Vineri, în jurul orei 12.30, s-a produs un grav accident rutier pe DN 11B Târgu Secuiesc-Cozmeni, în apropierea localității Sânzieni, din județul Covasna. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, rezultând rănirea a şase persoane, însă două dintre ele nu au mai putut fi salvate.
Două persoane au murit și alte patru victime au fost transportate la spital, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, Radu Stroe.
“Din nefericire două persoane, o tânără de 18 ani și o femeie de 42 de ani, care se aflau într-unul dintre autoturismele implicate în evenimentul rutier, au decedat. Alte 4 victime din celălalt autoturism au fost transportate la spital pentru îngrijiri”, conform IPJ Covasna.
Un grav accident rutier s-a produs şi joi, dar pe DN17, la ieșirea din Câmpulung Moldovenesc, în urma căruia, de asemenea, şi-a pierdut viaţa o femeie, în vârstă de 56 de ani.
Învăţătoarea Angela Varvaroi se afla la volanul unui autoturism VW Up, o mașină de dimensiuni foarte mici, a pătruns pe DN17 fără să se asigure, moment în care a fost acroșată de un TIR, care a proiectat-o într-un parapet de beton.
Pompierii ajunși la fața locului au constatat că femeia era singură în mașină și era încarcerată. Victima avea puls, dar se afla îm stare de inconștiență. Ea a fost transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, dar, la scurt timp a fost constatat decesul.
Angela Varvaroi era cadru didactic la Liceul Tehnologic “Vasile Cocea” Moldovița.
Vineri a fost o zi neagră şi pentru un grup de români care mergea la muncă în Italia, autocarul în care se aflau ieşind de pe şosea în Slovenia şi răsturnându-se. În urma accidentului, trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar patru au fost rănite.
“Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri în regim de urgenţă pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi cu privire la circumstanţele producerii accidentului. Totodată, o echipă mobilă consulară din cadrul Ambasadei României la Ljubljana s-a deplasat la faţa locului pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români implicaţi în accident”, a transmis MAE.