Nu mai puţin de 14 butelii au explodat în urma unui accident produs marţi dimineaţă în localitatea Pişcolt, din judeţul Satu Mare. Un şofer de 27 de ani a pierdut controlul autospecialei cu care le transporta şi a intrat într-o ţeavă de gaz. În urma impactului maşina a ars, dar a fost afectată şi o casă.
Conducătorul auto a reușit să iasă la timp din mașină, înainte ca aceasta să fie mistuită de flăcări, și a precizat că i s-a făcut rău la volan. Bărbatul a fost transportat în stare conștientă la spital de către Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare.
“La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent la întreaga autoutilitară cu posibilitatea producerii unei explozii, dat fiind faptul că aceasta era încărcată cu aproximativ 20 de butelii cu gaz butan.
Totodată incendiul se manifesta şi la casa de locuit, aflată în imediata apropiere, existând posibilitatea de extindere la întreaga locuinţă şi la casa aflată în vecinătate. Pompierii militari au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, concomitent cu oprirea propagării acestuia la întreaga locuinţă şi la casa aflată în vecinătate”, a transmis ISU Satu Mare.
În acelaşi timp a fost anunţat şi operatorul de gaz, care a oprit alimentarea cu gaz de pe magistrală. “În urma intervenţiei, forţele militare au lichidat incendiul, salvând casa din vecinătate şi aproximativ 70 la sută din casa avariată de la flăcările autoutilitarei.
În urma incendiului au explodat 14 butelii, a ars în totalitate autoutilitara şi s-a distrus învelitoarea de tablă pe o suprafaţă de aproximativ 100 m pătraţi, geamurile şi pereţii unei camere din incinta locuinţei. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului fiind scânteie mecanică”, se mai arată în comunicatul celor de la ISU.
Surse avizate au declarat pentru publicaţia locală PresaSM că valoarea pagubelor ar fi de 150.000 de lei, cel mai probabil urmând să fie acoperite de către firma de asigurare. În cauză s-a deschis și un dosar penal pentru distrugere din culpă.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu modul de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor din cadrul Detaşamentului Carei, cu 1 ofiţer şi 11 subofiţeri.
De la Detaşamentul de Pompieri Satu Mare s-au deplasat 2 ofiţeri şi 4 subofiţeri, solicitându-se sprijinul Secţiei de pompieri Valea lui Mihai, care a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor, încadrate de 5 subofiţeri.