FCSB are maximum de puncte în SuperLiga şi se pregăteşte de deplasarea de la Arad, acolo unde va evolua luni, de la ora 21:30. Roş-albaştrii sunt favoriţi în faţa echipei lui Mircea Rednic, UTA având un singur succes în campionat.
Dar Elias Charalambous şi Mihai Pintilii au primit o veste proastă la ultimul antrenament înaintea meciului cu UTA. Portarul de rezervă Andrei Vlad s-a accidentat şi a ieşit într-un picior de pe teren.
Vlad a acuzat o lovitură puternică la gleznă după intrarea lui Mihai Lixandru şi a urlat de durere pe teren. Momentele au fost surprinse de reporterul FANATIK prezent la baza din Berceni.
VEZI VIDEO:
Sunt şanse mari ca Andrei Vlad să nu fie oprit în lotul FCSB-ului pentru meciul cu UTA Arad. Astfel, locul său va fi luat de Mihai Udrea. Între buturi este titularul de drept Ştefan Târnovanu.
FCSB nu se va putea baza la Arad pe Alexandru Băluţă. Atacantul venit în această vară s-a accidentat înaintea returului cu Nordsjaelland şi nu s-a recuperat, astfel că nu va face deplasarea în vestul ţării.
Andrei Vlad vrea să plece de la FCSB. Poreclit de Gigi Becali, “Messi al portarior”, Vlad a fost autorul mai multor gafe în ultimele sezoane care l-au scos din primul “11” al roş-albaştrilor.
În locul său a intrat Ştefan Târnovanu, care a dat siguranţă porţii FCSB-ului. Andrei Vlad este nemulţumit de statutul său la echipă şi i-a cerut lui Gigi Becali să plece, ca să poată prinde minute în altă parte:
“Nu-i vorba, eu nu sunt să dau eu șanse, eu sunt nu să-i dau șanse, el trebuie să joace, eu trebuie să-l atenționez pe ăla de care am nevoie de el. În cine am baza, în Târnovanu, nu? Trebuie să-i dau o pălmicică dacă mai greșește, aia e că stai pe bară un meci.
Am vorbit și cu Vlad, tot așa. Că vreau și eu să apăr, că nu știu ce, să mă dați împrumut. Bine mă, eu te dau împrumut, să fii sănătos. Eu trebuie să dau salarii, nu șanse”, a spus Becali la FANATIK SUPERLIGA.