Desigur, salariul diferă în funcție de domeniul de activitate sau de locul de muncă ales, însă într-un oraș mare șansele de a avea un loc de muncă bine plătit cresc. Din fericire pentru cei care s-au gândit să se mute la oraș există o statistică a acestor salarii, astfel că decizia poate fi luată după ce e cântărită foarte bine.
Conform datelor oficiale oferite de eJobs, nu există momentan niciun județ din România unde media salarială să scadă sub 3.000 de lei pe lună, net. Cu toate acestea, Bucureștiul rămâne pe primul loc în clasament cu un salariu net de 5.000 de lei, iar la mică distanță de București vine Timișul, cu o medie de 4.700 de lei.
Clujul ocupă locul 3 în clasament cu 4.500 de lei, fiind urmat de Ilfov, Iași, Brașov și Sibiu cu salarii de 4.000 de lei net. Alte județe unde salariile sunt oarecum decente ar fi Bihor (3.950 lei), Prahova (3.800 de lei), Argeș (3.800 lei) și Alba (3.800 lei).
Desigur, trebuie să existe și județe care sunt la coada clasamentului, iar acestea sunt Ialomița, Vâlcea și Gorj. Aici, media salarială netă este de 3.200 de lei pe lună, în timp ce în Caraș-Severin și Vaslui avem o medie salarială netă de 3.100 de lei pe lună.
Cum era de așteptat, cele mai mari salarii rămân în domeniul IT, cu o medie netă de 6.500 de lei pe lună, iar pe locul secund se află managementul de proiect, cu o medie salarială netă de 6.000 de lei, așadar venituri acceptabile pentru țara noastră.
Marile orașe ale țării sunt de obicei populate cu studenți, tineri de perspectivă care vânează o carieră și un salariu decent. În consecință, mulți dintre ei își lasă locul unde s-au născut și se mută în cele mai mari orașe ale țării. Potrivit Adevărul, studenții din Iași ”au auzit” că la Cluj-Napoca s-ar trăi cel mai bine din toată România.
”Cel puţin din ce vedem în presă sau din ce auzim pe internet, se pare că în Cluj-Napoca se trăieşte, în momentul de faţă, destul de bine. Cred că acolo este un nivel de trai mai ridicat decât în Iaşi, poate şi decât în Bucureşti.
Cu toate acestea, îmi imaginez că şi cheltuielile sunt mai mari. Personal îmi doresc să rămân în Iaşi. În București nu mi-aş dori să locuiesc, mi se pare un oraş prea aglomerat, infernal”, a explicat Ştefana, o absolventă a Facultăţii de Informatică din Iaşi.
Interesant, cu toate că există așadar salarii decente în multe orașe ale României, trebuie menționat că 1,5 milioane de oameni din țara noastră câștigă salariul minim pe economie. Așadar, o prăpastie uriașă între cei care trăiesc de pe o zi pe alta și cei care pot spune că se descurcă.