Sport

Acuze-șoc din Anglia: Simona Halep ar fi fost dopată și la Wimbledon!

Cazul de dopaj al Simonei Halep ia amploare, iar presa internațională scrie că sportiva ar fi consumat substanțe interzise și la Wimbledon 2022.
15.09.2023 | 11:41
Acuzesoc din Anglia Simona Halep ar fi fost dopata si la Wimbledon
Cazul de dopaj al Simonei Halep ia amploare, iar presa internațională scrie că sportiva ar fi consumat substanțe interzise și la Wimbledon 2022. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

La mai bine de un an de la momentul în care a fost oprită să joace, fostul lider mondial și-a aflat pedeapsa: 4 ani de suspendare. Singura cale de a contesta decizia este să meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

A fost dopată Simona Halep și la Wimbledon 2022?

În ciuda faptului că Simona Halep susține sus și tare că nu a folosit în mod intenționat substanțe interzise, a apărut o informație care susține faptul că dubla campioană de Grand Slam ar fi fost dopată și la Wimbledon 2022.

ADVERTISEMENT

Publicația The Guardian scrie că în motivarea sentinței de suspendare pe 4 ani a Simonei Halep, există bănuiala că sportiva ar fi folosit suplimentul care conține roxadustat încă din martie 2022.

”Tribunalul bănuiește că Halep s-a dopat și la Wimbledon”, este titlul dat de ziarul britanic, care prezintă partea din motivație în care Tribunalul arată că există bănuieli solide că Halep s-ar fi dopat și la Wimbledon 2022

ADVERTISEMENT

”Nu există nicio afirmație fără echivoc din partea grupului de experți pentru acuzația de dopaj sanguin în legătură cu turneul de la Wimbledon din iunie/iulie 2022…, dar există termenul ‘foarte probabil’”, scrie sursa citată.

ITIA a vrut să o deposedeze de bani și trofee

Publicația britanică continuă să spicuiască din motivarea suspendării pe 4 ani a Simonei Halep și arată că ITIA a acuzat-o pe jucătoarea noastră că ar fi folosit o substanță interzisă începând din martie 2022.

ADVERTISEMENT

”O acuzație cheie a ITIA cu privire la circumstanțe agravante este că jucătoarea trebuie să fi folosit o substanță sau o metodă interzisă cel târziu din martie 2022. Cu toate acestea, deși există motive solide de suspiciune, nu suntem confortabil mulțumiți că acest lucru este așa”, se arată în motivare.

Tocmai din cauză că nu s-a putut stabili cu exactitate dacă Simona Halep s-ar fi dopat încă din luna martie, iar Tribunalul a respins cererea ITIA de a o deposeda pe sportivă de premiile și rezultatele obținute din martie 2022 și până la momentul suspendării provizorii.

ADVERTISEMENT

Decizia extrem de controversată a fost pusă sub semnul întrebării și de Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, care nu înțelege care au fost motivele în baza cărora Simona Halep a fost suspendată.

ADVERTISEMENT