Fosta concurentă de la Asia Express a publicat o imagine surprinzătoare în online. Nu a fost recunoscută nici de soțul său, Cătălin Rizea, cu care vedeta este căsătorită de mai mulți ani și are un băiat pe nume Alexandru.
Adda a publicat o imagine în care apare brunetă și cu părul lung. Postarea de pe Instagram a fost apreciată în număr foarte mare de internauți și are legătură cu cartea pe care artista o pregătește toamna aceasta.
Manuscrisul intitulat Cele trei urmează să apară pe piață pe 11 noiembrie. În paginile sale vedeta s-a eliberat prin scris și a așternut pe foaie toate gândurile și stările prin care a trecut după ce a aflat că suferă de boala Lyme și Bartonella.
„Alexandra in da’ house! Atât vă zic momentan! Va urma…”, este mesajul transmis de fosta concurentă de la Asia Express în mediul virtual.
Postarea nu a fost trecută cu vederea de soțul cântăreței, Cătălin Rizea, care a mărturisit, în glump evident, că nu și-a recunoscut partenera de viață. Ce-i drept, schimbările sunt uriașe, vedeta trecând de la blond la brunet.
„A fost frumos la început, ne iubeam foarte mult. Sincer să fiu cu tine, de ceva timp nu te mai recunosc. Chiar nu te mai recunosc. Parcă nu mai ești tu”, a spus managerul Addei pe Instagram.
Adda are proiecte pe bandă rulantă. Cântăreața urmează să filmeze un videoclip la una dintre piesele de pe albumul lansat de curând. Fosta concurentă de la Asia Express este foarte încântată și abia așteaptă să le arate fanilor rezultatul final.
Muzica nu este singura activitate a artistei, care și-a spus povestea de viață într-o carte. Cântăreața va dezvălui fără perdea tot ce nu a spus despre ea până în momentul de față, de la chestiuni intime până la decepții din dragoste.
De asemenea, manuscrisul va include povestea din spatele pieselor sale, mai ales că Adda transmite un mesaj puternic prin intermediul acestora.