Life

Adela Popescu, gafă în direct la Vorbește Lumea. Ce s-a întâmplat după ce a apărut Radu Vâlcan în platou

Momente amuzante la Vorbește Lumea. Adela Popescu a făcut o gafă care i-a amuzat pe colegii din platou. Ce s-a întâmplat?
01.10.2021 | 12:22
Adela Popescu gafa in direct la Vorbeste Lumea Ce sa intamplat dupa ce a aparut Radu Valcan in platou
Adela Popescu, gafă în direct la Vorbește Lumea. Ce s-a întâmplat după ce a apărut Radu Vâlcan în platou. Sursă foto: Colaj Fanatik / Facebook
ADVERTISEMENT

Radu Vâlcan a fost invitat pentru prima oară în emisiunea Vorbește Lumea, prezentată de soția lui, Adela Popescu. El a reprezentat aseară cea mai surprinzătoare apariție de la Masked Singer.

Nimeni nu se aștepta să îl vadă în rolul Șarpelui la postul din Pache Protopopescu, ținând cont că era angajat Antena 1. Soțul Adelei Popescu a prezentat emisiunea Insula Iubirii, iar anul trecut începuse chiar filmările pentru un nou sezon. Din păcate, acestea au fost oprite din cauza pandemiei.

ADVERTISEMENT

Radu Vâlcan, de la Antena 1 la ProTV

Prezentatoarea s-a bucurat să îl aibă alături, în premieră, pe soțul ei. Cei doi au povestit împreună ce s-a întâmplat în casa lor aseară, atunci când a avut loc demascarea de la Masked Singer.

Cu toate că și-au dorit să vadă și copiii momentul special, ora târzie la care a fost difuzat show-ul le-a dat planurile peste cap. Deși s-a descurcat onorabil, Adela nu s-a putut abține să nu glumească pe seama talentului muzical al soțului ei.

ADVERTISEMENT

“Noi așteptam momentul ăsta de mult timp, doar că azi noapte a fost târziu, eu nu mai teminam cu cel mic. Dacă vă vine să credeți, el dansează chiar mai prost decât cântă”, a dezvăluit Adela Popescu.

Adela Popescu a “scăpat porumbelul” în direct. Ce a spus în emisiunea Vorbește Lumea

Însă, ceea ce a urmat i-a amuzat și mai tare pe cei prezenți în platou. Atunci când a încercat să le explice telespectatorilor ProTV cum s-au cunoscut Radu Vâlcan și Shurubel, Adela a fost la un pas să spună numele emisiunii “Te cunosc de undeva” de la Antena 1, postul concurent.

ADVERTISEMENT

“Ei se știu, au avut ei niște combinații. Te cunosc de unde…”, a apucat să spună prezentatoarea, înainte să realizeze ce era pe cale să facă.

Cu toate că nu a dezvăluit nimic despre contractul cu Antena 1, Radu Vâlcan a dat de înțeles că își va mai face apariția și în alte emisiuni de la ProTV.

ADVERTISEMENT

“De când m-au contactat producătorii, mă cheamă lumea la emisiuni. Iată, acum sunt la Vorbește Lumea în premieră”, a spus cu umor Radu Vâlcan.

Ulterior, el a mai dat niște informații din casă, recunoscând că îi place mai mult de soția lui când este însărcinată, pentru că are forme mai proeminente în acea perioadă.

Din fericire pentru admiratorii celor doi, se pare că atât Adela Popescu, cât și Radu Vâlcan, au trecut cu bine peste perioada în care s-au infectat cu noul virus. De asemenea, și Adrian, fiul lor cel mic, a trecut prin aceeași situație.

ADVERTISEMENT