Aderarea la Schengen, o umilință de 11 ani pentru România. Care au fost țările care s-au opus și motivele invocate

România a devenit membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, însă aderarea nu a presupus automat intrarea în spațiul Schengen, chiar dacă țara noastră va trebui să fie primită, la un moment dat, după cum este obligată să adopte și moneda unică europeană. Prima tentativă oficială de aderare la Schengen a fost făcută în 2011, însă aceasta a reprezentat doar primul eșec dintr-o serie lungă.

Românii, cu drepturi mai puține decât ceilalți europeni

La aceste eșecuri au contribuit factori legați de situația politică din România, dar și din a altor state membre. Uneori, contextul internațional mai larg a redus șansele țării noastre, precum criza refugiaților din deceniul trecut. Acum însă, aderarea la Schengen pare un proiect realizabil pe termen scurt.

Pe 14 iunie 1985, cinci state membre ale Comunității Economice Europene, precursoarea UE de astăzi, au convenit, printr-un acord semnat în sătucul numit Schengen, aflat în zona frontierei comune dintre Luxembrug, Franța și Germania, să elimine controalele la frontieră. Este vorba de Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda. În timp 22 de state membre UE au devenit parte a zonei Schengen, la care se adaugă și patru țări care nu fac parte din Uniune: Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Acest lucru a însemnat că un cetățean european poate călători cu mașina din Portugalia până în Estonia, de pildă, fără să fie nevoit să arate vreun act de identitate unui vameș, ba chiar fără să se oprească la trecerea dintr-un stat în altul.

România a rămas în afara acestui spațiu, astfel că cetățenii țării noastre pot pierde și ore întregi la cozile din vămi, iar acest lucru afectează în mod deosebit transporturile de marfă. În primii ani de după aderare, România și Bulgaria au trebuit să-și securizeze frontierele înainte de a deveni eligibile pentru intrarea în Schengen, întrucât desființarea controalelor la frontierele cu alte state UE presupune automat și riscul creșterii infracționalității transfrontaliere.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Costurile acestei operațiuni de securizare, inclusiv prin instalarea de aparatură sofisticată privind controlul la granițele cu țările non-UE, s-au ridicat la circa un miliard de euro. Cu asistență europeană, lucrurile au mers bine astfel încât Consiliul Uniunii Europene a decis, în iunie 2011, că cele două țări îndeplinesc criteriile tehnice de aderare și, în aceeași lună, Parlamentul European a aprobat candidaturile depuse de București și Sofia.

Corupția și migranții, obstacole majore pentru intrarea în Schengen

Însă în septembrie 2011, cererea a fost respinsă de către Consiliul JAI, organism care reunește miniștrii de Interne și de Justiție din statele membre. În acest for, era necesară unanimitate, însă Olanda și Finlanda s-au opus. „Este o chestiune de încredere că frontierele noastre externe vor fi sigure. În acest moment, este limpede că sunt deficiențe în domeniul anticorupției și a combaterii criminalității organizate”, spunea ministrul olandez pentru Imigrație, Gerd Leers, referindu-se la Bulgaria și România. Practic, țara noastră plătea prețul pentru anii în care a tolerat corupția în rândul vameșilor și a ineficienței combaterii rețelelor de criminalitate organizată.

Astfel, a apărut conexarea aderării la spațiul Schengen de rapoartele MCV, care monitorizau reformele din domeniul justiției, deși tratatele UE nu leagă explicit cele două chestiuni. Deși formal doar cele două țări menționate și-au exercitat dreptul de veto, nici Germania, Franța sau Austria nu erau încântate de perspectiva lărgirii spațiului Schengen, în condițiile în care o parte a electoratului din acele țări începea să aibă rezerve față de politica frontierelor deschise în interiorul UE.

În plus, la respingerea candidaturii celor două țări a contribuit și criza migranților care începuse deja. Grecia, care nu are graniță terestră comună cu vreun alt membru al zonei Schengen, se confrunta cu un val migraționist de amploare, iar în cazul în care România și Bulgaria erau primite, se crea o punte terestră care ar fi permis migranților să ajungă nestingheriți până în țările de la țărmul Oceanului Atlantic.

Digisport.ro

VIDEO&FOTO Cum s-a comportat afaceristul Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Acest lucru a fost în calcul și la următoarea tentativă mai consistentă a României, de la finele anului 2013. Atunci însă țara noastră avea o problemă în plus. A doua suspendare a președintelui Traian Băsescu și referendumul de demitere care a urmat a dat apă la moară criticilor legate de situația statului de drept în România. Deși fără o bază legală, rezultatele evaluării prin MCV au devenit decisive în legătură cu intrarea în spațiul Schengen.

Autoritățile de la București s-au resemnat că atingerea acestui obiectiv a devenit unul foarte îndepărtat. „Ce ține de noi pentru intrarea in Schengen am făcut, ce tine de statele europene să facă când doresc. Noi nu mai așteptăm o dată fixă. Când termină toate alegerile lor naționale, când termină toate problemele, noi suntem pregatiți”, spunea premierul Victor Ponta, în decembrie 2013.

Franța și Germania s-au decis greu

Referirea la alegerile din alte state viza în special Olanda. Șeful guvernului olandez este, din 2010, Mark Rutte, care conduce o coaliție de dreapta, alcătuită din mai multe partide, inclusiv ale dreptei eurosceptice, care a condiționat susținerea guvernului de blocarea extinderii spațiului Schengen. În pofida eforturilor diplomatice, Olanda a rămas în acești ani de neclintit, iar modificarea legilor justiției în timpul guvernării Dragnea a oferit o justificare în plus pentru această poziție.

De exemplu, Mark Rutte a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European care a avut loc la Sibiu, în mai 2019. Întrebat când va putea România să fie primită în spațiul Schengen, răspunsul premierului olandez a fost unul foarte dur: „Când veți respecta toate regulile statului de drept și ale democrației. Nu vă îndreptați în direcția bună.” Consecvența Olandei a scutit alte țări să se opună explicit primirii României și Bulgariei, existând indicii solide că rezerve ar fi avut țările nordice din UE, Belgia, Germania și Franța.

Abia recent, Franța și Germania au afirmat explicit că vor susține un nou demers al autorităților de la București. Președintele Emmanuel Macron a vizitat România în iunie, ocazie cu care a indicat faptul că Parisul nu se opune aderării. „Dorim ca acest dosar să progreseze, să avanseze. De atâţia ani încoace Franţa este alături de România”, a spus Macron. Pe 29 august, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a făcut o declarație care a dat speranțe că o decizie privind admiterea țării noastre este posibilă până la finele anului. „Croația, România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile tehnice pentru a fi membri cu drepturi depline. Voi lucra pentru a le vedea ca membre cu drepturi depline”, a spus Scholz, într-o declarație susținută la Praga.

Președinția cehă a Uniunii European își propune ca decizia să fie luată în mandatul său, adică până la finele anului. În acest timp vor mai exista două reuniuni ale Consiliului JAI. Prima va avea loc în Luxemburg, pe 13-14 octombrie, iar următoarea la începutul lunii decembrie. Deocamdată, Olanda nu a făcut un anunț clar că nu se mai opune. Potrivit Euractiv, Mar Rutte ar urma să facă o vizită în România în cursul săptămânii viitoare, ceea ce ar putea indica o reconsiderare a poziției guvernului olandez.