News

Adevărul despre averea milionarului găsit mort în baie. Câți bani a investit Virgil Chirică în mega-afacerea unde-l avea partener pe Dan Șucu

Milionarul Virgil Chirică, găsit mort în baia vilei sale din Voluntari, făcea parte dintr-un club select al celor mai bogați oameni de afaceri care au pus la cale un mega-proiect.
15.02.2024 | 09:07
Adevarul despre averea milionarului gasit mort in baie Cati bani a investit Virgil Chirica in megaafacerea undel avea partener pe Dan Sucu
Virgil Chirică avea în desfășurare afaceri de milioane de euro / Foto: Facebook Virgil Chirică
ADVERTISEMENT

La doar 46 de ani, Virgil Chirică, ajunsese să facă parte dintr-un grup de afaceriști de elită care pregăteau o adevărată lovitură pe piața imobiliară. Cu atât mai mult, este greu de acceptat că milionarul și-a pus capăt zilelor.

Virgil Chirică, decizie surprinzătoare pe fondul războiului din Ucraina

Virgil Chirică era absolvent al facultății de finanțe și a condus aproape două decenii divizia de asigurări de la Porsche Finance Group. În paralel, el și-a dezvoltat afacerile în sectorul imobiliar. Mai întâi, el și-a deschis o companie, Random Trade SRL, prin care cumpăra și vindea bunuri imobiliare proprii.

ADVERTISEMENT

Societatea cu sediul în Ștefăneștii de Jos a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 2,4 milioane de lei, în decurs de trei ani. Cariera de antreprenor l-a prins imediat, lucru vizibil și din imaginile postate pe platformele sociale, în care apare în vacanțe exotice sau la volanul unor mașini scumpe.

În martie 2022, pe fondul ”contextului nefavorabil și implicațiilor războiului din Ucraina”, milionarul face o mișcare surprinzătoare: retrage un milion de lei din capitalul societății, din care jumătate o investește într-o altă societate: Encore Capital Trust SA.

ADVERTISEMENT

Milionarul Chirică, invitat în clubul elitist al afaceriștilor cu interese în zona imobiliară

Encore Capital Trust reprezintă unul dintre cele mai ambițioase proiecte susținute de elita afaceriștilor din România. Principalul acționar în companie este Dan Șucu, actualul patron al clubului Rapid. Acesta a strâns în jurul lui nume importante din lumea business-ului, cum ar fi: Culiță Tărâță (fiul regretatului fermier cu același nume), Corneliu George Gâdoiu (partener de afaceri al lui Cristian Borcea), Iosif Szavuj (Ines Group), Marius Hanganu (Tremend Software), Silvana Berciu (Loft), Dan Nicolae Patroi (DP Dental Group) sau Alexandru Ovidiu Daniel Rabanca (Yves Rochet).

În total, 27 de antreprenori și manageri de succes și-au adus aportul la succesul companiei. De partea executivă a afacerii se ocupă Andrei Sârbu (SVN România – cel mai mare vânzător de apartamente din țară) și Cosmin Savu Cristescu (avocat și antreprenor în sectorul rezidențial).

ADVERTISEMENT

Filosofia firmei era simplă: printr-un aport mare de capital, compania achiziționa proprietăți imobiliare în zone scumpe ale Capitalei, încă din stadiul de proiect. Valoarea acestor proprietăți creștea rapid, pe măsură ce proiectul se apropia de finalizare, după care imobilul era scos la vânzare.

După doar o jumătate de an, Encore Capital Trust a atras capitaluri de 25 de milioane de lei (5,1 milioane euro), realizând peste 170 de achiziții, cu un randament de 20%. Au fost precontractate apartamente și parcări în nouă proiecte rezidențiale, la un preț mediu de 290.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Virgil Chirică, moarte suspectă

Virgil Chirică a murit în condiții suspecte, din cauza unei intoxicații cu monoxid de carbon emanat de cărbuni aprinși în mai multe grătare. Cadavrul a fost găsit în baia vilei sale din nordul Capitalei.

Milionarul ar fi lăsat un bilet de adio în care a scris în limba engleză fraza: ”I am already asleep” (sunt deja adormit). Prima variantă luată în calcul de anchetatori este cea a unei sinucideri.

Potrivit unor informații neoficiale din anchetă, milionarul ar mai fi avut o tentativă de sinucidere, în urmă cu patru ani. Se pare că acesta suferise mai multe episoade de depresie.

Cazul lui Chirică ar fi doar ultimul dintr-un lung șir de milionari români care au ales să-și pună capăt zilelor, începând cu: Mihai Erbașu, Florian Anghelescu, Constantin Spak, Ilie Vonica (Polisano), Ioan Oita (La Cocoșatu) și terminând cu Vasile Turcu.

ADVERTISEMENT