Sport

Adevărul despre oferta lui Al Hilal pentru Lionel Messi! Ultimele informaţii venite din Arabia Saudită

În ultimele săptămâni au apărut mai multe zvonuri despre o ofertă de la Al Hilal pentru Lionel Messi. Care sunt ultimele informaţii venite din Arabia Saudită.
21.01.2023 | 19:10
Adevarul despre oferta lui Al Hilal pentru Lionel Messi Ultimele informatii venite din Arabia Saudita
Ce şanse sunt ca Lionel Messi să ajungă la Al Hilal
ADVERTISEMENT

Transferul lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr a deschis piaţa zvonurilor pentru alte mutări care ar urma să fie făcute de echipele din Arabia Saudită. Cel mai important nume vehiculat a fost cel al lui Lionel Messi, despre care s-a scris care ar avea o ofertă de la Al Hilal.

Reacţia Federaţiei din Arabia Saudită cu privire la un posibil transfer al lui Lionel Messi la Al Hilal

Ibrahim Alkassim, secretar general al Federaţiei de Fotbal din Arabia Saudită, a vorbit despre posibilitatea ca Lionel Messi să se transfere la Al Hilal. Acesta a susţinut că niciun club nu i-a făcut vreo ofertă starului de la PSG, dar că şi-ar dori ca argentinianul să vină în campionatul saudit.

ADVERTISEMENT

“Nu ştim nimic, în acest moment, despre o venire a lui Lionel Messi. Nu pot să ascund faptul că ne-am dori ca într-o bună zi să vină în campionatul nostru.

Federaţia vrea mereu să îmbunătăţească fotbalul din ţara noastră şi, cu siguranţă, ne-am dori să-i vedem pe Messi şi pe Ronaldo în aceeaşi ligă, dar în acest moment nu avem nicio informaţie”, a declarat Ibrahim Alkassim.

ADVERTISEMENT

Marca a anunţat că Lionel Messi nu a primit nicio ofertă din partea lui Al Hilal sau de la vreo formaţie din MLS. Jurnaliştii spanioli susţin că Jorge Messi, tatăl şi agentul starului argentinian, a primit o ofertă de prelungire a contractului cu PSG, iar jucătorul de 35 de ani ar urma să semneze în săptămânile următoare.

Al Hilal a vândut tricouri cu numele lui Lionel Messi

La scurt timp după ce Cristiano Ronaldo a semnat cu Al Nassr, tricouri cu numele portughezului au început să fie vândute ca pâine caldă. Al Hilal, marea rivală din Riad, a vrut să profite de acest lucru.

ADVERTISEMENT

Conducătorii lui Al Hilal au decis să vândă tricouri ale echipei cu numele lui Lionel Messi, chiar dacă jucătorul argentinian nu semnase vreun contract cu formaţia din Riad. De aici şi până la zvonuri despre o posibilă ofertă a fost doar un pas.

Jurnalistul Khalid Al-Dhiyab a susţinut că Al Hilal este pregătită să-i ofere lui Lionel Messi un contract cu un salariu de 900.000.000 de euro pe trei sezoane. Astfel, argentinianul ar urma să-l depăşească pe Cristiano Ronaldo, însă pare că informaţia a fost doar un simplu zvon.

ADVERTISEMENT

Lionel Messi se află în ultimele şase luni de contract cu PSG, iar conducătorii clubului de pe “Parc des Princes” au pregătit deja oferta pentru prelungirea acordului. Argentinianul ar urma să aibă un salariu mai mare, după ce în prezent primeşte 30.000.000 de euro pe sezon.


  • Cota NETBET pentru PSG: 1,88 este cota pentru „peste 5,5 goluri marcate” la meciul Pays de Cassel – PSG!

ADVERTISEMENT