Life

Adevărul despre relaţia Marinei Almăşan cu milionarul Georgică Cornu! Gestul vedetei TVR, după ce s-a spus că s-au despărţit

23.04.2021 | 15:08
Adevarul despre relatia Marinei Almasan cu milionarul Georgica Cornu Gestul vedetei TVR dupa ce sa spus ca sau despartit
Marina Almăşan, mesaj public de Sfântul Gheorghe, pentru partenerul său, Georgică Cornu, şi fiica acestuia, Georgiana. Sursă foto: Ok Magazin
ADVERTISEMENT

Prezentatoarea TV Marina Almăşan a spulberat toate zvonurile care planau asupra relaţiei cu milionarul Georgică Cornu, supranumit şi „regele asfatului din Banat”. După o perioadă în care a refuzat să mai vorbească despre viaţa personală, fosta soţie a lui Victor Socaciu a făcut un gest neaşteptat, astăzi, de Sfântul Gheorghe.

Marina Almăşan şi Georgică Cornu s-au apropiat în 2011, după ce s-au cunoscut la un eveniment caritabil. Amândoi erau implicaţi în căsnicii nefericite, conform dezvăluirilor făcute de vedeta TVR la vremea respectivă. Relaţia lor a cunoscut mai multe urcuşuri şi coborâşuri, de-a lungul anilor, şi, potrivit informaţiilor apărute în presă, s-au despărţit şi împăcat de câteva ori.

ADVERTISEMENT

Sătulă ca viaţa ei personală să fie atent analizată şi comentată, Marina Almăşan a refuzat să mai ofere declaraţii despre povestea trăită împreună cu Georgică Cornu.

Adevărul despre relaţia Marinei Almăşan cu milionarul Georgică Cornu

Astăzi, însă, la zi de sărbătoare, realizatoarea emisiunii “Femei de 10, Bărbaţi de 10” a făcut un gest care nu lasă loc de speculaţii. Marina Almăşan a ales să le transmită urări, în mod public, partenerului ei, Georgică Cornu, dar şi Georgianei, fiica pe care acesta o are din mariajul cu fosta soţie, Oana Maria Cornu.

ADVERTISEMENT

“La mulți ani, Georgiana și Georgică! Să fiți fericiți, să vă octotească sfântul al cărui nume îl purtați și să va fie mereu soare în suflet!”, este mesajul transmis de Marina Almăşan care însoţeşte o fotografie cu milionarul şi fiica sa.

Georgică Cornu şi fiica sa, Georgiana
Mesajul transmis de Marina Almăşan lui Georgică Cornu şi fiicei sale, Georgiana, de Sfântul Gheorghe

Marina Almăşan, despre relația cu Georgică Cornu: “A fost primul căruia i-am povestit drama mea”

Relaţia avută de Marina Almăşan cu omul de afaceri Georgică Cornu a fost multă vreme pe primele pagini ale publicaţiilor. În 2021, când povestea lor a devenit publică, atât vedeta TV, cât şi milionarul erau căsătoriţi încă, dar în plin divorţ de foştii parteneri de viaţă. În timp ce Marina Almăşan a divorţat cu tam-tam, dar destul de rapid de cântăreţul de muzică folk Victor Socaciu, separarea lui Georgică Cornu de soţia sa, cu care a avut milioane de euro de împărţit, s-a întins pe o perioadă de ani de zile.

ADVERTISEMENT

La vremea respectivă, Marina Almăşan s-a apărat public, de mai multe ori, şi a mărturisit că nici ea, nici actualul partener de viaţă nu au avut un comportament iresponsabil în căsniciile lor, ba chiar a ţinut să precizeze că foştii soţi au călcat strâmb.

“L-am cunoscut pe Georgică absolut întâmplator, la un Bal al Speranţei ( loc predestinat!) , pe care l-am prezentat, la Timişoara, la invitaţia prietenei mele, Maria Grapini. M-a uimit generozitatea cu care omul de afaceri, atât de modest ca şi înfăţişare, s-a implicat în ajutorarea unor nefericiţi ( acesta era scopul evenimentului). Apoi ne-am revazut întâmplator, la Bucureşti. La o cafea, servită undeva, pe Dorobanţi… Şi nu stiu cum se face că, tot povestind despre câte-n lună şi în stele, am ajuns să ne facem confesiuni, să ne plângem reciproc pe umăr…

ADVERTISEMENT

Povestea lui – a bărbatului pe care soţia, de prea mult bine, a ales să-l înşele cu partenerul de afaceri (tipic, ca-n filme!) mi-a dat curajul să-i mărturisesc că trăiesc o poveste similară. A fost primul om căruia i-am povestit despre drama pe care o trăiam, în taină, despre impresara cu care soţul meu alesese, de mai multă vreme, să-şi bată joc de familia lui, de copii si de femeia căreia, oficial şi în cântecele sale, îi jurase iubire veşnică….

“Am depăşit împreună mizeriile din presă. Eram nişte aventurieri iresponsabili”

Acel moment ne-a apropiat. De atunci, ne-am ajutat şi sustinut reciproc în toate furtunile care s-au abătut în vieţile noastre. Am depăşit împreună, suferind din greu, mizeriile din presă , potrivit cărora eram nişte aventurieri iresponsabili, care ne bătuseram joc de partenerii noştri de viata, înşelându-i. Mult mai tarziu, jurnaliştii au fost nevoiţi să accepte că lucrurile stătuseră exact pe dos şi să recunoască faptul că, la originea acelei campanii defăimătoare, se aflau înşişi partenerii noştri de viaţă, care încercau cu disperare să iasă basma curată, acuzându-ne pe noi taman de ceea ce se făcuseră ei vinovaţi”, scria Marina Almăşan, pe pagina ei de Facebook, despre relaţia cu Georgică Cornu.

ADVERTISEMENT