Revocarea Renatei Weber a fost decisă la doi ani de când aceasta a preluat funcția de Avocat al Poporului, pe 26 iunie 2019. Cele mai mari controverse legate de activitatea ei au apărut odată cu epidemia de coronavirus, Guvernul înregistrând înfrângeri serioase la Curtea Constituțională ca urmare a acțiunilor Avocatului Poporului.
Deși la vremea respectivă Weber a fost acuzată că periclitează combaterea bolii, CCR a sancționat decizii vădit neconstituționale ale puterii, precum carantinarea instituționalizată obligatorie a pacienților infectați, colocvial cunoscută drept „pușcărie medicală”, și amenzile uriașe aplicate de poliție în perioada stăriii de urgență.
Pe de altă parte, Renate Weber a dat apă la moară detractorilor săi atunci când a contestat și noul cadrul legislativ al carantinei, precum și măsura detașării medicilor pentru combaterea epidemiei, două eșecuri notabile înregistrate de Avocatul Poporului la Curte. Weber a provocat controverse și pe subiectul pensiilor speciale.
Nominalizată de către ALDE ca Avocat al Poporului, Renate Weber a provocat nemulțumirea liberalilor încă de când aceștia se aflau în opoziție, însă ostilitatea PNL s-a acutizat după ce Ludovic Orban a devenit prim-ministru. Primul conflict major a fost legat de ordonanța de urgență prin care unitățile sanitare private primeau acces la programele de sănătate în condiții egale cu spitalele de stat.
Actul normativ a fost adoptat de Guvern în februarie 2020, deși Avocatul Poporului avertizase dinainte că actul normativ ar putea avea probleme de constituționalitate.
„Problema este că cele două sisteme trebuie să fie în condiții de concurență loială. Dacă sistemul privat se întărește mai mult, atunci îți cade sistemul public”, aprecia Renate Weber, argumentând că sistemul de sănătate public funcționează în condiții mai restrictive decât cel privat, cum ar fi cazul achizițiilor. Accesul egal la programele de sănătate ar reprezenta o concurență neloială din partea spitalelor private, cu impact asupra dreptului la sănătate, garantat de Constituție.
Weber a atacat ordonanța la CCR, iar aceasta a declarat-o neconstituțională. Însă Curtea nu s-a pronunțat pe fondul sesizării Avocatului Poporului, ci doar asupra faptului că ordonanța nu avea avizul consultativ al Consiliului Legislativ. Actul normativ a făcut parte din seria de 25 de ordonanțe de urgență adoptate într-o ședință a guvernului Orban, desfășurată seara târziu, pe 4 februarie.
Însă marile războaie ale guvernului PNL cu Avocatul Poporului au fost legate epidemia de coronavirus. Inițial, chiar Weber a cerut președintelui Iohannis să decreteze starea de urgență pentru că numai astfel erau posibile restricțiile care puteau afecta drepturi și libertăți fundamentale.
După decretul președintelui, spre surprinderea guvernanților, chiar Weber a atacat la Curte actul normativ în baza căruia au fost impuse restricțiile din perioada stării de urgență, OUG 1/1999. Retrospectiv, decizia Avocatului Poporului este mai puțin surprinzătoare întrucât ordonanța încălca în mod evident prevederile Constituției întrucât îi permitea președintelui României să legifereze prin intermediul decretelor, uzurpând atribuțiile Legislativului. Regimul juridic al stării de asediu și al stării de urgență, în actualul cadru constituțional, nu poate fi reglementat decât printr-o lege, ca act formal al Parlamentului, a statuat Curtea.
Chiar dacă decizia nu putea fi imputabilă Guvernului sau președintelui întrucât OUG 1/1999 era veche de 20 de ani, nu același lucru se poate spune despre OUG 34/2020, adoptată de către cabinetul condus de către Ludovic Orban, declarată neconstituțională prin aceeași decizie. CCR a arătat că restrângerea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la libera circulație, nu poate fi impusă decât prin lege, nu prin ordonanțe. În condițiile în care acest lucru este menționat explicit în articolul 53, este de neînțeles cum ordonanța a primit avizul „experților” de la Ministerul Justiției, condus la acea vreme de către Cătălin Predoiu.
Tot în urma sesizărilor depuse la CCR de către Renate Weber au fost reparate prevederile unei legi din 2004 și a OUG 11/2020 pe baza cărora persoanele infectate erau carantinate obligatoriu în spitale până când aveau două teste PCR negative. Astfel, au apărut și cazuri în care pacienții au stat închiși în spitale și câte două luni pentru că rezultate alternau, fie negative, fie pozitive.
Obiecțiile Avocatului Poporului constau în aceea că pacienții erau privați practic de libertate prin decizia administrativă a personalului medical, ceea ce reprezenta o nouă încălcare a articolului 53 din Constituție. Mai mult, pacienții nu aveau posibilitatea contestării măsurii în fața unei instanțe, ceea ce reprezenta anularea dreptului liberului acces la justiție. Din nou, Weber a obținut un triumf facil la CCR, tot din cauza „specialiștilor” de la Ministerul Justiției care nu au avut nicio obiecție la detenția pe criterii medicale, fără fundament legal.
În aceste condiții, este surprinzătoare declarația din luna martie a fostului premier Ludovic Orban care îi reproșa lui Weber ce i se putea imputa chiar lui, anume că a încălcat Constituția. „A pus în pericol viaţa şi sănătatea cetăţenilor, că a considerat spitalele şi cadrele medicale centre de detenţie. Să vă mai spun de mulţimea de acţiuni, după părerea mea, care au ieşit din cadrul constituţional şi legal?”, spunea Orban.
Probabil luată de val, Renate Weber a comis două greșeli care abia acestea au oferit fundament acuzațiilor că ar pune piedici combaterii epidemiei. Parlamentul se conformase deciziei CCR și a reglementat carantinarea prin lege, însă Weber a fost nemulțumită și de acest lucru pentru că era prevăzută posibilitatea carantinării instituționalizate în spitale. De data aceasta, Curtea i-a respins și a procedat la fel și cu sesizarea făcută împotriva actului normativ prin care se stabileau regulile detașării medicilor în unitățile sanitare implicate în combaterea epidemiei.
Totuși, Weber mai are în palmares o victorie împotriva Guvernului, atunci când CCR a spus că amenzile aplicate în timpul stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor sunt neconstituționale. Curtea nu avea o problemă cu amendarea în sine, ci cu faptul că aplicarea acestora s-a făcut fără o proporționalitate a faptelor care să fie menționată explicit, cu praguri diferite pentru fiecare tip de contravenție. Astfel, s-a ajuns în situația în care polițiștii au cocoșat românii cu 300.000 de amenzi, multe dintre ele aplicate la plafonul maxim, de 20.000 de lei, pentru fapte relativ puțin grave precum lipsa declarației de proprie răspundere la ieșirea din case.
Înainte ca Weber să apeleze la CCR, ea avertizat Poliția să instruiască oamenii legii cum să aplice amenzile astfel încât să nu fie comise abuzuri, însă Ministerul de Interne a pornit de la premisa, pare-se eronată, că toți polițiștii sunt oameni rezonabili. „Nu suntem absurzi”, spunea Marcel Vela, pe atunci ministru de Interne, când a fost întrebat de posiblitatea ca amenzile să fie aplicate la nivelul maxim pentru abateri minore.
În ce privește pensiile speciale, Renate Weber a sesizat, împreună cu Înalta Curte de Casație și Justiție, supraimpozitarea cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei. Legea fusese adoptată în iunie 2020, însă judecătorii Curții, direct afectați, s-au pronunțat abia peste 6 luni. CCR a clamat că legea încalcă principiul fiscalității egale și principiul aplicării juste a sarcinii fiscale, deși vizate erau pensii care nu se bazau pe principiul contributivității.
Tot Renate Weber a contestat, tot cu succes, o lege din ianuarie 2020 prin care erau eliminate toate pensiile speciale, în afară de cele ale magistraților și militarilor. Sesizarea Avocatului Poporului s-a bazat pe o chestiune procedurală deoarece legea respectivă modifica Statutul deputaților și senatorilor, modificare ce putea fi făcută doar în ședință comună a Parlamentului. În schimb, legea de eliminare a pensiilor speciale a fost adoptată prin dezbatere separată în fiecare dintre cele două Camere.
Deși sesizarea lui Weber a provocat reacții furibunde în presă, când Parlamentul a adoptat o lege separată de eliminare a pensiilor parlamentarilor, aceasta nu a mai sesizat Curtea astfel că deputații și senatorii au rămas fără pensia specială.
Ulterior, Renate Weber a afirmat că toate pensiile speciale pot fi eliminate, cu excepția celor pentru magistrați. „Au început cu parlamentarii. Dacă mâine vor, mâine pot să dea legi pentru fiecare celelalte categorii: la SRI, la toate celelalte”, spunea, în martie, Avocatul Poporului.
În schimb, Weber a provocat noi controverse când a afirmat că vaccinații nu ar trebui să aibă avantaje față de cei care refuză imunizarea. „Atunci când te gândești la niște avantaje pentru persoanele vaccinate trebuie să ai mare grijă ca asta să nu însemne în același timp o discriminare a celor nevaccinați pentru că eu pot să înțeleg intenția de a-i convinge pe cât mai mulți să se vaccineze, dar convingerea nu înseamnă prin măsuri de constrângere”, aprecia Weber.