Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Adi Mutu, out de la CFR Cluj?! „Am 7 din 9. Nu mă simt vizat! Cum să vorbim de plecarea mea?” Dialog tare Mutu – Dică – Adi Ilie

Adi Mutu nu are emoții la CFR Cluj și nu se gândește că ar putea să plece din Gruia la vară. „Briliantul” a avut un dialog tare cu Nicolae Dică și Adi Ilie.
27.03.2024 | 12:00
Adi Mutu out de la CFR Cluj Am 7 din 9 Nu ma simt vizat Cum sa vorbim de plecarea mea Dialog tare Mutu  Dica  Adi Ilie
Adi Mutu, out de la CFR Cluj?! „Am 7 din 9. Nu mă simt vizat! Cum să vorbim de plecarea mea?” Dialog tare Mutu - Dică - Adi Ilie. sursă foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Adrian Mutu a început cu stângul în play-off, însă CFR Cluj își păstrează șanse în continuare pentru titlul din SuperLiga. „Briliantul” nu își simte în pericol scaunul la gruparea din Gruia, având o serie de rezultate excelente la formația finanțată de Neluțu Varga.

Adi Mutu, out de la CFR Cluj?! Răspunsul „Briliantului”: „Am 7 din 9. Nu mă simt vizat”

Adrian Mutu a intrat la FANATIK SUPERLIGA și a vorbit despre situația de la CFR Cluj, dar și echipa națională după înfrângerea cu Columbia. Neluțu Varga pune presiune pe „Briliant”, după ce finanțatorul grupării din Gruia a pregătit și o primă record pentru câștigarea titlului.

ADVERTISEMENT

„Briliantul”  are doar două înfrângeri la CFR Cluj și nu își face griji că ar putea să fie dat afară la sfârșitul sezonului. Antrenorul „feroviarilor” își dorește să câștige Cupa României Betano la gruparea din Gruia.

„Nu mă simt vizat, pentru că statistica poate să o vadă toată lumea. Din nouă meciuri am avut șapte rezultate pozitive. În ultimul meci am pierdut nemeritat, dar nu mai contează pentru că înfrângerea rămâne înfrângere, cu toate că noi încercăm să scoatem ceva bun.

ADVERTISEMENT

Sunt șapte rezultate pozitive din nouă față de ce se întâmplase înainte când nu au câștigat 12 meciuri, cred că este altceva. (n.r. De ce crezi că patronul a afișat o oarecare nemulțumire) Ar trebui să îl întrebi de ce, probabil presiunea pe care vrea să o pună.

Suntem CFR și trebuie să tindem la mai mult și să câștigăm toate meciurile dacă putem. Cred că îmi fac treaba aici, dar dacă rezultatele astea nu sunt îndeajuns sau eu știu ce se va întâmpla până atunci, vom vedea, nu se pune problema de asta”, a spus Adi Mutu.

ADVERTISEMENT

„Nu avem titlul ca obiectiv, dar credem în șansele noastre”

„Nu ai cum să vorbești de lucrul ăsta când am cinci victorii, două egaluri și două înfrângeri. Nu mă simt vizat, nu ai cum să mă judeci după rezultatele de acum. În fotbal se pot întâmpla multe și vom vedea ce se întâmplă de la vară, dar importante este să îmi fac treaba bine.

Nu avem titlul ca obiectiv, dar atâta timp cât sunt șanse trebuie să credem în asta. Cupa este obiectivul nostru, dar CFR trece printr-un an de reconstrucție. Avem și probleme de lot, avem accidentări. Avem cei mai mulți jucători dintre toate echipele la naționale, sunt 10 la toate loturile naționale.

ADVERTISEMENT

Nu a fost o perioadă ușoară, chiar dacă nu am avut meciuri în săptămânile astea. Ne-au lipsit 10 jucători importanți”, a declarat antrenorul la FANATIK SUPERLIGA, emisiune în direct pe FANATIK.RO, de la ora 10:30, în fiecare zi de luni, marți și vineri.

Dialog tare între Adi Mutu, Adi Ilie și Nicolae Dică: „Poate te transferi și tu la Brighton”

Nicolae Dică: „O lună înseamnă la noi în România vreo doi ani de zile. Să faci într-o lună ce fac alții în doi, trei ani”.

Adi Mutu: „Gândește-te dacă sunt întrebat dacă rămân la vară, îți dai seama cum e la noi? Dacă ai șapte rezultate pozitive din nouă te întreabă mai rămâi la vară, s-ar putea să te dea afară”.

Adi Ilie: „Poate crede că te transferi și tu la Brighton”.

Adi Mutu: „În loc să mă întrebe dacă plec la Fiorentina, tu mă întrebi dacă mă dau afara. Dacă ai un procentaj de 80% din rezultate nu e bine. Sunt învățat, asta e la noi. Depinde mult de alegerile pe care le faci, cred că în viață rezultatele vin cu o stabilitate atât pe banca tehnică, cât și financiară.

Atunci când vrea să se reconstruiască ceva trebuie să se șție acest lucru, dar patronii pun presiune. Este normal, asta trebuie să fie, nu trebuie să ne relaxăm. Nu știu ce a gândit Neluțu, dar asta este treaba lui și nu critic ce spune el, le iau ca atare și încerc să le transform în energie pozitivă și să scot rezultate la CFR.

Dică: Și Adi s-a dus la CFR, a luat o echipă care juca într-un sistem de joc, l-a schimbat și după o lună și ceva ne gândim… Pleacă și de la ziariști, vin la interviu și zic: «Ce faci, te dă afară dacă pierzi». Dacă ați susține antrenorii, poate și patronii i-ar susține mai mult pe antrenori”.

Adi Ilie: „Știi cum e la antrenori în prima lună? Cum e cu scaunul ăsta pe rotile, alunecați tot timpul”.

Adi Mutu: „Tot pe rotile este și al meu”.

Nicolae Dică: „Bagajul e făcut?”.

Adi Mutu: „A fost al lui Petrescu mult timp. Stau în aceeași poziție în care a stat Petrescu”.

DIALOG FABULOS Nicolae Dica - Adrian Mutu - Adrian Ilie IN DIRECT

ADVERTISEMENT