Sport

Adidas a prezentat mingea oficială cu care se va juca în finala Ligii Campionilor 2024! Ce are diferit față de alte baloane

Adidas UCL Pro Ball London este mingea cu care se va juca în finala Ligii Campionilor din 2024.
13.02.2024 | 16:33
Adidas a prezentat mingea oficială cu care se va juca în finala Ligii Campionilor 2024
ADVERTISEMENT

Adidas a prezentat mingea care va fi folosită în finala Ligii Campionilor din sezonul 2023-2024, care se va disputa sâmbătă, 1 iunie 2024, pe stadionul Wembley (Londra).

Adidas a prezentat mingea oficială cu care se va juca în finala Ligii Campionilor 2024! Ce are diferit față de alte baloane

Aspectul UCL Pro Ball London celebrează orașul gazdă al finalei, Londra, cu o grafică vibrantă cu doi lei care răcnesc printre stele. Leul simbolizează istoria și cultura bogată a Regatului Unit și a capitalei sale, precum și curajul și puterea jucătorilor, dar și importanța trofeului european.

ADVERTISEMENT

Mingea are o gamă de tehnologii de performanță Adidas, inclusiv o textură inovatoare de suprafață PRISMA, care oferă jucătorilor și mai multă precizie. Acoperirea cu textura exterioară oferă aderență și control, iar construcția fără sudură lipită termic asigură cea mai bună performanță.

Adidas este furnizor de mingi pentru UEFA Champions League încă din 2001, fiind prezent atât la competițiile masculine, cât și la feminin. Firma Adidas a luat viață la 18 august 1949 în Herzogenaurach, Germania.

ADVERTISEMENT

Marți, 13 februarie, încep „optimile” Ligii Campionilor!

Optimile de finală ale Ligii Campionilor încep în această seară cu două meciuri tari: FC Copenhaga – Manchester City și RB Leipzig – Real Madrid. Ambele partide au fluierul de start de la ora 22:00.

Celelalte meciuri din optimile de finală ale Ligii Campionilor sunt: FC Porto – Arsenal, Napoli – Barcelona, PSG – Real Sociedad, Inter – Atletico Madrid, PSV – Dortmund și Lazio – Bayern Munchen.

ADVERTISEMENT

Și miercuri se vor disputa două meciuri din această fază a competiției: Lazio – Bayern și PSG – Real Sociedad. Iar săptămâna viitoare vor juca și celelalte 4 echipe prezente în competiție.

Finala UEFA Champions League din acest an va fi cel de-al 69-lea sezon al competiției și cel de-al 32-lea sezon de când a fost redenumită din Cupa Campionilor Europeni la Liga Campionilor Europeni.

ADVERTISEMENT

Câștigătoarea Ligii Campionilor va juca în Supercupa Europei 2024 cu învingătoarea din finala Europa League de anul acesta. România a reușit cea mai mare performanță în Cupa Campionilor Europeni în anul 1986, când Steaua București trecea la loviturile de departajare de FC Barcelona. Atunci, Helmut Duckadam avea să devină eroul unei țări întregi, iar peste ani devenea președintele de imagine al echipei lui Gigi Becali.

ADVERTISEMENT