Life

Adina Buzatu, hărțuită de un bărbat misterios! Stilista recunoaște că a suferit: ”Mi-a plăcut să experimentez”

Adina Buzatu a vorbit despre problemele pe care le-a avut, hărțuită de un bărbat misterios, dar și despre suferințele amoroase trăite.
01.12.2022 | 18:00
Adina Buzatu hartuita de un barbat misterios Stilista recunoaste ca a suferit Mia placut sa experimentez
Stilistul Adina Buzatu ne-a dezvăluit secrete din viața sa intimă / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Este una dintre cele mai puternice femei din showbizul românesc, după cum chiar ea s-a descris, de multe ori, de-a lungul timpului. Mereu cu zâmbetul pe buze și gata să dea totul pe plan profesional, Adina Buzatu ascunde, totuși, drame și lucruri nebănuite, pe care nu mulți le cunosc despre ea pe care le-a dezvăluit, în exclusivitate, pentru cititorii FANATIK!

Cum a ajuns Adina Buzatu să fie hărțuită de un admirator

Femeie puternică, frumoasă și realizată din punct de vedere profesional, Adina Buzatu a avut parte, așa cum era de așteptat, de numeroși admiratori atât în viața reală, cât și în social media. În exclusivitate pentru FANATIK, Adina Buzatu a vorbit despre perioada în care ajunsese să fie hărțuită de un bărbat care o admira în mod excesiv.

ADVERTISEMENT

Admirația acestuia nu s-a rezumat la câteva deja banale buchete de flori, ciocolată sau un mesaj mai ”înfierbântat”. Bărbatul cu pricina a mers chiar și la locul de muncă al stilistului, acolo unde a surprins-o pe Adina cu gesturile lui ieșite din tipare.

„Ani de zile am fost urmărită de un domn care făcea gesturi extravagante pentru a-mi atrage atenția. De exemplu, într-o zi a oprit un camion în fața magazinului și a descărcat un podium enorm, de dimensiunea întregii vitrine. Le-a spus colegilor mei să pună mai bine în evidență produsele expuse.

ADVERTISEMENT

În altă zi, a adus în magazinul din Băneasa nu un buchet de flori, așa cum obișnuia, ci un întreg copac de liliac, mai înalt decât mine, pentru că văzuse un interviu televizat în care povesteam eu că acestea sunt florile mele preferate”, a spus Adina Buzatu.

Povestea hărțuirii nu s-a oprit aici

Dacă vă gândeați că doar domnul misterios făcea astfel de gesturi pentru Adina, celebrul stilist ne-a vorbit, în exclusivitate, despre un alt bărbat care o surprindea cu flori, indiferent dacă ea era sau nu în țară. Cu toate acestea, spune Adina Buzatu, niciunul dintre bărbații care o admiră nu a întrecut măsura.

ADVERTISEMENT

„De la un alt domn am primit, ani de-a rândul, în aceeași zi a săptămânii, un buchet de flori. Obiceiul a continuat chiar dacă eram plecată din țară.

Dacă menționam pe rețelele de socializare numele hotelului la care eram cazată, găseam întotdeauna flori în cameră. Totuși, de-a lungul timpului, nimeni nu a depășit limitele bunului simț”, a mai completat Adina Buzatu, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Adina Buzatu, suferindă în amor

Stilistul preferat al vedetelor a și suferit din dragoste, de-a lungul timpului. Cu toate acestea, Adina Buzatu ne-a vorbit atât despre vina sa, cât și despre vina partenerilor care i-au trecut prin viață.

„Sigur că am suferit și am fost dezamăgită, însă eu nu am urât, ci din contră, am căutat vina nu doar la partener, cât și la mine, conștientă fiind că întotdeauna vina e împărțită”, a spus Adina Buzatu.

Suferințele nu au fost în viața Adinei doar la nivel personal, ci și la nivel profesional. Începuturile din cariera de stilist au fost marcate de suișuri și coborâșuri, însă dezamăgirile au învățat-o lucruri importante: evoluția umană.

„Lipsa de experiență a cauzat începuturi diferite, situații peste care, însă, am trecut și din care am învățat. Mi-a plăcut să experimentez, am mers pe drumuri nebătătorite și deși mi-a fost greu, rezultatele nu au întârziat să apară”, a conchis Adina Buzatu, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT