Adnan Golubovic, portarul titular al lui Dinamo, a rămas uimit de atmosfera creată de galeria din Ștefan cel Mare. Internaționalul sloven în vârstă de 28 de ani s-a destăinuit în fața suporterilor.
Adnan Golubovic este cel mai nou portar al lui Dinamo. Fotbalistul care a împlinit 28 de ani pe 22 iulie a semnat cu echipa lui Ovidiu Burcă în această vară din postura de jucător liber de contract după despărțirea de FC Koper, din prima ligă de fotbal a Sloveniei.
Internaționalul sloven a fost titular cu Universitatea Craiova (0-2) și FCSB (1-2). Deși a fost la curent cu atmosfera creată de fanii dinamoviști la meciuri și a urmărit mai multe videoclipuri, Adnan Golubovic a rămas fără cuvinte.
„Mă simt super. Pentru jucători știu că acum totul este bine. Am văzut multe clipuri cu ei (n.r. fanii dinamoviști). Nu pot exprima multe, este minunat, nu mă așteptam să fie așa. Dinamo știam că este un club mare, dar nu îmi închipuiam chiar așa, e ceva special.
Câteodată nu ești atât de montat, nu ești sută la sută, dar vezi ultrașii și oamenii din spatele tău. Trebuie să fii pregătit, nu vrei să fii rușinat sau emotiv după meci. Am citit înainte să vin aici despre Dinamo. Știu că Miha Mevlja sau fratele lui a jucat aici. Știu că Dinamo este un club de top din România”, a declarat Adnan Golubovic.
Adnan Golubovic îl știa pe Filip Dujmovic, celălalt portar de la Dinamo, înainte ca slovenul să se transfere în Ștefan cel Mare. În prezent, cei doi jucători reprezintă variantele lui Ovidiu Burcă pentru postul de portar. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Denis Oncescu a fost împrumutat la Concordia Chiajna.
Răzvan Began se află în negocieri cu Dinamo, după rezilierea contractului cu FC Botoșani. „Îl știam pe Filip (n.r. Dujmovic) de dinainte, dar nu personal. A jucat în Serbia când eu jucam în Bosnia. Da, îl știam, l-am urmărit în acea perioadă.
(n.r. în ce limbă vorbiți?) Bosniacă. (n.r. avantajul tău) Cred că reflexul. Urmăresc bine jocul, citesc bine situațiile și cred că astea sunt avantajele mele”, a mai spus Golubovic.
În finalul interviului, Adnan Golubovic a vorbit despre hobby-uri. Samir Handanovic, „veteranul” cu 81 de apariții în poarta naționalei Sloveniei, este preferatul lui Adnan Golubovic. Italianul Gianluigi Buffon este cel mai bun goalkeeper din toate timpurile în opinia portarului de la Dinamo.
„Îmi plac sporturile în general. Drumețiile poate iarna, ceva normal, nu extrem. În Slovenia avem foarte multe păduri și zone naturale și de aceea îmi place. (n.r. îți plac alte sporturi?) Da, baschet, datorită lui Luka Doncic, este și normal, e cel mai bun din Slovenia.
Samir Handanovic. Nu e idolul meu, dar îmi plac paradele lui. Nu avem înălțime deci nu pot modela jocul după el sau să mă asemăn lui, dar îmi place tehnica lui ca portar. (n.r. cel mai bun portar din toate timpurile?) O întrebare grea. Cred că Buffon.
(n.r. recordul de 13 meciuri la rând fără gol primit din SuperLiga) Vom vedea. Nu îmi place să vorbesc prea mult, o voi lua pas cu pas și voi lupta, iar asta e suficient pentru ce pot promite acum. Sunt foarte fericit să fiu parte din Dinamo. Abia aștept să joc primul meci în fața voastră. Hai Dinamo! Toți împreună și să avem baftă”, a încheiat Adnan Golubovic.