Sport

Adrian Mititelu Jr, suspendat și amendat de FRF. Ce se întâmplă cu tatăl său. Update

FRF l-a amendat drastic pe Adrian Mititelu Jr. Fiul patronului lui FC U Craiova a fost sancționat după incidentele de la partida cu UTA Arad, scor 2-3.
29.11.2023 | 18:04
Adrian Mititelu Jr suspendat si amendat de FRF Ce se intampla cu tatal sau Update
Adrian Mititelu și fiul său au fost suspendați de LPF pentru incidentele de la meciul FC U Craiova - UTA Arad 2-3. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT
29-11-2023
16:09

Adrian Mititelu nu a fost suspendat de FRF

În fază inițială, în comunicatul de pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal, Adrian Mititelu figura ca fiind suspendat timp de patru luni și sancționat cu o amendă în valoare de 13.600 de lei. 

Totul s-a dovedit a fi doar o eroare, deoarece decizia în cazul patronului lui FC U Craiova a fost ștearsă. Oficialii de la Casa Fotbalului au revenit asupra anunțului și au corectat. Astfel, Adrian Mititelu Jr. rămâne singurul suspendat și amendat (6 luni și 27.000 de lei). 

Adrian Mititelu și Adrian Mititelu Jr au primit suspendări record și au fost amendați de Federația Română de Fotbal (FRF) pentru incidentele petrecute la meciul FC U Craiova – UTA Arad, scor 2-3, în etapa a 14-a din SuperLiga.

Adrian Mititelu și fiul său, suspendați drastic și amendați de FRF. Care a fost motivul

Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal. Adrian Mititelu și Adrian Mititelu Jr au contestat vehement arbitrajul lui Marian Barbu la meciul FC U Craiova – UTA Arad, scor 2-3, în penultima etapă a turului.

ADVERTISEMENT

Marian Barbu, „centralul” meciului respectiv, a scris în raport că a fost ameninţat cu moartea şi scuipat de Adrian Mititelu Jr, însă fiul patronului lui FC U Craiova a înaintat cu totul și cu totul o altă variantă la FANATIK SUPERLIGA.

Totuși, în cursul zilei de miercuri, 29 noiembrie, Comisia de Disciplină a venit cu un verdict dur pentru Adrian Mititelu Jr și tatăl său. Adrian Mititelu a primit o suspendare de patru luni și o amendă de 13.600 lei, în timp ce Adrian Mititelu Jr a fost suspendat 6 luni și amendat cu 27.000 de lei.

ADVERTISEMENT

Decizia Comisiei de Disciplină în cazurile lui Adrian Mititelu și Adrian Mititelu Jr

Totodată, FC U Craiova a fost amendată cu 20.000 de lei. „FC U 1948 Craiova – vs. AFC UTA Arad – Incidente – În temeiul art.83.7 din RD se sancționează clubul FCU 1948 Craiova cu penalitate sportivă de 10.000 lei.

În baza art.80 lit.c din RD coroborat cu art.58.4 lit.f. din ROAF si art.83.18 din RD, se sancționează clubul FCU 1948 Craiova cu penalitate sportivă de 20.000 lei.

ADVERTISEMENT

În temeiul art.45.1 din RD, clubul FCU 1948 Craiova, va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă prevazută de art.80.c din RD coroborat cu art.58.4.f. din ROAF și art.83.18 din RD, respectiv penalitate sportivă de 20.000 lei.

În temeiul art.52.1.b din RD se sancționează dl. Mititelu Adrian Jr. cu suspendare pentru 6 (șase) luni și penalitate sportivă de 27.000 lei. În baza art.55 din RD se sancționează dl. Mititelu Adrian cu suspendare pentru 4 (patru) luni și penalitate sportivă de 13.600 lei.

ADVERTISEMENT

În baza art.65.c se sancționează dl. Mititelu Adrian Jr. cu suspendare pentru 12 (doisprezece) jocuri și penalitate sportivă de 7.900 lei. În conformitate cu prevederile art.45.1 din RD dl. Mititelu Adrian Jr., va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă, prevazută de art.52.1.b din RD, respectiv suspendare pentru 6 (șase) luni și penalitate sportivă de 27.000 lei”, se arată în comunicatul FRF.

Adrian Mititelu Jr a expus o altă variantă la FANATIK SUPERLIGA: “Nu l-am ameninţat eu cu moartea”

La scurt timp după ce Marian Barbu a scris în raport că a fost scuipat și amenințat cu moartea, Adrian Mititelu Jr a intrat în direct la FANATIK SUPERLIGA și a expus o altă versiune a incidentelor. Fiul lui Adrian Mititelu a precizat că nu l-a amenințat cu moartea pe arbitru.

“Nu pot să neg că ne-am apostrofat cu arbitrul Marian Barbu pe tunelul de la vestiare. De fapt el ne-a omorât în acel meci. Nu l-am ameninţat eu cu moartea, că eu n-am omorât pe nimeni. Este viu şi va avea delegări în continuare.

Nimeni nu va spune nimic, va veni domnul de la CCA să ne explice fazele în mod subiectiv, cum le convine lor. El poate să scrie în raport ce vrea el. Cum poţi să nu dai penalty, când sunt două cât casa? Cum să nu intervină VAR, care trebuie să ajute arbitrii?

Ce te mai miră că scrie în raport că l-am scuipat eu în faţă? Am ridicat tonul şi i-am reproşat modul în care a arbitrat meciul şi fazele litigioase. Dar de aici până să îl ameninţ cu moartea şi să îl scuip în faţă e cale lungă. Probabil cuvântul lui are putere de decizie la Federaţie.

Şi ce a scris el acolo este foarte adevărat în rândul membrilor Comisiei de Disciplină. Probabil o să fiu suspendat sau voi avea o amendă foarte mare, să fiţi siguri. Pentru că arbitrii au ajuns să fie mai protejaţi ca magistraţii în această ţară”, a spus Mititelu Jr.

ADVERTISEMENT