Adrian Păunescu, inedit, la 11 ani de la „trecerea” sa: Bardul „Rezervației de Zimbri”, fiul unui deținut politic și nepotul eroului rănit în Primul Război Mondial

La 11 ani de la moartea lui Adrian Păunescu, FANATIK a stat de vorbă cu fiul regretatului poet. Interesantă este, însă, originea copilului Adrian Păunescu, omul care a devenit poetul și chiar fenomenul social Adrian Păunescu. Povestea lui a început la 20 iunie 1943, la Copăceni, raionul Sângerei, din Republica Moldova. Acolo avea să se nască, din părinți olteni și cu un tată deținut politic, artistul rebel de mai târziu…

Prima sursă a demersului nostru este volumul de interviuri „Sub semnul întrebării”, publicat de Adrian Păunescu în anul 1979, la Editura Cartea Românească. Ultimul capitol al cărții este intitulat „De vorbă cu mine însumi” și reprezintă o autobiografie romanțată a autorului, în care acesta își descrie, plastic, originile.

„Numele meu este Adrian Păunescu. Sunt român. M-am născut în anul 1943, din părinți olteni. Familia tatălui meu este, până la bunicul meu, o veche dinastie de analfabeți, care habar n-aveau că profesiunea lor – odată cu țara lor – este eminamente agrară”, începea poetul.

Adrian Păunescu, în volumul „Sub semnul întrebării”: „Bunicul meu și-a pierdut pensia, dintr-o mârșavă lucrătură a unor foști legionari”

Referindu-se la originile sale, Păunescu a notat, împins de revoltă dar păstrându-și umorul: „Domnilor artiști, dumneavoastră nu vă dați seama că bunicul meu a fost contemporan cu Lovinescu, cu Rebreanu, cu Sadoveanu și cu Arghezi? (…) Bunicul meu, care nu era mai puțin dotat decât ei, întors rănit din războiul împotriva nemților (țineți minte, nemții provocaseră unul dintre războaiele mondiale, din care-și făcuseră un obicei pentru distracția însângerată a manualelor de istorie), se consacra – acesta e cuvântul! – nu școlii naționale, nu marilor idei ale neamului, ci școlii comunale, uneia din micile idei ale satului. Sărmanul de el!”.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Marin Păunescu, de loc din satul Bârca (n.r unde poetul și-a petrecut copilăria) din județul Dolj, a fost un învățător modest și calm, care a contribuit la transformarea unui sat de agricultori într-un sat de țărani deștepți, demni și cinstiți,spune poetul.

Adrian Păunescu a rememorat cum, „dintr-o mârșavă lucrătură a unor foști legionari, ajunși pentru moment conducători ai obștei rurale (…), bunicul meu și-a pierdut pensia, pe care obiectiv o merita. El s-a mohorât numai, a păstrat o teribilă rigoare și în tristețe și a continuat să-i învețe pe acești copii ai satului, care voiau s-o afle că „jelui-m-aș” nu se scrie „jeluimaș”, nici „jeluima-și”. El era, de fapt, prin ceea ce constituia la el simțul istoriei și un tragic înțeles istoric al gramaticii, un ardelean”.

Tatăl, Constantin Păunescu, întemnițat pentru anti-comunism

Nici tatăl poetului n-a scăpat de oprimarea conducătorilor politici dar, de această dată, a fost vorba despre opresiunea comunistă. Constantin Păunescu, membru al Partidului Național Liberal, a fost condamnat la 15 ani de temniță, din pricina „activităților anti-comuniste”, de regimul stalinist care a preluat puterea după 1945.

De altfel, acesta este motivul pentru care Adrian Păunescu a trebuit să aștepte trei ani înainte de a se putea înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din București.

Digisport.ro

FOTO Un fotbalist celebru și soția lui s-au lăsat filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Mai târziu, după 1990, Adrian Păunescu avea să povestească, într-un interviu acordat Jurnalului Național: „Tatăl meu, învățătorul Constantin M. Păunescu, n-a făcut cine știe ce casă, în afară de faptul că a dat altă destinație unor încăperi și a transformat o lungă și inutilă verandă într-o bucătărioară, într-o terasă și într-o cameră de zi. În genere, casa e cea făcută de tata mare, din munca lui și din munca maicăi”.

Revenind, însă, la fragmentul autobiografic scris de Păunescu, iată cum își amintea poetul primii ani ai vieții: „Am fost un copil fricos, care a descoperit – trezindu-se singur față în față cu lumea – că singura armă cu care frica poate fi învinsă în noi, în fiecare, este curajul. Și astfel, curajul apăru în viața mea ca o formă a fricii, așa cum simțeam că durerea din dinți nu poate fi învinsă decât de o durere mai pronunțată, pe care singur ți-o provoci, lovindu-ți un deget cu un ciocan”.  

Fragment autobiografic, scris sub semnul bolii

Nu este deloc întâmplător faptul că pasajul autobiografic din volumul „Sub semnul întrebării”, la care ne referim, a fost scris de poet într-o perioadă marcată de probleme de sănătate. Se întâmpla în luna martie a anului 1972…

Adrian Păunescu menționa atunci: „Sunt bolnav și – în această boală enervantă – mi s-ar părea imoral să mă prefac că mă interesează un dialog, oricine ar fi eventualul interlocutor. Obișnuindu-i pe cunoscuții mei cu firea mea destul de sociabilă, mi-e teamă că eu însumi am început să cred despre mine că nu pot fi altfel. Un monolog sociabil, iată șansa mea!”.

„Sunt bolnav (o gripă, o tuse violentă, nasul e nervos, ochii îmi umblă prin orbite ca niște pești prin două acvarii) și astăzi nu pot și nu vreau să stau de vorbă cu nimeni. Astăzi voi încerca – în disperarea de a nu avea interlocutor – un examen sever al stării mele, mă voi cerceta pe mine însumi”, a adăugat artistul.

Ultima poezie a lui Adrian Păunescu face furori pe YouTube

Fiul poetului, Andrei Păunescu, a publicat vineri, pe canalul său de YouTube, filmarea care conține ultima poezie scrisă de artist. Este ultima filmare cu Adrian Păunescu, iar înregistrarea a fost făcută de fiul său în ziua de 31 octombrie 2010, în jurul orei 16.45, chiar la Spitalul de Urgență Floreasca, unde era internat tatăl său.

„Orice alte poezii sau texte care circulă și despre care se afirmă că ar fi cele din urmă scrise de poet sunt doar falsuri grosolane. Poemul este semnat de autor în stânga documentului. A fost și ultima sa semnătură”, a notat Andrei Păunescu.

Cităm primele două strofe ale poemului „De la un cardiac, cordial”: „De-aicea, de pe patul de spital,/ Pe care mă găsesc de vreme lungă,/ Consider că e-un gest profund moral/ Cuvântul meu la voi să mai ajungă/. Mă monitorizează paznici minimi,/ Din maxima profesorului grijă,/ În jurul obositei mele inimi/ Să nu mă mai ajungă nicio schjă”…

Poetul a „prezis”, în 1987, o maladie universală!

Și pentru că vorbeam despre… boală, iată că, în contextul maladiei actuale, poetul este omagiat public de fiul său, Andrei, care amintește cum tatăl lui a prezis o posibilă viitoare pandemie, în versuri. Așa cum afirmă fiul său, Andrei Păunescu, previziunile lui Adrian Păunescu, din poemul „Dreptul la boală”, se potrivesc și în contextul pandemic actual.

„Tatăl meu a scris multe poezii care au avut conținut și formă premonitorie. Spre exemplu, poezia „Dreptul la boală”, pe care mi-a dictat-o în 1987 pentru un cântec al meu: „Doctorul a spus să stau la pat,/ Fiindcă sunt febril și sunt gripat,/ Când m-am dat după o lună jos / Doctorul murise sănătos”. Acest cântec este mai valabil azi decât în 1987, când a fost compus”, a amintit Andrei Păunescu în exclusivitate pentru FANATIK.

Într-adevăr, Adrian Păunescu a intuit, cumva, pandemia planetară, în mai multe poezii, nu doar în „Dreptul la boală”. Amintim aici poemele „Manifest pentru sănătatea pământului”, „Bolnavi unanim” și „Pacient”. Privind cumva retrospectiv, am putea spune că, din acest punct de vedere, creația scriitorului rămâne, așa cum însuși nota în volumul de reportaje „De la Bârca la Viena și înapoi”, „o întruchipare, o garanție și – de ce nu? – o pavăză”.

Andrei Păunescu: „În 1987, Adrian Păunescu scria cronica anului 2021: Proclam pe scară mondială dreptul sănătoșilor la boală!”

Fiul poetului a revenit la poezia „Dreptul la boală”, care a însemnat începutul demersului nostru, menit să evidențieze contemporaneitatea poetului cu vremurile pe care le trăim și, pe care, așa cum am observat, le-a anticipat. Andrei Păunescu a explicat pentru cititorii noștri cum, poate paradoxal pentru unele păreri, autorul cunoscutelor volume „Rezervația de zimbri”, „Totuși iubirea” sau „Locuri comune” izbutește să rămână prezent în spațiul public.

„Gândiți-vă cum scria Adrian Păunescu, în anul 1987, cronica anilor 2020-2021: „Slăbiciunea mea n-o fac celebră,/ Dar lăsați-mi dreptul la o febră,/ Să proclam pe scară mondială/ Dreptul sănătoșilor la boală”, a recitat Andrei Păunescu penultima strofă a poeziei la care am făcut referire.

Trebuie amintit faptul că, acum fix 11 ani, Adrian Păunescu încheiase „socotelile” cu o boală gravă, care îl țintuise pe patul de spital, dar care nu l-a oprit, nici atunci, să acuze „maladia” socială a acelor vremuri. „Sunt supărat, sunt cumplit de supărat pe falimentul în care trăim și care ne conduce către un final cu mult mai grăbit decât ar trebui”, avea să declare poetul într-un interviu târziu, oferit cotidianului Adevărul.

Cenaclul Flacăra, incompatibil cu contextul restricțiilor

Am dorit să aflăm dacă, anul acesta, Andrei Păunescu, prietenii și colaboratorii tatălui său vor pregăti un spectacol omagial. Decizia fiului poetului este însă ca ziua de 5 noiembrie 2021 să treacă discret, dar nicidecum cufundată în resemnare. Se pare că personalitatea lui Adrian Păunescu se revoltă și de peste zări, împotriva unei realități care a devenit, din păcate, tot mai restrictivă. Așadar, anul acesta nu va fi organizat niciun eveniment, niciun spectacol, în memoria lui Adrian Păunescu, așa cum s-a întâmplat, la Sala Palatului, în anii 2017, 2018, 2019…

„Ideile de Cenaclu Flacăra și de eveniment realizat în spiritul lui Adrian Păunescu sunt incompatibile cu ideea de restricții: eu nu aș putea organiza un eveniment la care să fiu obligat să spun cine poate intra la spectacol, cine nu are voie, cine are Certificat Verde, roșu sau albastru și așa mai departe… Lucrurile nu pot funcționa când vine vorba de Cenaclul Flacăra, care înseamnă libertate înainte de toate. Când vom putea face spectacole în contextul adevăratei libertăți, le vom face. Acum, este imposibil”, a continuat Andrei Păunescu.

De altfel, fiul poetului este rezervat și față de varianta unor concerte online, pe care le consideră un fel de substitut nefericit: „Oricât de bine ar fi regizate, oricâtă amploare ar avea în privința numărului de participanți, versiunile online nu au nicio legătură cu esența vie a evenimentelor cu oamenii de față. Din acest motiv, mai bine mai așteptăm și, când vom putea crea spectacole adevărate, pe de-a întregul, o vom face cu forță”.  

„Ar fi incorect doar să bifăm că suntem pe piață. Semințele puternice răsar și după sute de ani!”

Cu toate acestea, nimeni nu poate garanta cât timp va mai dura pandemia Coronavirusului. Deși „baza de date” a familiei Păunescu, al cărei „custode” este Andrei, rămâne încărcată cu documente prețioase, de la scrieri la fotografii și la înregistrări audio & video, fiul poetului nu se grăbește să scoată la iveală, pe repede înainte, mărturii inedite ale operei lui Adrian Păunescu, pe paginile sale de pe Facebook și de pe YouTube. Acest lucru se va produce doar atunci când va considera că a venit timpul potrivit.

„Există semințe care stau în pământ zeci, sute de ani, și răsar atunci când le vine vremea. Asta nu înseamnă că am iluzia că noi vom rezista atâta timp, dar nu ar fi corect nici să facem orice, pentru a „bifa” faptul că suntem pe piață”, a continuat partenerul nostru de dialog.

„Repet, în acest moment nu pot organiza evenimente cu public, legate de opera tatălui meu. Când, cu adevărat, vom avea parte de libertate, voi apărea în fața publicului cu tot ce voi considera de cuviință”, a subliniat Andrei Păunescu.

Vaccinarea, o chestiune de ordin personal

Precum mulți dintre conaționalii noștri, nici fiul lui Adrian Păunescu n-a scăpat de infecția cu noul Coronavirus. Maladia n-a fost însă foarte dură cu artistul, care și-a revenit rapid. Cu toate acestea, el consideră că problema vaccinării este un domeniu de natură intimă și, dincolo de polemica existentă pe toate palierele vieții sociale, refuză să comenteze acest aspect.

În acest sens, Andrei Păunescu ne-a precizat: „Am trecut și eu prin boală recent, din fericire fără forme foarte grave și, cel puțin deocamdată, fără consecințe urâte. Vom vedea ce se va întâmpla mai departe, dacă vor rămâne slăbiciuni. Vaccinarea este o chestiune de ordin personal și nu doresc să insist asupra acestui subiect. Eu nu doresc sub nicio formă să mă dau ca exemplu, într-un sens sau altul, spunând că m-am vaccinat sau că nu. Este treaba fiecăruia dintre noi cum simțim că trebuie să ne protejăm”.

Discuri de colecție, un proiect de zile mari

Deși la momentul 5 noiembrie Andrei Păunescu a ales să cinstească memoria tatălui său prin discreție, asta nu înseamnă că, odată cu pandemia… muzele tac. Artistul pregătește un proiect discografic de amploare și, chiar dacă lucrurile nu sunt definitivate, a acceptat să ne ofere amănunte inedite, referitoare la viitorul produs muzical.

„Lucrez în continuare la filmările-document de arhivă pe care le public periodic pe canalul meu de YouTube, compun piese noi, am în pregătire două cărți de versuri și altele de publicistică și de studii de limbă română, înregistrez cântece dar, din păcate, din proiectele acestei perioade, lipsesc spectacolele și mai ales concertul anual de la Sala Palatului – „Cenaclul Flacăra”. Încerc să mă împart între creațiile mele și marea răspundere pe care o am, de a continua Cenaclul Flacăra. De acolo provenim eu și mulți dintre cei aflați în această branșă și tot acolo ne întoarcem, cu amintirile de atunci, dar și cu producțiile de astăzi. Nu ne putem desprinde de rădăcinile noastre, nici dacă am vrea. Dar noi nu vrem…”, a continuat, cu zâmbetul pe buze, vedeta folk.

Am aflat că Andrei muncește la câteva discuri a căror apariție a tot fost amânată și care, probabil, vor apărea sub forma unui pachet de trei sau de cinci albume. Discurile vor conține inclusiv piese cunoscute, precum mai vechile „Amor cubist”, „Doamne, ocrotește-i pe români”, „Punctul pe i” și „Haide mamă, haide tată”, dar și cântece realizate în ultimii ani, pe versurile lui Andrei Păunescu: „Iobag la patron, iobag la stat” și „Las-o să plece”.

„Sunt cântece organizate pe albume precum un tot unitar, iar dacă va exista impresia că sunt un material „Best Of”, înseamnă că piesele sunt bune”, a glumit Păunescu junior.

Titlurile albumelor vor îngloba cicluri temporale din creația lui Andrei, fie pe versurile lui Adrian Păunescu, fie pe texte proprii. Astfel, piesele din perioada 1983-1990 vor fi grupate sub titluri ca „Amor cubist”, „Totuși” sau „Suntem aroganți”, iar cele care cuprind cântece de după 2000 se vor numi „Iobag la patron, iobag la stat”, „Las-o să plece” sau „Popor de somnoroase păsărele”.