Life

Adrian Țuțu, primul câștigător Românii au talent, dă marea lovitură! Ce a ascuns până acum

Adrian Țuțu, primul câștigător de la Românii au talent, vine cu o surpriză uriașăî după ani buni de absență din lumina reflectoarelor.
10.10.2023 | 14:15
Adrian Tutu primul castigator Romanii au talent da marea lovitura Ce a ascuns pana acum
Adrian Țuțu de la Românii au talent pregătește o mare lovitură. Foto: PRO TV/ Arhivă Adrian Țuțu. Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Adrian Țuțu (31 de ani) devenea primul câștigător al show-ului Românii au talent, pe 25 aprilie 2011. De atunc,i viața lui s-a schimbat radical. Tânărul care impresiona juriul cu muzica rap nu a stat departe de muzică, cu toate că vizibilitatea lui n-a mai fost atât de mare în urma popularității câștigate în show-ul de la PRO TV.

Adrian Țuțu, primul câștigător de la Românii au talent, surpriză pentru fani

Chiar astăzi, 10 octombrie, la ora 19:00, Adrian Țuțu speră să dea marea lovitură cu noul său single. Artistul a filmat și un videoclip. Tânărul care acum 12 ani câștiga concursul prezentat de Pavel Bartoș și Smiley a făcut câteva declarații, în exclusivitate pentru FANATIK, în care a dezvăluit cu ce și-a omorât timpul de când nu a mai fost pe prima pagină a ziarelor.

ADVERTISEMENT

La momentul în care Țuțu câștigase concursul Românii au talent s-a creat o adevărată isterie în România. Mulți au contestat că premiul i-a fost dat lui. A existat și o mare parte a publicului care a fost atins de versurile de stradă ale lui Adrian. Acesta s-a luptat în finală cu Narcis Iustin Ianău, puștiul cu voce de soprană. Pe locul trei, atunci, s-a clasat Valentin Dinu, un interpret de muzică ușoară.

Adrian Țuțu promite să lanseze piese pe bandă rulantă, de acum. Tânărul din Focșani ne mai zice că viața lui este una împlinită și pe plan sentimental. De un an și jumătate are iubită. Fata cu care e într-o relație îl sprijină în tot ce face.

ADVERTISEMENT

Cântărețul are o iubită de mai bine de un an și vrea să își întemeieze o familie

„În ultimul timp, am dedicat mult efort finisării unui număr impresionant de piese. Am reușit să înființez două studiouri – unul pentru foto-video și celălalt pentru muzică.

Cu peste 10 ani de experiență în București, simt că acest oraș este cu adevărat casa mea. Abilitatea mea de a mă descurca în diverse domenii a crescut considerabil. Muzica rămâne pasiunea mea cea mai profundă.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește viața personală, mă simt binecuvântat, având în viața mea de aproape un an și jumătate o persoană care este un sprijin constant și susținător în fiecare zi. Lucrez de zor să construiesc un viitor solid atât pe plan profesional cât și pe plan sentimental”, a declarat Adrian Țuțu, primul câștigător de la Românii au talent, pentru FANATIK.

 

Totul despre noul său produs muzical

Despre cel mai nou produs muzical marca Adrian Țuțu, melodia „Dumnezeu alege”, putem spune că e vorba despre credință și destin. Versurile îi îndeamnă pe ascultători să ia în calcul impactul divinului în viețile lor, chiar și în cele mai mari cumpene.

ADVERTISEMENT

Adrian Țuțu vrea să transmită, prin versurile noii sale piese, că numai prin gânduri și fapte bune putem trăi cu adevărat împăcați cu noi înșine. Videoclipul spune povestea unui om obișnuit, interpretat de cântăreț, care își găsește fericirea în cele mai simple momente ale existenței sale.

„Prin această melodie și videoclip, doresc să inspir oamenii să reflecteze asupra credinței lor. Îmi doresc să înțeleagă că există un scop divin în fiecare aspect al vieții noastre”, a declarat Adrian Țuțu.

„Fiecare acțiune bună pe care o întreprindem poate schimba lumea în jurul nostru. Ne poate aduce fericirea pe care o căutăm”, ne-a mai zis Țuțu despre „Dumnezeu alege”, piesa cu care vrea să cucerească publicul.

VEZI AICI NOUL VIDEOCLIP al lui Adrian!

ADVERTISEMENT