News

Protest spontan în Vama Nădlac! Autorităţile au deschis şi vama Borş şi Nădlac II – Autostradă după ce timpii de aşteptare au ajuns până la 12 ore

16.05.2020 | 21:46
Protest spontan in Vama Nadlac Autoritatile au deschis si vama Bors si Nadlac II  Autostrada dupa ce timpii de asteptare au ajuns pana la 12 ore
ADVERTISEMENT

La Vama Nădlac este o aglomeraţia uriaşă. Timpul de trecere a frontierei este de 5 ore. Pe data de 15 mai, prima în care nu a mai fost obligatorie carantina pentru cei care se întorc din zonele grav afectate, 16.000 de români au trecut graniţa, cei mai mulţi prin Vest.

UPDATE, ora 21:46. Cozile interminabile din vama Nădlac au pus la încercare răbdarea călătorilor. Şi a fost un singur pas până la un protest spontan. După ore întregi de stat în vamă, sătui de atâta aşteptare, un grup de 100 de persoane care și-au lăsat mașinile în coloană, au pătruns în punctul de trecere a frontierei, au scandat minute în șir lozinci împotriva autorităților. Până la urmă, autorităţile au decis să deschidă şi vama Borş.

ADVERTISEMENT

Ulterior, autorităţile au deschis şi Vama Nădlac II – Autostradă: „Ca și în cazul celorlalte două puncte de frontieră deschise traficului, PTF Nădlac I și Bors, la intrarea în țară se fac verificări pentru toate persoanele care se prezintă la control şi sosesc dintr-o călătorie internaţională, conform listei actualizate de Institutul de Naţional de Sănătate Publică”, anunță Poliția de Frontieră.


Aglomeraţie uriaşă în Vama Nădlac! Oamenii aşteaptă până la 5 ore ca să treacă graniţa

Pe data de 15 mai, numai puţin de 29.400 de persoane au tranzitat frontiera, dintre care 16.000 pe sensul de intrare în ţară. Este cel mai mare număr din ultima perioadă, iar la relaxarea măsurilor s-a văzut acest efect:

ADVERTISEMENT

Situatia la frontiera în ultimele 5 zile:

15 mai – 29.400 de persoane au tranzitat frontiera
14 mai – 28.000 de persoane au tranzitat frontiera
13 mai – 26.000 de persoane au tranzitat frontiera
12 mai – 25.600 de persoane au tranzitat frontiera
11 mai – 23.400 de persoane au tranzitat frontiera

Pe sensul de intrare:

15 mai – 16.000 de persoane au intrat în țară
14 mai – 13.100 de persoane au intrat în țară
13 mai – 13.100 de persoane au intrat în țară
12 mai – 11.000 de persoane au intrat în țară
11 mai – 11.100 de persoane au intrat în țară

ADVERTISEMENT

“Situația participanților la trafic va fi în continuare atent monitorizată încă de la intrarea în ţară”

Într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, Poliţia de Frontieră a comunicat că situaţia călătorilor va fi atent monitorizată la intrarea în ţară: „Având în vedere încheierea stării de urgenţă în care ne-am aflat până în data de 14.05.2020, Poliţia de Frontieră Română continuă să aplice în punctele de trecere a frontierei, alături de celelalte autorități cu atribuții în domeniu, măsurile de prevenire şi control a răspândirii virusului SarsCov-2.

Astfel, situația participanților la trafic va fi în continuare atent monitorizată încă de la intrarea în ţară, iar în punctele de trecere a frontierei (rutiere, maritime şi aeroportuare) se vor face verificări pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în ţară şi sosesc dintr-o călătorie internaţională, conform listei actualizate de Institutul de Naţional de Sănătate Publică.

ADVERTISEMENT

În această perioadă, formalitățile de frontieră urmează aceeași procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare la locuinţă sau carantină instituţionalizată”, a transmis Poliția de Frontieră.

Începând cu data de 15 mai toate persoanele care vin în România din străinătate trebuie să stea în carantină sau izolare împreună cu familia cu care locuieşte împreună. Pentru cei care nu au posibilitatea îndeplinirii acestor condiţii, se poate opta pentru o carantină instituţionalizată.

 

ADVERTISEMENT
Tags: