Dinamo a reușit primul punct de la revenirea în SuperLiga, după golul reușit de Dennis Politic, atacantul adus în această vară de Ovidiu Burcă. „Câinii” rămân însă pe ultimul loc.
Ahmed Bani a ieșit din nou la rampă după conflictul cu Balgiu de la CSA Steaua. De această dată s-a contrat cu Alex Chipciu: „Speram la toate cele trei puncte. Din păcate e un pas mic. Ne-am retras deliberat, dar nu trebuia să facem asta și să încercăm să recuperăm mingea sus.
Nu am mai făcut pressing. Au jucători cu experiență, trecuți prin Liga 1 de mulți ani și destul de buni. Am încercat să ne facem cât mai bine treaba.
N-am nimic cu Alex Chipciu. Dacă lui i se pare normal să îmi adreseze injurii… N-am înțeles care e problema. Nu mă interesează”, a surprins puștiul de doar 20 de ani.
Ricardo Grigore a fost și mai categoric la interviuri: „Un punct important. Ne întristează că am condus și trebuia să nu lăsăm piciorul de pe accelerație, pentru că ne-am înghesuit puțin în careu.
Am început bine repriza a doua și apoi a fost acea greșeală când ne-au prins o tranziție negativă. Nici terenul nu a fost în cea mai bună condiție și cred că rezultatul e echitabil”.
Fundașul central a explicat de ce Dinamo a scăpat meciul din mână după ce a deschis scorul repede: „Nu am mai avut răbdare, nu am mai ținut de minge și nu am mai făcut atac pozițional. Puteam schimba soarta meciului. Am plecat cu două zile înainte de meci, oboseală și e important că am luat un punct.
Trebuie să mergem acasă pozitivi și să pregătim următorul meci la victorie. Noi, intern, ceea ce discutăm, suntem foarte atenți și mister subliniază fiecare greșeală și lucru bun.
Ne costă detaliile mici care fac diferența, aceste greșeli. Sunt mulți jucători tineri, dar nu ne iartă nimeni. Etapele trecut. Degeaba avem joc frumos dacă nu acumulăm puncte”, a concluzionat stoperul.