Sport

Alegerile de tip comunist de la FR Șah, în vizorul MTS și al Justiției! Situație incendiară cu doar 5 zile înainte de vot

Vlad Ardeleanu a făcut plângeri la organele abilitate pentru a reclama acțiunea prin care actuala conduere a FRȘah încearcă să îl scoată din schemă la alegeri și să lase un singur candidat eligibil.
10.08.2021 | 16:22
Alegerile de tip comunist de la FR Sah in vizorul MTS si al Justitiei Situatie incendiara cu doar 5 zile inainte de vot
Sorin Iacoban, actualul președinte al FR Şah, vrea să organizeze alegeri cu un singur candidat. Tocmai acela pe care îl vrea şi câştigător
ADVERTISEMENT

Cu doar cinci zile înaintea alegerilor pentru președinția Federației Române de Șah, un singur candidat a fost validat. Chiar acela susținut de actualul președinte, Sandu Iacoban.

Într-un comunicat dat pe 5 august, FRȘah anunță fără nicio jenă că Ion Dobronăuțeanu este singurul candidat la alegerile programate pe 15 august, la Iași. Anul de grație 2021, dar FR Șah aduce aminte de cea mai neagră perioadă a comunismului.

ADVERTISEMENT

Este modalitate pe care Iacoban a găsit-o pentru a asigura victoria lui Dobronăuțeanu, în ciuda faptului că aceste nu a prezentat un program viabil pentru șahul românesc. Să mute de unul singur!

Vlad Ardeleanu a contestat decizia prin care candidatura sa a fost invalidată: “Vă aștept la Iași, să votăm schimbarea”

Doar că planurile actualei conduceri a FRȘah ar putea fi date peste cap tocmai de legile pe care încearcă să le ignore. Vlad Ardeleanu, favoritul celor mai importante cluburi și al celor mai valoroși jucători români, a pornit demersurile pentru ca alegerile din 15 august să se desfășoare așa cum este normal în democrație. Nu cu un singur candidat, așa cum vrea actuala conducere, planuri despre care FANATIK.RO a scris pe larg.

ADVERTISEMENT

“Dragi colegi ai șahului, săptămâna acesta am depus acțiuni împotriva deciziei de anulare a candidaturii mele (la masa verde), astfel:

  • contestație la FRȘah;
  • memoriu informare MTS;
  • acțiune în justiție.

Vlad Ardeleanu, omul care a adus Grand Chess Tour în România, este susținut și de marele Garry Kasparov

Sunt copleșit de mesajele de susținere primite. Voi fi prezent la IAȘI pentru a ne urmări cauza până la capăt. Organul suprem de decizie în FR Șah este Adunarea Generală.

ADVERTISEMENT

Cu votul și majoritatea dumneavoastră în AGA vom aduce o echipă nouă la conducere și vom implementa programul propus. Vă aștept la IAȘI, să votăm schimbarea!”, este anunțul făcut de Vlad Ardeleanu, omul susținut inclusiv de marele Garry Kasparov în lupta pentru președinția FRȘah.

Vlad Ardeleanu
Vlad Ardeleanu spune că nu va ceda în fața tertipurilor folosite de actuala conducere a FR Șah, înaintea alegerilor din 15 august, Sursă foto: Facebook

Vlad Ardeleanu este omul care a adus Grand Chess Tour în România. Superbet Chess Classic Bucureşti, chiar etapa de deschidere a circuitului lansat de Garry Kasparov, a fost organizată la începutul lunii iunie și a fost câștigată de Shakhriyar Mamedyarov.

ADVERTISEMENT

Liviu Dieter Nisipeanu, atac direct la Dobrounățeanu și actuala conducere a FR Șah: “Absolut jenant!”

Au mai participat nume mari din șahul mondial, ca Fabiano Caruana, Maxime Vachier Lagrave, Wesley So, Levon Aronian, Anish Giri și Alexander Grishchuk. Dar și cei mai bine cotați jucători români ai momentului, Constantin Lupulescu și Bogdan Deac.

De asemenea, Grand Chess Tour a fost în România și în 2019, cu Superbet Rapid&Blitz, competiție care a fost câștigată de Levon Aronian. Ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.

Pentru Vlad Ardeleanu și-au exprimat susținerea și cei mai importanți șahiști români din ultimii ani, Constantin Lupulescu și Liviu Dieter Nisipeanu. Cel din urmă a criticat recent tertipurile comuniste prin care Dobronăuțeanu încearcă să câștige alegerile pentru președinția FR Șah prin eliminarea celorlalți candidați.

“Absolut jenant! Dacă se mai întreba cineva de ce am schimbat federația, cred că totul este clar acum. Ca să fie cât se poate de clar: nu, nu mă voi mai întoarce pe lista României cât timp IS Dobronăuțeanu va fi la conducerea șahului românesc. Sunt foarte puține certitudini în viață, dar acest fapt este sigur!” Liviu Dieter Nisipeanu, Mare Maestru – Mare Maestru Liviu Dieter Nisipeanu

ADVERTISEMENT