News

Alertă hidrologică. Cod roșu de inundații pentru râuri din județele Galați și Tulcea. Update

Hidrologii au emis un cod roșu de inundații pentru râuri din județele Galați și Tulcea.
20.06.2021 | 19:34
Alerta hidrologica Cod rosu de inundatii pentru rauri din judetele Galati si Tulcea Update
ADVERTISEMENT
20-06-2021
16:32

Cod roșu de inundații pentru râuri din județele Galați și Tulcea

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis un cod roșu de inundații pentru mai multe râuri din județele Galați și Tulcea.

Potrivit INHGA, duminică, în intervalul orar 17.45 – 24.00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Călmățui, Geru – bazin amonte confluență cu râul Suhu (afluenți ai Siretului), Corazel (afluent al Bârladului), județul Galați.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Călmățui – bazin superior.

Tot în cursul acestei zile, dar până la ora 22:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Taița – bazin superior amonte S.H. Hamcearca, județul Tulcea.

Ploile abundente din ultimele ore aduc și alerte severe din partea hidrologilor pentru râurile din zonele lovite de fenomenele extreme.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis un cod roșu de inundații pentru râuri din județul Vrancea.

ADVERTISEMENT

Avertizarea este valabilă până duminică dimineața, la ora 9. În vigoare mai sunt și coduri portocaliu și galben pentru mai multe județe.

Alertă hidrologică. Cod roșu de inundații până duminică pentru râuri din județul Vrancea

Județul Vrancea, afectat serios de căderile masive de precipitații din ultimele ore, este vizat de o nouă avertizare.

ADVERTISEMENT

De această dată, cei de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis un cod roșu care vizează riscul maxim de producere al inundațiilor pentru o serie de râuri din zonă.

”Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Putna, sector aval S.H. Colacu – amonte S.H. Boţârlău, judeţul Vrancea”, a anunţat Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor.

ADVERTISEMENT

Cod portocaliu și cod galben de inundații pentru mai multe județe

Tot sâmbătă, cei de la INHGA au emis noi avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe râuri din 11 bazine hidrografice, inclusiv pe râurile din Dobrogea, valabile până luni la miezul nopţii.

Astfel, în intervalul 19 iunie, ora 12:00 – 21 iunie, ora 24:00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare pe râurile din mai multe bazine hidrografice.

ADVERTISEMENT

Vizate sunt: Jiu – bazin amonte S.H. Sadu, Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior, Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru – amonte Ac. Ioneşti, Olteţ – bazin superior (judeţele: Vâlcea, Gorj şi Argeş).

De asemenea, vor fi afectate de inundaţii şi râurile din bazinele hidrografice:

  • Olt – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Sâncrăieni – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu)
  • Ialomiţa – bazin superior (judeţul Dâmboviţa)
  • Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila)
  • Buzău – bazin amonte S.H. Nehoiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea)
  • Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi,
  • Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ)
  • Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Moldova (judeţele: Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi)
  • Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).
ADVERTISEMENT