Alex Bodi a ieșit de sub control judiciar și a făcut primele declarații în legătură cu acest subiect. Omul de afaceri este acum liber.
Fostul Biancăi Drăgușanu a avut un recurs săptămâna trecută, iar ridicarea controlului judiciar a fost decisă ieri. După aproape doi ani, Alex Bodi se poate bucura din nou de libertate.
Omul de afaceri poate pleca oricând din țară de acum încolo. Acesta a ținut să le mulțumească prietenilor, dar și avocaților săi pentru că i-au fost alături în această perioadă dificilă.
“Era foarte incomod și în al doilea rând nu îmi permiteam să risc sau să fac vreo greșeală, să lipsesc sau ceva de genul, pentru că suportam alte consecințe, adică ați văzut ce s-a întâmplat dacă o dată am lipsit motivat. Nu îmi permiteam să fac greșeala.
Automat erau costuri, tensiuni, stres, din fericire să zic așa coșmarul ăsta s-a cam terminat.”, a declarat Alex Bodi la Antena Stars.
De asemenea, afaceristul a spus că simte că s-a făcut dreptate în cazul său, în cele din urmă, iar acum poate sta liniștit.
Alex Bodi s-a ales cu numeroase acuzații în ultimii doi ani. Judecătorii au decis ca dosarul să se întoarcă la procuratură deoarece nu sunt probe.
De acum încolo, Alex Bodi poate să-și desfășoare activitățile zilnice fără să mai dea explicații cuiva. Cu toate că a fost plasat sub control judiciar, afaceristul a plecat de mai multe ori în vacanță alături de partenera sa.
Luna trecută, Alex Bodi a mers cu iubita în Mykonos, Grecia, unde au stat câteva zile.
Alex Bodi este împreună cu Ema Uta de câteva luni și se afișează destul de des împreună în mediul online. Recent, afaceristul a postat câteva imagini și clipuri video alături de partenera sa, în timp ce se aflau la o terasă de lux din Capitală.
Afaceristul nu a mai ținut cont de nimic și sa sărutat-o pe Ema Uta în văzul tuturor. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu a postat imaginile pe rețelele de socializare.
Weekend-ul trecut, Alex Bodi a dus-o pe partenera sa la casa de vacanță unde obișnuia să meargă alături de Bianca Drăgușanu şi de Daria Radionova. Este vorba despre o vilă luxoasă, aflată în Monte Carlo.