Alex Chipciu a vorbit la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI despre demisia lui Nicolae Dică, dar și despre o eventuală venire a lui Andrei Prepeliță la FCSB.
Fostul jucător al FCSB și al lui CFR Cluj a fost extrem de acid la adresa lui Dan Petrescu și a recunoscut că nu au avut deloc o relație bună: „Am avut și momente bune la CFR, am luat campionate. La mine au fost probleme cu Dan Petrescu. Am avut meciuri bune și știam dinainte că nu o să joc partida viitoare”. VEZI VIDEO MAI JOS.
Chipciu a explicat că Dan Petrescu pur și simplu nu l-a apreciat, iar lucrurile sunt reciproce: „Eu cred că a fost nepotrivire. Nu m-a plăcut ca om. Orice jucător ar spune că m-a nedreptățit. A și zis într-o ședință. Nu știu dacă nu mi-a plăcut ca persoană, eu doar voiam să joc mai mult”.
Mijlocașul nu a apreciat deloc filosofia lui Dan Petrescu, însă recunoaște că a fost una extrem de eficientă: „La început nu-mi plăcea stilul de joc, dar când am văzut că am câștigat campionate. Nu faci sacrificii doar ca să devii campion”, a mai spus Chipciu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
FANATIK a anunțat ruptura totală dintre Chipciu și Dan Petrescu, iar jucătorul a fost mai sincer ca oricând: „Prefer să joc la U Cluj și să simt nebunia asta, decât să fiu ținut cu biciul”.
Actualul jucător al „studenților” a mai spus că nu severitatea lui Dan Petrescu e principala cauză: „E mai mult decât disciplină. Nu era ce trebuie pentru sufletul meu. Eu nu pot să fiu așa și nici nu vreau să fiu”.
Chiar dacă jucătorul Dan Petrescu a fost unul dintre idolii săi, antrenorul Dan Petrescu e la polul opus: „Nu e prea dur, dar modul în sine. Nici eu n-am fost pe sufletul lui. Ca jucător a fost fabulos. Poate nu mai eram în fotbal acum dacă nu dădea golurile alea cu Anglia”.
Alexandru Chipciu a jucat 65 de meciuri la CFR Cluj între 2020 și 2022 și a cucerit în Gruia trei trofee: 2 titluri în SuperLiga și o Supercupa României.