News

Alexandru Arșinel, cu ochii în lacrimi la ceas aniversar! Îi lipsește fosta sa parteneră de scenă: „Regret că nu mai e Stela”

04.06.2020 | 23:50
Alexandru Arsinel cu ochii in lacrimi la ceas aniversar Ii lipseste fosta sa partenera de scena Regret ca nu mai e Stela
ADVERTISEMENT

Alexandru Arșinel a împlinit joi, 4 iunie, venerabila vârstă de 81 de ani, ocazie cu care a vorbit despre familie, carieră și, inevitabil, a fost cuprins de nostalgia vremurilor în care pur și simplu strălucea, pe scenă sau pe micul ecran, alături de regretata sa parteneră de scenă. Și dacă tot a venit vorba despre Stela Popescu, plecată dintre noi în noiembrie 2017, îndrăgitul actor a mărturisit că nu a reușit nici acum, la trei ani de la despărțire, să treacă peste acest moment dureros.

Alexandru Arșinel a împlinit 81 de ani. Tristețile și bucuriile marelui actor. Îi lipsește Stela Popescu

Totodată, într-un interviu acordat recent, acesta a dezvăluit că așteaptă cu nerăbdare să revină în locul care îi este cel mai drag, scena teatrului de revistă Constantin Tănase, căreia i-a dedicat mai bine de patru decenii din viață și nu are de gând să se oprească aici. Lucrează la un spectacol nou și speră să scăpăm de pandemie pentru a-l putea lansa în această vară.

ADVERTISEMENT
Stela Popescu și Alexandru Arșinel, într-unul din cupletele cu care stârneau ropote de aplauze. Sursa foto: Captură Youtube
Stela Popescu și Alexandru Arșinel, într-unul din cupletele cu care stârneau hohote de râs și ropote de aplauze. Sursa foto: Captură Youtube

Regret că nu mai e Stela, că nu mai putem face un duet, ca pe vremuri. Eram într-o permanentă ocupație, să facem un text, să reluăm. Ce vremuri erau când făceam cuplu cu ea, în câte filme şi scenete am jucat. Eram tineri amândoi. Am revăzut în perioada asta multe materiale cu noi doi, dar şi cu alţi artişti, făceam diferenţa între unele cupluri.

Toţi am avut ceva aparte. Am colaborat şi cu Marius Ţeicu, cu care am făcut multe deplasări în lume şi am fost în multe locuri. Şi el este un băiat destul de lovit, după ce i-a murit fiica. Avem și alți colegi care pot să facă lucruri extraordinare. Pandemia asta ne-a dat peste cap cu totul. Am fost ocupat toată ziua.

ADVERTISEMENT

De azi-noapte, am avut o insomnie din asta puternică, obsedat probabil că voi mai trece o graniță. M-am culcat târziu, m-a trezit dimineață, am organizat o mică întâlnire cu  colegii mei de la birouri, iar apoi am fost solicitat de un post de televiziune, să mă mărturisesc, să mă destăinui.

Am fost de dimineață, tot în acest studiou. Apoi m-am întâlnit cu copiii, cu familiile lor, am stat cu nepoții cu soția. Sperăm să se redeschidă grădina de vară a Teatrului de revistă ”Constantin Tănase” şi să jucăm acolo. Aveam în plan o premieră. Acum, Dumnezeu şi autorităţile ştiu ce se va întâmpla”, a declarat Alexandru Arșinel la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Cel mai îndrăgit cuplu al teatrului de revistă a fost la un pas să se destrame: „Au încercat să ne despartă”

Stela Popescu nu i-a fost nu doar o parteneră de scenă desăvârșită vreme de 40 de ani, ci și un prieten de suflet despre care își amintește cu bucurie, dar și cu o doză de amărăciune în glas, acum că nu se mai află peste noi. Puțină lume știe, însă, că au existat de-a lungul timpului încercări de a distruge cel mai iubit cuplu din istoria revistei românești.

Au fost încercări să ne despartă. Încercări concrete. Şi aici eu am rezistat, nu am vrut. Eu nu am vrut. Nu pot să povestesc. S-a lucrat clar ca să ne despartă. Eu nu am vrut pentru că am fost faţă de ea poate mai mult decât corect.

ADVERTISEMENT

Eu am ţinut enorm la Stela şi la corectitudinea ei. O dată nu a încercat să mă fitileze, cu toate că unele lucruri poate că nu i-au plăcut la mine. Eu sunt mai din topor, uneori, în ideea că eram destul de serios în unele probleme.

Mă luptam pentru cuplul nostru. Puiu, soţul ei, să fi vrut să mă despartă de Stela şi nu ar fi reuşit. Am ţinut foarte mult… Am zis “trebuie să fiu credincios acestui cuplu care m-a plasat pe o anumită orbita şi de unde nu mai pot pica, dacă sunt cu ea”, a dezvăluit Alexandru Arșinel.

ADVERTISEMENT