Sport

Alexandru Cicâldău i-a cucerit pe turci: „Vreau să scriu istorie la acest club uriaș”

Mijlocașul român Alexandru Cicâldău, transferat în această vară de la Universitatea Craiova la Galatasary Istanbul, este pe val după ce marcat un gol în week-end, în meciul pierdut în fața celor de la Beșitak cu 2-1.
28.10.2021 | 15:47
Alexandru Cicaldau ia cucerit pe turci Vreau sa scriu istorie la acest club urias
ADVERTISEMENT

Internaționalul a dat câteva declarații pentru Fotomac, publicație care a remarcat că pe jucător îl interesează mai mult rezultatele echipei și mai puțin realizările individuale. „Vreau să intru în istoria acestui mare club cu fotbalul pe care îl voi juca”, a spus fotbalistul.

Alexandru Cicâldău este conștient de speranțele care s-au pus în el

Transferat pentru suma de 6,5 milioane de euro, Cicâldău știe că gruparea din Istanbul a făcut o investiție mare în el. „Sunt conștient de speranțele care s-au pus în mine.

ADVERTISEMENT

Lucrez pentru a fi mai bun în fiecare zi. Îmi trăiesc visul la Galatasaray. Pentru mine, succesul echipei la care evoluez este întotdeauna pe primul loc.

Golurile pe care le marchez nu mai relevanță dacă echipa nu câștigă. Am deschis scorul cu Beșiktaș, a fost un avantaj semnificativ, dar pnă la urmă am pierdut. Însă nu trebuie să rămânem blocați în trecut.

ADVERTISEMENT

Acum suntem concentrați pe ceea ce trebuie să facem în meciul cu Gaziantepspor. Tot ce pot să fac acum este să le transmit fanilor noștri că vrem să ieșim învingători. Acesta este singurul nostru gând”, a mai spus Cicâldău.

Alexandru Cicâldău va executa toate fazele fixe ale lui Galatasaray

Românul putea să devină eroul lui Galatasaray în derby-ul pierdut cu Beşiktaş, dar planurile i-au fost stricate de Mostafa Mohamed. El a deschis scorul în minutul 35, cu un şut superb din afara careului.

ADVERTISEMENT

Ulterior, în minutul 81, când Beşiktaş conducea cu 2-1, Galatasaray a primit o lovitură de la 11 metri. Deși Cicâldău fusese desemnat să execute lovitura de pedeapsă, Mostafa Mohamed a luat balonul, l-a pus la punctul cu var, dar a ratat.

Imediat după meci, antrenorul Fatih Terim a declarat: „Noi decidem cine sunt jucătorii care bat penalty-urile. Cicâldău nu trebuia să-i lase mingea. El trebuia să bată”. Iar azi, tehnicianul a clarificat lucrurile, informează aceeași publicație.

ADVERTISEMENT

Concret, Fotomac scrie că Terim i-a avertizat pe toți jucătorii că absolut toate fazele fixe vor fi executate de Cicâldău. Sarcina pregătirii jucătorului român în vârstă de 24 de ani a fost încredințată antrenorului asistent Selçuk Inan.

Acesta nu numai că va împărtăși experiența sa cu Cicâldău, dar îl va pune și să execute penalty-uri suplimentare și lovituri libere după antrenament.

Aceeași mentalitate și în campionat și în cupele europene

În ceea ce-l priveștre, după meciul cu Beșiktaș, Cicâldău a declarat: „Am marcat, dar sunt trei puncte pe care le-am pierdut azi. Rezultatul normal era o remiză. Ne pare rău pentru fani. Mentalitatea noastră de joc este să avem posesia balonului, să pasăm.

Nu contează dacă jucăm în Europa sau în Turcia. Încercăm să jucăm cu aceeași mentalitate, însă din păcate astăzi nu a fost deznodământul dorit”, a declarat Alex Cicâldău.

Celălalt român de la Galatasaray, Olimpiu Mourţan, a fost titular cu Beşiktaş, dar în minutul 64 a fost înlocuit de Fatih Terim cu Ryan Babel.

ADVERTISEMENT