Sport

Alexandru Maxim, interviu inedit înainte de România – Islanda: „Vreau să ajung președinte, mama voia să mă fac preot”. Video

Convocat la naționala României pentru meciurile cu Islanda (11 noiembrie) și Liechtenstein (14 noiembrie), ultimele două din preliminariile Campionatului Mondial din 2022 care va avea loc în Qatar, mijlocașul Alexandru Maxim a răspuns unor întrebări adresate de cei care se ocupă de site-ul FRF.
07.11.2021 | 17:27
Alexandru Maxim interviu inedit inainte de Romania  Islanda Vreau sa ajung presedinte mama voia sa ma fac preot Video
ADVERTISEMENT

Alexandru Maxim este unul dintre cei care au fost pe teren la meciul cu Islanda din 8 octombrie 2020, când România căuta calificarea la EURO 2020, amânat pentru vara acestui an din cauza pandemiei.

Alexandru Maxim va împlini, în vara lui 2022, un deceniu de când joacă la națională

Și nu doar că a fost pe teren, dar a și marcat golul echipei României, în minutul 61, din penalty, dar reușita lui a fost insuficientă, deoarece islandezii au punctat de două ori, prin același jucător, Sigurdsson, în minutele 17 și 34.

ADVERTISEMENT

România are nevoie și acum de victorie, pentru a-și consolida locul 2 și a juca barajul pentru accederea la competiția din 2022. În vara anului viitor, se vor împlini 10 ani de la primul meci la prima reprezentativă a lui Maxim, iar jucătorul precizează că momentul cel mai fericit nu a fost unul singur, ci se consumă la fiecare convocare.

Alexandru Maxim recunoaște că preferă să joace tot în străinătate

Rugat să descrie într-un singur cuvânt, golul marcat Austriei în deplasare, cu un lob din afara careului, Maxim a spus: „Inspirație”. El nu-și aduce aminte când i s-a spus ultima dată „Iulian” și spune, amuzat, că primul loc din Gaziantep unde și-a dus rudele a fost acasă.

ADVERTISEMENT

Maxim consideră că un antrenor bun trebuie să aibă 50 % cunoștințe tactice și 50 % să fie capabil să gestioneze lotul pe care îl are la dispoziție. Fără să fie răutăcios, mijlocașul echipei turce Gaziantep recunoaște că preferă să joace în străinătate.

Întrebat care este, în opinia lui, cel mai ciudat cuvânt în germană și cel mai ciudat în turcă, el a răspuns: „Beschprechung, care înseamnă ședință. În turcă nu cunosc foarte multe cuvinte, decât cele legate de fotbal, care nu mi se par ciudate”, a declarat el pentru site-ul FRF.

ADVERTISEMENT

Vlad Chiricheș l-a „tamponat” cel mai mult la antrenamente pe Alexandru Maxim

Maxim precizează faptul că ultima dată când a intrat prin alunecare s-a întâmplat la un meci jucat în campionatul Turciei, acum trei etape, iar colegul de la națională care i-a băgat cele mai multe „materiale” la antrenamentele de la națională este Chiricheș.

Rugat să spună ce proverb românesc se apropie cel mai mult de principiul după care se ghidează în viață, mijlocașul a recunoscut că nu îi vine niciunul în minte, dar îi place să nu se dea bătut niciodată.

ADVERTISEMENT

Mama voia să mă fac preot, dar dacă ar fi să aleg doar între a deveni ultras sau jandarm, aș prefera să fiu ultras”, a mai declarat Maxim. În ceea ce privește posibilitatea de a deveni deputat sau senator, dacă i-ar propune cineva acest lucru, el a fost ferm: „Doar președinte aș vrea”.

Alexandru Maxim preferă baclavaua, iar de la naționala feminină pe Teodora Meluță

Maxim a recunoscut că amenda cea mai mare a primit-o pentru depășirea limitei de vitezaă, dar nu își mai aduce aminte care a fost valoarea, iar dacă diferența dintre noul contract, semnat recent cu Gaziantep, și cel precedent, ar fi un fruct, acela ar fi o căpșună.

În ceea ce privește mâncărurile, Maxim preferă baclavaua în detrimentul poalelor în brâu, iar dacă ar fi atacat noaptea pe o stradă pustie de un grup de străini, l-ar chema pe Florin And one să-l ajute să scape din impas.

Alin Toșca este colegul lui de club și la națională, dar nu a făcut ceva prin care să-l enerveze foarte tare. „Din contră, îmi place că e vorbăreț”, spune Maxim, care recunoaște că se fac zilnic glume pe seama numelui lui.

În ceea ce privește naționala feminină, jucătoarea preferată a mijlocașului lui Gaziantep este „fata cu părul brunet, care a jucat la Cluj” (n.r. – Teodora Meluță). În fine, rugat să spună cel mai tare banc scurt auzit în ultima vreme, el a replicat: „nu mă pricep la bancuri”.

ADVERTISEMENT