Alimentul banal, consumat zilnic de mulți români, îmbătrânește pielea și produce riduri, însă puțini știu despre acest lucru. Este un ingredient prezent în numeroase produse.
Există anumite produse care trebuie consumate în cantități mici, altfel ar putea provoca probleme serioase de sănătate. Unul dintre acestea este zahărul, despre care specialiștii spun că nu este sănătos.
În afară de faptul că îngrașă foarte tare, motiv pentru care nu trebuie consumat într-o dietă, zahărul ar putea duce și la dezvoltarea unor afecțiuni pe termen lung, conform specialiștilor.
Multe persoane consumă zilnic zahăr. Fie că acest aliment este pus în cafea sau mâncăm, pur și simplu, dulciuri, este foarte nociv în cantități mari. În afară de bolile pe care le poate cauza, zahărul este strâns legat de apariția ridurilor.
Chiar dacă aceste semne apar odată cu trecerea anilor, consumul de zahăr poate grăbi procesul. Pentru a avea mai puține riduri, e bine să consumăm acest aliment cu moderație. Totodată, consumul excesiv de zahăr este asociat și cu alte probleme de sănătate grave.
“Renunță la câteva prăjituri din când în când, pentru a avea mai puține riduri. Prăjitura aia pe care o mănânci e posibil să-ți aducă un rid în plus pe față, pentru că duce la glicare. Mai întâi, descrise în contextul diabetului, produsele avansate de glicare se formează prin intermediul unui tip de reacție nonenzimatică numită glicarea.
Creșterea acumulării acestor produși în țesuturile umane a fost asociată cu boala renală în stadiul terminal, boala pulmonară obstructivă cronică și, recent, îmbătrânirea pielii”, a spus Dr. Mihail în mediul online, notează spectacola.ro.
În continuare, Dr. Mihail a explicat în ce constă, de fapt, procesul de glicare, care are un impact negativ asupra organismului. Glicemia crește atunci când consumăm mult zahăr, lucru care duce la formarea unor produși ce pot distruge colagenul.
“Descoperirile recente care studiază pielea îmbătrânită ne arată că această glicare duce la o rezistență redusă la stres mecanic, o vindecare precară a pielii și vascularizația distorsionată a pielii, care toate pot fi atribuite glicării. Ce înseamnă asta?
În momentul în care mănânci mult zahăr, îți crește glicemia, iar glicemia aceea foarte mare duce la formarea acestor produși de glicare care efectiv îți distrug colagenul pe care vrei să-i ai în față. Și din cauza radiațiilor, a lucrurilor pe care le mâncăm și din cauza acestei glicări”, a mai explicat medicul.
Atunci când colagenul începe să dispară din piele, ridurile devin din ce în ce mai vizibile. Dacă vrem ca acestea să nu apară mai devreme decât este cazul, atunci este bine să renunțăm la dulciuri. În cazul în care nu ne putem abține, totuși, e bine să le consumăm cât mai rar.
“Pierderea de colagen face ca pielea să fie mai friabilă, mai subțire și duce la formarea acelor riduri. Așa că, dacă nu poți renunța la acea prăjitură, pentru a nu avea diabet cândva în bătrânețe, măcar renunță la câteva prăjituri din când în când, pentru a avea mai puține riduri”, a adăugat Dr. Mihail.