Medicul Vlad Ciurea a vorbit despre alimentul care distruge creierul. E adorat de români, însă nu trebuie consumat dacă ai peste 44 de ani. Ce efect are și de ce este atât de periculos?
Medicul Vlad Ciurea, profesor de neurochirurgie la UMF Carol Davila București și director științific la Spitalul Clinic SANADOR, trage un semnal de alarmă. Acesta vorbește despre alimentul care distruge creierul.
Potrivit specialistului, cantitatea de mâncare joacă un rol esențial. De asemenea, dincolo de creierul pe care îl știm deja, specialistul spune că al doilea creier al organismului este chiar intestinul.
Acesta trebuie să funcționeze, iar o cantitatea prea mare de mâncare îl va da peste cap. „Știți unde e al doilea creier al organismului? În intestin. Intestinul ăsta trebui să funcționeze”, a spus Vlad Ciurea.
Și totuși care este alimentul care distruge creierul? Medicul Vlad Ciurea spune că este vorba despre cârnatul gras, dar și despre mici. De altfel, acestea două alimente sunt adorate de români și nu lipsesc de pe grătar.
Chiar și medicul iubește micii. Pe de altă parte, având în vedere efectul pe care îl au, este bine să fim atenți la cantitate. Spre exemplu, spune Vlad Ciurea, doar până la vârsta de 44 de ani, mititeii și cârnații grași pot fi consumați fără griji.
Totodată, acesta a ținut să explice și ce se întâmplă când consumăm aceste două alimente. Carnea roșie tare este toxică pentru creier, dar și pentru restul organelor. Întreaga cantitate nu poate fi digerată, iar de aici apar și problemele.
„Cârnatul trebuie scos. Cârnatul gras. Și mititeii. Îmi pare rău, eu sunt foarte mare amator de mititei, dar până la vârsta de 44 de ani, apoi, doar cu măsură, de poftă. Nimeni nu spune că de poftă nu avem voie (…)
Unde se duce toată cărnăria aia? Vă dați seama? În burtă! Și din burtă unde se duce? Este îngrozitor! Carnea roșie, tare, este toxică și pentru creier și pentru ficat și pentru tot organismul. Nu poți să digeri totul”, a declarat medicul Alexandru Vlad Ciurea, în podcast-ul lui Cătălin Măruță.