Life

Alin Panc, actorul din Inimă de Țigan, dezvăluiri despre dramele trăite ca artist: ”Asta am crezut și eram frustrat”

Alin Panc din Inimă de Țigan a dezvăluit cum a ajuns să joace în seriale și filme și de ce nu a reușit să îndrăgească niciunul dintre rolurile pe care le-a avut.
09.02.2023 | 12:35
Alin Panc actorul din Inima de Tigan dezvaluiri despre dramele traite ca artist Asta am crezut si eram frustrat
Actorul Alin Panc a dezvăluit drama prin care a trecut până să își găsească locul în lumea cinematografiei / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Alin Panc, actorul din Inimă de Țigan, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre rolurile pe care le-a avut. Surprinzător sau nu, nu l-a îndrăgit pe niciunul și nici nu s-a regăsit în vreunul din ele. În trecut, Alin Panc își dorea din tot sufletul să fie polițist sau pilot, însă filmul Liceeni i-a schimbat toate percepțiile pe care le avea. Uite așa a ajuns actor!

Alin Panc, actorul din Inimă de Țigan, a vorbit despre dramele pe care le-a trăit și cum nu s-a regăsit în rolurile jucate

Fostul actor din Inimă de Țigan, Alin Panc, cel care l-a interpretat pe Mircea, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre viața de actor, despre proiectele personale, dar și despre părțile mai puțin bune ale meseriei, care nu se văd decât dincolo de cortină.

ADVERTISEMENT

Într-un mod deschis, Alin ne-a mărturisit că perioada de frustrare trăită la vârsta de 30 de ani l-a făcut să-și schimbe direcția în viață, iar momentele în care a jucat alături de marile nume ale filmului internațional au fost cele care i-au adus împlinire și fericire.

„Am fost fascinat de lumea filmului”

Ce mai faci, Alin? Ce proiecte noi mai pregătești pentru public și pentru fanii tăi?

– Eu fac ce fac de mult, iarna viscolul ascult. Pregătim un nou film, în mai filmăm o comedie romantică interesantă, unică, și avem încă două proiecte în dezvoltare.

ADVERTISEMENT

Toată copilăria ți-ai dorit să fii ori polițist, ori pilot. Cum ai ajuns, de fapt, să practici actoria?

– Așa e, actor am decis să mă fac după ce am văzut filmul Liceenii, primul. Am fost fascinat de lumea filmului în mod special. Zilnic mergeam la cinema la Scala din Zalău.

ADVERTISEMENT

Care este cel mai drag spectacol de teatru al sufletului tău, care dintre ele te-a marcat cel mai mult din punct de vedere emoțional?

– Niciunul, am o bucurie când îmi amintesc de spectacolul meu de licență Bădăranii de Carlo Goldoni, pe care l-am jucat la Cassandra.

ADVERTISEMENT

Puțini știu că ai dublat și vocea lui Louie Anderson din serialul animat Viața cu Louie. Cât de greu era să te concentrezi, ținând cont de faptul că replicile erau mai tot timpul amuzante?

– Viața cu Louie a fost ceva minunat în viața mea, nici nu am știut ce multă lume le-a văzut. Am aflat târziu. Râdeam mult când înregistram.

Alin Panc, actorul din Inimă de Țigan
Alin Panc, actorul din Inimă de Țigan

Te-ai simțit vreodată nedreptățit în România, din punct de vedere profesional? Ai simțit că primești mai multă apreciere din partea regizorilor străini?

– A fost o vreme când asta am crezut și eram frustrat, pe la 30 de ani, dar mi-am dat seama că eu eram singurul vinovat, nu ei. Eu nu mă arătam ce sunt cum sunt, aveam un fel de aroganță greșit. Mulțumesc lui Dumnezeu că am înțeles.

Cum te-ai simțit să joci alături de nume mari ale filmului precum Franco Zeffirelli și Francis Coppola?

Am fost foarte mândru de soarta mea, am simțit că eu contez în drumul meu spre cariera bună. Am învățat foarte multe de la aceste nume ale filmului mondial.

Alin Panc din Inimă de Țigan: „În niciun rol nu m-am regăsit eu”

Cât de mult te-ai regăsit în rolurile pe care le-ai interpretat, de-a lungul timpului? Ai primit numai roluri de… băiat rău, deși tu te declari un iubitor înrăit al comediei.

– În niciun rol nu m-am regăsit eu, am fost întodeauna alt eu. Acum, slava Domnului, fac multă comedie. A sosit vremea.

Consideri că pentru a te remarca în actorie trebuie să primești roluri mari sau picătură cu picătură se face un ocean, așa că și rolurile mici sunt importante?

– Ca să te remarci, trebuie să joci tot ca să deprinzi meseria să fii exact ca un ceasornic creativ. Trebuie să ai curaj și emoție.

Dacă ar fi să renunți mâine la actorie, ce te-ai vedea făcând?

– M-aș face fermier, sincer. Am iubit pământul dintodeauna.

Mai ai vreun anumit țel de atins? Consideri că există lucruri mai mari pe care trebuie neapărat să le bifezi în viitorul apropiat, din punct de vedere profesional?

– Mai am un singur tel de atins: să mă ierte Dumnezeu pentru ce am greșit în viață și pentru păcatele mele. Cel mai mare lucru pe care trebuie să-l bifez este să fiu și să rămân om.

Cine este Alin Panc

Vă reamintim că Alin Panc este unul dintre cei mai îndrăgiți actori români. Acesta a jucat rolul lui Mircea din Inimă de Țigan și a bifat și câteva producții internaționale, motiv pentru care a fost mult mai apreciat în străinătate, decât în rândul publicului din România.

Alin Panc a fost mereu distribuit în roluri de „băiat rău”, dar în ciuda acestui fapt, a iubit dintotdeauna comedia, motiv pentru care ne-a declarat că este atât de fericit că face, în sfârșit, ceea ce îi place, iar ultimele sale apariții sunt de natură să te facă să râzi.

ADVERTISEMENT