News

Alocațiile zilnice, dublate pentru olimpici. Anunțul lui Nicolae Ciucă: „Speranţa noastră pentru viitor sunteţi voi”

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a declarat vineri că va dubla alocaţiile zilnice pentru elevii care participă la olimpiadele naţionale. Va fi majorată și valoarea premiilor pentru cei care câştigă olimpiade.
13.05.2022 | 19:01
Alocatiile zilnice dublate pentru olimpici Anuntul lui Nicolae Ciuca Speranta noastra pentru viitor sunteti voi
Lotul olimpic de fizică al României a obținut patru medalii de argint și o medalie de bronz în 2019. Foto: edu.ro
ADVERTISEMENT

În acest context, amintim că premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit recent cu lotul olimpic de matematică al României. Evenimentul a fost organizat după ce elevii amintiți s-au clasat pe locul I la cea de-a XXXIX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori (BMO 2022).

Rezultat notabil al lotului olimpic de matematică

La întâlnirea cu lotul olimpic de matematică al României a fost prezent și ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Cei doi i-au primit pe olimpici la Palatul Victoria.

ADVERTISEMENT

Profitând de ocazie, Nicolae Ciucă a precizat că are o singură dorință cu privire la olimpicii României: „Speranţa noastră pentru viitor sunteţi voi şi se discută mult în spaţiul public despre ce fac olimpicii români când finalizează studiile liceale, după ce optează pentru universităţile de prestigiu.

Nu vreau să vă conving să faceţi altceva, faceţi ceea ce credeţi voi că este de făcut, dar nu uitaţi că tot ceea ce aţi învăţat s-a întâmplat aici, în familia voastră, în şcoala românească, alături şi îndrumaţi de profesorii români care v-au adus să performaţi la nivelul acesta.

ADVERTISEMENT

Ca atare, măcar să va aduceţi aminte, să apreciaţi şi să onoraţi munca pe care au făcut-o părinţii voştri şi profesorii voştri. Restul depinde doar de voi.”

Promisiunea lui Nicolae Ciucă pentru olimpici

Mai departe, cel care ocupă și funcția de președinte al PNL a punctat că guvernanții fac tot ce este posibil pentru a-i motiva pe cei mai inteligenți elevi din România:

ADVERTISEMENT

Iar noi să putem să facem ceea ce se cuvine astfel încât să vă sprijinim cât mai mult şi să vă convingem că indiferent unde veţi învăţa în viitor, atunci când consideraţi că se cuvine, să vă întoarceţi acasă.

E responsabilitatea noastră, a guvernului, mai ales cât sunteţi încă acasă, făcând performanţă sub culorile României, să generăm un sistem de promovare bazat pe merit şi valoare profesională autentică în societate, în care performanţa să fie recunoscută.

ADVERTISEMENT

Conform news.ro, pentru performanţele obţinute la olimpiadele internaţionale, bursele vor fi acordate tuturor elevilor premianţi care au reprezentat România. Asta se va întâmpla indiferent de sistemul de învăţământ, public sau privat.

 

ADVERTISEMENT