Ana Maria Popescu a povestit miracolul de la Rio: “Ne-am repetat că nu poate fi de două ori la fel!”. Exclusiv

Ana Maria Popescu este una dintre cele mai mari scrimere pe care le-a avut România. A câştigat argintul olimpic la spadă individual în 2008, iar la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice de la Rio a adus medalia de aur alături de Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu. 

Spadasina se pregăteşte de a cincea ediţie a Jocurilor Olimpice la care participă. A revenit după un an pe planşă după pauza forţată de pandemie şi după o operaţie la genunchiul drept în etapa de Cupă Mondială de la Kazan.

Liderul mondial la spadă vrea să fie în formă maximă la Tokyo, unde vrea să se bucure de scrimă după ce, în urmă cu patru ani, şi-a îndeplinit visul de a cuceri un aur olimpic. În total, sportiva de la CSA Steaua are 13 medalii la Campionatele Europene, 7 medalii la Campionatele Mondiale, 2 la Jocurile Europene şi 2 la Jocurile Olimpice.

Ana Maria Popescu a povestit miracolul de la Rio: “Încă de mici, cu toţii ne dorim să ajungem acolo, printre marii sportivi ai lumii”

În episodul 41 al seriei “Olimpicii României”, Ana Maria Popescu a acordat un amplu interviu pentru FANATIK în care a vorbit despre experienţele sale la Jocurile Olimpice. Un adevărat carusel emoţional în care a avut meritul de a crede mereu în şansa ei de a câştiga un aur olimpic, deşi deseori totul meregea pe dos.

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

Ce sentiment ai când auzi de sintagma “Jocurile Olimpice”? 

– Jocurile Olimpice reprezintă cea mai importantă competiţie pentru orice sportiv. Încă de mici, cu toţii ne dorim să ajungem acolo, printre marii sportivi ai lumii. Este, fără doar şi poate, cea mai urmarită competiţie sportivă şi are parte de cea mai mare expunere, dar mai presus de asta, faptul că trebuie să munceşti 4 ani pentru a-ţi crea o şansă de a ajunge la competiţia supremă, asta mi se pare cu adevărat interesant şi motivant.

Povestește-ne te rog cum ai ajuns la scrimă și apoi să faci performanță în acest sport?

– Fiind un copil energic, părinţii au decis că cel mai bine pentru mine ar fi să fac mişcare într-un cadru organizat. Am început cu tenisul de câmp, dar nu l-am considerat potrivit pentru mine şi un an mai târziu am renunţat. Fratele meu, pe atunci junior la echipa de fotbal a CSA Steaua Bucureşti, a venit cu propunerea de a merge la scrimă. Nu ştiam mai nimic despre acest sport misterios, dar am acceptat provocarea şi, iată-mă, după mai bine de 20 de ani antrenându-mă în aceeaşi sală de scrimă în care am învăţat primii paşi. Oportunitatea de a performa în scrimă a apărut la 2 ani de la primul antrenament, moment în care am fost selecţionată la Centrul Olimpic de Juniori de la Craiova, coordonat la acea vreme de domnii antrenori Dan Podeanu şi Nicu Mihăilescu. Mulţumită dânşilor şi întregii echipe, am început, cu paşi timizi, să îmi croiesc calea pe drumul performanţei.

“După Atena mi-am promis că voi munci cât va fi nevoie pentru ca într-o bună zi să pot urca pe podiumul olimpic!”

La vârsta de 20 de ani ai participat la Jocurile Olimpice de la Atena. Ai reușit să învingi numărul doi mondial, pe Adrienn Hormay, dar ai fost eliminată în turul următor. Cu ce ai rămas de la acea ediție a JO?

– Participarea la JO de Atena a reprezentat primul vis devenit realitate pentru mine. Simplul fapt că mă plimbam prin Satul Olimpic printre marii sportivi pe care până atunci îi văzusem doar la TV, a reprezentat o motivaţie uriaşă pentru mine. Deşi am învins-o pe favorita numărul doi, lipsa experienţei şi-a spus cuvântul şi nu am contat prea mult în competiţie, clasându-mă pe un onorabil loc 16. Dar cel mai important pentru mine din toată această experienţă a fost motivaţia cu care am plecat de acolo. Mi-am promis că voi munci cât va fi nevoie pentru ca într-o bună zi să pot urca pe podiumul olimpic!

Digisport.ro

A doua cea mai bogată soție de fotbalist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume despre viața privată: ”Acesta e prețul”

Patru ani mai târziu au venit Jocurile Olimpice de la Beijing. Ai fost considerată a doua favorită a concursului. Și ai obținut argintul după o finală cu Britta Heidemann. Povestește-ne te rog experiența Beijing.

– Experienţa câştigată în decursul celor patru ani şi-a spus cuvântul, de această dată fiind eu favorita numărul doi. La Beijing am înţeles cu adevărat ce înseamnă presiunea rezultatului! Am pregătit cât de bine am putut acel concurs, dar a trebuit să mă recunosc învinsă în finală pentru că îmi epuizasem toate resursele înainte de ultimul asalt. Rezultatul a fost mulţumitor pentru mine, dar ştiind că fusesem la doar un pas de aurul olimpic, nu puteam fi fericită pe deplin. Cu toate acestea, visul de a ajunge pe podiumul olimpic îl împlinisem, dar cum mereu mi-am dorit mai mult, atunci mi-am setat următorul obiectiv: medalia de aur. Indiferent cât ar fi trebuit să muncesc pentru el, eram dispusă să o fac!

“Obişnuiesc să spun că dacă nu ar fi existat Londra 2012, nici Rio 2016 nu ar fi fost posibil!”

În 2010 și 2011 ai câștigat alături de echipă aurul mondial. La Jocurile Olimpice de la Londra ați plecat de acasă cu medaliile de gât, dar nu a ieșit cum ați vrut și ați încheiat pe locul 6. Ce lecție ai învățat la acea ediție?

– Obişnuiesc să spun că dacă nu ar fi existat Londra 2012, nici Rio 2016 nu ar fi fost posibil! Am plecat din postura de favorite, este adevărat, dar noi nu ne-am simţit niciodată favorite, mai ales că ştiam câte probleme ne pot pune sportivele din Coreea de Sud. Ne-a fost teamă, nu am mai respectat planul, fiecare a încercat să facă puţin mai mult, fiecare a încercat să ia meciul pe cont propriu şi rezultatul s-a văzut! Ne-am consumat enorm după acel eşec, ştiam că am dezamăgit toţi oamenii care au crezut în noi şi că aruncasem la gunoi toată munca pe care o depusesem în ultimii ani. Cu toate acestea, Londra m-a învăţat cea mai importantă lecţie: campion este acel om care nu renunţă la visul lui! Acel eşec m-a făcut să merg mai departe şi să încerc să creez o nouă şansă de a câştiga medalia de aur la JO!

“Ţin minte că ne repetăm zilnic „nu poate fi de două ori la fel!” pentru că Rio 2016 semăna izbitor de mult cu Londra 2012”

Au urmat Jocurile Olimpice de la Rio, despre care spuneai că te gândești la revanșă. A fost mare amărăciunea că în concursul individual toate româncele ați fost rapid eliminate? Ce ați discutat înainte de concursul pe echipe?

– Faptul că am ieşit foarte repede din competiţie în proba individuală, ne-a speriat, dar nu foarte tare. Ştiam că acesta este un semn bun pentru echipe! Ştiam că mai avem o şansă să scriem cel mai frumos final pentru povestea noastră. Ţin minte că ne repetăm zilnic „nu poate fi de două ori la fel!” pentru că Rio 2016 semăna izbitor de mult cu Londra 2012. Încercam să ne agăţăm de orice, să ne motivăm una pe cealaltă, deşi în zilele premergătoare probei de echipe scrima noastră nu arăta deloc bine! Ne-a fost teamă şi asta s-a văzut în meciul cu SUA, dar odată trecut acel prag, am reuşit să ne bucurăm de scrimă şi sa obţinem medalia mult dorită!

Concursul pe echipe a început cu un meci tensionat împotriva Statelor Unite. A fost o descătușare după acel meci? Pentru că împotriva Rusiei a fost altă poveste, victorie clară cu 45-31?

– DA! Cunoşteam foarte bine echipa SUA, dar greşeala noastră a fost că am tacticizat prea mult meciul. Dacă 4 ani mai devreme, ne asumasem prea mult, acum nimeni nu a mai riscat şi asta era să ne coste foarte scump. Avantajul a fost ca în ultimul asalt să întâlnesc o sportivă mult mai tânără pe care o cunoşteam foarte bine, iar experienţa şi-a spus cuvântul într-un final. Semifinala cu Rusia a fost cea mai mare surpriză pentru noi! Pe tot parcursul meciului aşteptam o răsturnare miraculoasă din partea lor, ştiam că au o echipă puternică şi că pot face acest lucru, dar am rămas concentrate până la final şi am aşteptat doar ca adversarele noastre sa greşească.

“În dimineaţa următoare primul lucru pe care l-am făcut toate a fost să verificăm sertarele noptierelor să vedem dacă nu cumva visasem”

Povestește-ne te rog cum ați abordat finala împotriva Chinei? S-au adunat multe în ultimii ani și îmi imaginez cât de mare era dorința aurului olimpic… 

– China era singura echipă de care ne era cu adevarat teamă. Ne învinseseră de prea multe ori în finale, dar am folosit acest lucru în favoarea noastră. Ştiam că presiunea este pe umerii lor, iar noi am reuşit să ne facem jocul şi să respectăm planul până la capăt. Am pregătit în amănunt fiecare asalt împreună cu antrenorii şi fiecare sportivă şi-a îndeplinit rolul.

Spune-ne te rog o amintire cu care ai rămas după aurul olimpic de la Rio?

Am ajuns în Satul Olimpic foarte târziu în acea noapte, nu am mai avut putere decât să vorbim cu familiile noastre, iar în dimineaţa următoare primul lucru pe care l-am făcut toate a fost să verificăm sertarele noptierelor să vedem dacă nu cumva visasem. 😊

“Ştiam încă de când am spus că poate o să fiu şi la Paris că această glumă poate fi luată în serios”

Palmaresul tău este impresionant. Două medalii olimpice, șapte medalii mondiale, 13 medalii europene plus două la Jocurile Europene, ca să menționez doar performanțele majore. Ce obiectiv ai pentru JO de la Tokyo?

– Să mă bucur de scrimă. Dacă până acum a trebuit să alerg după confirmări, a trebuit mereu să demonstrez ceva, de această dată voi merge la JO pentru mine! Bineînţeles că îmi doresc o medalie şi muncesc pentru acest lucru în fiecare zi, dar este prima dată când simt că fac ceva pentru mine înainte de toate!

Ai spus mai în glumă, mai în serios, că vrei să fii pe planșă și la Paris 2024. Te vedem concurând și la Jocurile Olimpice următoare? Să nu uităm că nu mai sunt 4 ani, ci 3… 

– Ştiam încă de atunci că această glumă poate fi luată în serios. 😊 Sportul m-a învăţat să nu spun niciodată… niciodată! Până atunci, mă concentrez strict pe ce am de făcut pentru a ajunge într-o formă cât mai bună la Tokyo!

• 36 de ani are Ana Maria Popescu
• 2 medalii olimpice are Ana Maria Popescu în carieră