Fotbal intern

Statistica ține cu CFR. Clujenii nu au ratat titlul atunci când au fost lideri la terminarea turului din play-off

05.05.2021 | 14:20
Statistica tine cu CFR Clujenii nu au ratat titlul atunci cand au fost lideri la terminarea turului din playoff
CFR Cluj versus FCSB. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FANATIK a analizat ultimele cinci ediții de Liga 1 care s-au desfășurat în sistem play-off, pentru a vedea dacă echipele care au terminat turul pe primul loc au reușit să-și mențină poziția până la finalul campionatului.

FCSB este singura echipă din Liga 1 care a terminat turul sezonului regular pe locul întâi și a ratat titlul de campioană, însă oare lucrurile se schimbă dacă luăm în calcul clasamentul de la finalul turului play-off-ului?

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, echipa antrenată de Toni Petrea stă mai prost decât Universitatea Craiova și CFR Cluj și la punctele adunate în anul calendarististic 2020, ceea ce ar putea da, de asemenea, de gândit bucureștenilor, care au două înfrângeri consecutive în Liga 1.

Cum a arătat clasamentul în Liga între 2015 și 2021 la jumătatea play-off-ului și la finalul sezonului

Acest sezon de Liga 1 pare mai disputat ca oricând, cu CFR Cluj (42 pct.), FCSB (40 pct.) și Universitatea Craiova (37 pct.) despărțite de doar cinci puncte, toate cele trei echipe păstrând șanse reale la titlul de campioană, după ce s-au jucat cinci etape din play-off. Liga 1 se desfășoară în sistemul play-off & play-out încă din sezonul 2015-2016, iar de atunci campionatul a fost din ce în ce mai disputat.

ADVERTISEMENT

Sezonul 2015-2016. Astra Giurgiu era lider după cinci etape în play-off, unde avea să rămână până la final

Intrată în play-off de pe primul loc, Astra Giurgiu își păstra poziția și după disputarea primelor 5 etape, adică la finalul turului. Avea un avans de doar un punct în fața FCSB, care recuperase puternic din deficitul avut în sezonul regulat.

Clasamentul după primele cinci etape din play-off-ul sezonului 2015-2016:

  1. Astra Giurgiu – 36 pct.
  2. FCSB – 35 pct.
  3. Pandurii Târgu Jiu – 30 pct.
  4. Dinamo – 30 pct.
  5. Viitorul Constanța – 24 pct.
  6. ASA Târgu Mureș – 21 pct.
ADVERTISEMENT

Dinamo avea să fie marea perdantă la finalul primul sezon în care titlul a fost decis în urma unui play-off. „Câinii” încheie sezonul abia pe locul patru, deși terminaseră sezonul regulat pe locul doi. FCSB avea să devină vicecampioana României, deși nu a reușit să se mențină aproape de giurgiuveni.

Marius Șumudică reușește să o țină Astra Giurgiu pe primul loc până la finalul play-off-ului, iar giurgiuvenii cuceresc primul titlu din istorie și produc una dintre cele mai mari surprize.

ADVERTISEMENT
Clasamentul la finalul play-off-ului (sezonul 2015-2016)

Sezonul 2016-2017. FCSB era lider la jumătatea play-off-ului, dar pierdea titlul în fața Viitorului

FCSB părea favorită după primele cinci etape din play-off-ul sezonului 2016-2017 și părea că va cuceri titlul de campioană după o pauză de doi ani. Doar că Viitorul, echipa lui Gică Hagi, mai avea încă un cuvânt de spus.

Cum arăta clasamentul după primele cinci etape ale play-off-ului sezonului 2016-2017:

  1. FCSB – 36 pct
  2. Viitorul Constanța – 34 pct.
  3. CFR Cluj – 29 pct.
  4. Dinamo București – 29 pct.
  5. Universitatea Craiova – 27 pct.
  6. Astra Giurgiu – 23 pct.

Finalul sezonului a fost unul foarte încins, cu FCSB pierzând dramatic titlul, la egalitate de puncte cu Viitorul Constanța: 44. Tot în acel an, Dinamo reușea ultima calificare în play-off, încununată cu ocuparea unei poziții pe podiumul Ligii 1.

Clasamentul la finalul play-off-ului (sezonul 2016-2017).

Sezonul 2017-2018. CFR Cluj nu face pași greșiți după ce preia conducerea în play-off

CFR Cluj a reușit să cucerească din nou titlul în Liga 1 în sezonul 2017-2018, după ce ardelenii lui Dan Petrescu aveau un punct în fața FCSB-ului la jumătatea play-off-ului.

Clasamentul după primele cinci etape ale play-off-ului din sezonul 2017-2018:

  1. CFR Cluj – 39 pct.
  2. FCSB – 38 pct.
  3. Universitatea Craiova – 34 pct.
  4. Viitorul Constanța – 29 pct.
  5. Astra Giurgiu – 26 pct.
  6. Poli Iași – 20 pct.

CFR Cluj a condus de o manieră categorică în Liga 1, chiar dacă la final echipa lui Dan Petrescu reușea să termine prima, cu destule emoții, la doar un punct distanță de rivala din campionat. Poli Iași, calificată în premieră în play-off, a fost cea care a trimis titlul de campioană în Gruia, în urma victoriei obținută pe teren propriu cu 1-0 în fața FCSB-ului, în antepenultima etapă a play-off-ului.

Clasamentul la finalul playoff-ului (sezonul 2017-2018).

Sezonul 2018-2019. CFR Cluj, lider din nou și la jumătatea play-off-ului, și la finalul campionatului. Sepsi, în premieră calificată

CFR Cluj avea să continue parcursul bun din sezonul precedent și încheia turul din play-off din postura de lider, cu 38 de puncte, cu trei mai multe decât rivala FCSB, obișnuita poziției secunde.

Sepsi Sfântu Gheorghe este surpriza acelui sezon, covăsnenii calificându-se în premieră între primele 6 echipe ale Ligii 1. A fost singura performanță cu care s-au putut lăuda, pentru că în cele zece etape din play-off nu au obținut niciun punct.

Clasamentul după primele cinci etape din play-off-ul sezonului 2018-2019:

  1. CFR Cluj – 38 pct.
  2. FCSB – 35 pct.
  3. Viitorul Constanța – 32 pct.
  4. Universitatea Craiova – 30 pct.
  5. Astra Giurgiu – 25 pct.
  6. Sepsi Sfântu Gheorghe – 20 pct.

CFR Cluj încheie play-off-ul cu același număr de puncte ca în sezonul precedent și a menținut în ultimele cinci etape avantajul în fața celor de la FCSB, care mai recuperează pe parcurs doar un singur punct.

Clasamentul la finalul playoff-ului (2018-2019).

Sezonul 2019-2020. Istoria se repetă: CFR Cluj se menține în fotoliul de lider

Odată ce echipa lui Dan Petrescu se instalează pe primul loc, e greu ca ardelenii să mai poată pierde titlul de campioană, dar erau să o comită în acest sezon. Gaz Metan reușește și ea să ajungă pentru prima oară în play-off, după ce tocmai ieșise din insolvență, însă fără rezultate notabile.

Clasamentul sezonului 2019-2020 după primele cinci etape din play-off:

  1. CFR Cluj – 35 pct.
  2. Universitatea Craiova – 34 pct.
  3. Astra Giurgiu – 24 pct.
  4. FCSB – 21 pct.
  5. FC Botoșani – 20 pct.
  6. Gaz Metan Mediaș – 16 pct.

CFR Cluj termina primele 5 etape ale play-off-ului pe primul loc, dar își pierdea imediat poziția în etapa următoarea în favoarea Universității Craiova. Oltenii au fost lideri până la ultimul meci al sezonului, când au jucat cu titlul pe masă, în Bănie, finala cu CFR Cluj. Oaspeții s-au impus cu 3-1 și au adus în Gruia al treilea titlul consecutiv sub comanda lui Dan Petrescu.

Clasamentul la finalul playoff-ului (2019-2020).

FCSB era la cel mai slab sezonul în formatul cu play-off și termina la nu mai puțin de 18 puncte distanță de campioana CFR Cluj. Marea surpriză a fost Astra Giurgiu, care a terminat pe locul 3, deși nu și-a disputat ultimele două etape din play-off din cauza pandemiei de coronavirus.

CFR Cluj a câștigat de fiecare dată titlul atunci când a terminat turul play-off-ului pe primul loc

Deși FCSB a intrat în play-off din postura de lider, după o victorie cu 3-0 în fața rivalei CFR care o făcea să spere din ce în ce mai mult la titlu, ardelenii au reușit să recupereze rapid distanța destul de mare față de bucureșteni. Practic, CFR Cluj a cucerit de fiecare dată titlul după ce a fost lider după primele cinci etape ale play-off-ului.

Clasamentul în play-off-ul acestui sezon după primele cinci etape:

Totodată, în acest sezon au avut loc niște coincidențe incredibile la meciurile dintre CFR Cluj și FCSB, iar dacă se păstrează tradiția, FCSB ar putea cuceri titlul în acest sezon.

În 2018, bucureștenii egalau în meciurile din play-off pe CFR Cluj în prelungiri, ceea ce anul acesta s-a întâmplat exact pe dos. Însă în cazul în care se va păstra diferența de două puncte până la ultima etapă, titlul se va decide în urma unui duel electrizant în Gruia, între cele două rivale: CFR Cluj – FCSB.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Botoșani – FCSB: 5,30 este cota pentru „1 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT