Life

Andi Moisescu nu face mulți bani din ApropoTV: „Eu pot acoperi doar o parte din costuri”

Andi Moisescu a dezvăluit că nu s-a îmbogățit din ApropoTV, show-ul pentru care a recunoscut de ani buni. Realizatorul de la Pro a vorbit și despre începuturile în TV.
06.12.2022 | 18:40
Andi Moisescu nu face multi bani din ApropoTV Eu pot acoperi doar o parte din costuri
Andi Moisescu, realizator tv. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Andi Moisescu a avut mari reticențe că va reuși să lucreze în televiziune atunci când Adrian Sârbu, fostul mogul de la PRO TV, a pus ochii pe el.

Andi Moisescu, fascinat de un pistol de lipit primit de la Moș Crăciun: „Visam să ajung inginer electronist”

Realizatorul show-ului ApropoTV a făcut câteva dezvăluiri despre începuturile sale la PRO, spunând că emisiunea pe care o face de atâția ani nu îi aduce cine știe ce bani. A recunoscut, totuși, că emisiunea sa i-a adus satisfacție și câștiguri pe altă parte.

ADVERTISEMENT

Moisescu și-a început cariera în media, la radio, acesta fiind pasionat de mic de electronică, cu toate că avea să cunoască marele succes în televiziune, în timp.

Primul concurs pentru un post la radio l-a dat la postul Fun, imediat după ce venise în România. Acesta a povestit în podcastul lui Gojira că a vrut să facă emisiuni muzicale, admirându-l pe Andrei Voiculescu de la Europa FM.

ADVERTISEMENT

„Venise Fun Radio în România și acolo am dat concurs. Am fost fascinat de Andrei Voiculescu. Am zis că dacă ar exista o șansă, aș vrea să fac ce făcea Andrei Voiculescu, adică emisiune muzicală. Când eram mic, visam să ajung inginer electronist. Eram pasionat de căblăraie, făceam mufe.

Maică-mea a terminat chimie industrială, apoi a ajuns într-o zonă de birouri, în departamentul unde erau ăștia de la electronică. Pentru mine era fascinație maximă. Când am pus primul pistol de lipit în mână, asta mi-am dorit. Am primit și de la Moș Crăciun, o să țin minte mereu primul pistol de lipit”, a istorisit Andi Moisescu.

ADVERTISEMENT

„Sârbu ne-a încercat. Avea ochi pentru oameni”

Prezentatorul s-a apropiat de televiziune pe vremea când duduia cu Radio Costinești. „Sârbu ne-a testat încă de pe vremea când aveam Radio Costinești. Noi intram pe frecvența TVR 2. Îi zicea „Rondul de noapte”, dar emiteam din Costinești.

Era național, dar doar noaptea. Cred că pe la 22 seara se termina TVR 2 și începeam noi pe aceeași rețea. Apoi am construit noi PRO FM-ul. Unii dintre ei s-au prăpădit, Dumnezeus să-i odihnească. Acolo am fost redactori muzicali. Puneam niște casete și trăgeam videoclipuri de la Super Channel. Din biblioteca aia alegeam ce muzică vreau să pun.

ADVERTISEMENT

Sârbu ne-a încercat. A adus niște camere să dăm probă și cu fața. Intuia foarte bine niște lucruri și avea ochi pentru oameni. Nu știu cum făcea, dar îi punea în valoare. Avea nas pentru așa ceva. Avea și ureche, și ochi”, i-a povestit Moisescu lui Gojira.

Primele sale probe în fața camerei de luat vederi au fost, însă, un adevărat coșmar. În ciuda faptului că nu se simțea confortabil și se pierdea imediat ce se dădea REC, Sârbu l-a încurajat de fiecare dată.

ApropoTV nu-i umple buzunarele cu bani, dimpotrivă: „E voluntariatul meu”

I-au trebuit șase luni să se acomodeze cu lumea televiziunii, să scape de emoții.

„În primele șase luni nu ieșea nimic. Eu nu puteam să mă privesc, atât de rău era. Mi se mișcau ochii, îmi tremurau mâinile. Era rău. După trei luni, m-am dus la Sârbu în birou și am zis că nu merge deloc. Ăla mi-a zis că e bine, mă! Plus că veneau mesaje pe telefoane de la telespectatori. Călinescu era genial, Esca era genială, la mine erau de genul: Cine e prostul ăla? După vreo 6 luni, ceva s-a întâmplat, m-am relaxat brusc”, a completat Andi.

Revenind la emisiunea care l-a făcut celebru, ApropoTV, bărbatul i-a mărturisit lui Gojira că lumea nu trebuie să își imagineze cine știe ce profituri de pe urma acestei producții. Realizatorul tv a zis că de cele mai multe ori pune bani din buzunar ca să completeze costurile de producție, căci din reclame nu iese mare brânză!

„Noi avem doar product-placement niște secunde. Eu pot acoperi doar o parte din costuri. În mintea mea apare că e ok. Secretul e că în continuare niște activități nu sunt prevăzute în buget, e din partea mea. E voluntariatul meu. Aș fi ipocrit să spun că nu am și beneficii de pe urma ApropoTV”, a mai dezvăluit Andi Moisescu.

ADVERTISEMENT