Andra a ținut, în weekend-ul trecut, un concert de zile mari la Londra. Acolo însă, artista a beneficiat de o pază cum niciun artist de la noi nu a mai beneficiat vreodată. Zeci de bodyguarzi au înconjurat-o pe vedetă pentru a se asigura că nu va păți nimic.
Pentru familia Măruță weekendul care tocmai s-a încheiat a fost plin de evenimente. Atât Andra, cât și Eva au cucerit Londra, capitala Angliei. Sâmbătă, 16 martie, au avut loc două proiecții ale filmului ”Tati Part-Time”. Iar Eva a impresionat din nou cu prestația sa ca actriță.
În aceeași zi, familia Măruță l-a aniversat pe David, care a împlinit 13 ani. Ziua de duminică a fost dedicată unui eveniment important cu biletele sold out. Iar Andra a fost cea care s-a aflat în mijlocul atenției. Nu de altceva, dar pentru concertul vedetei s-au luat măsuri de securitate ca pentru un șef de stat.
Desigur, Andra a avut, la rândul ei, o serie de cerințe de la organizatori în afară de oferirea de protecție. Mai exact, pentru concert, ea a cerut cantități mari de fructe și apă plată din belșug. De altfel, spun apropiații ei, acesta este meniul ei de zi cu zi în perioadele în care susține concerte.
Astfel, Andra a susținut, pe 17 martie, un concert de zile mari pe Wembley, în Londra. Acolo au fost prezenți aproape 13.000 de spectatori. Dar și 60 de bodyguarzi, preocupați ca vedeta să fie în siguranță și să nu apară vreo surpriză neplăcută din public. Trebuie precizat că, printre spectatori, s-a aflat și Ramji Chauhan, primarul din Harrow.
Duminică seara, românii stabiliți în Anglia s-au adunat într-un număr impresionant pentru a o vedea pe artistă și pe invitații ei. Printre aceștia s-au numărat frații Advahov, Zdob și Zdub, Vlăduța Lupău, Maria Dragomiroiu, Surorile Oșoianu, Zdob și Zdup, Cornelia și Lupu Rednic, și mulți alții.
Întreaga prestație a artiștilor a durat patru ore. De-a lungul concertului, Andra și invitații ei au fost păziți ca niște șefi de stat. Iar 60 de bodyguarzi s-au ocupat să asigure protecția și siguranța celor care au fost prezenți la concert, iar cel care a coordonat întreaga echipă este John Smith. Biletele au fost sold out și este considerat un succes pentru organizatorii care au în desfășurare mai multe astfel de evenimente peste hotare.
Andra a fost, cu adevărat, impresionată de ceea ce s-a petrecut la Londra cu ocazia concertului din turneul Tradițional. Nu de altceva, dar, după ce a cântat, zeci, chiar sute de români, s-au înghesuit să culeagă autografe de la artistă și să stea de vorbă cu ea pentru câteva minute.
”Vă mulțumesc din suflet tuturor celor peste 12500 de români care ați venit să mă susțineți pe Wembley Arena la spectacolul Tradițional 2! Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul vostru și pentru că ați făcut acest moment de neuitat posibil”, a notat vedeta pe conturile ei de socializare.