Andra Măruță a postat, pe rețelele sociale, un clip video cu Eva și David, în care cei doi pregătesc bradul pentru Crăciun. Videoclipul a primit numeroase aprecieri și comentarii.
Jurata de la Românii au talent activează în industria muzicală de mai bine de 20 de ani și este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară. Totodată, este urmărită în număr mare și pe rețelele sociale, acolo unde postează diverse imagini și clipuri video cu familia ei.
De data aceasta, Andra Măruță le-a arătat internauților cum împodobește bradul alături de copiii ei, Eva și David. Deși mai este aproape o lună până la Crăciun, vedeta și familia ei au avut deja grijă să decoreze casa pentru sărbători.
Într-un clip video postat pe Tik Tok, vedeta le-a arătat fanilor cum cei doi copii împodobesc împreună bradul. Videoclipul a fost apreciat de mulți internauți, care s-au bucurat să-i vadă în această ipostază.
“Ușor, fără nervi”, le-a spus vedeta celor doi, în timp ce desfăceau bradul. Unele persoane i-au spus artistei că este prea devreme să împodobească bradul, deoarece este abia finalul lunii noiembrie.
“Foarte frumos, dar nu-i prea devreme?”, “Bradul se face în ajun”, “Împodobiți bradul de acum? sunt câteva dintre comentariile lăsate de internauți.
Alte persoane au susținut că nu este prea devreme pentru acest moment. În plus, unii au spus că vor împodobi bradul zilele acestea, la fel ca îndrăgita cântăreață.
“Niciodată nu e prea devreme pentru împodobirea bradului”, “Și pe mine ma bate gândul sa îl fac”, au mai scris urmăritorii în secțiunea de comentarii.
Andra și Cătălin Măruță au grijă ca cei doi copii pe care îi au împreună să beneficieze de cea mai bună educație. Din acest motiv, cei doi plătesc o sumă destul de mare de bani pentru studiile acestora.
Cei doi învață la Cambrige School of Bucharest, acolo unde doar taxa de înscriere este de 1.150 de euro. De asemenea, taxele anuale sunt de peste 10.000 de euro.
Mai exact, taxa anuală pornește de la 11.500 de euro și se poate ajunge până la 12.500 de euro. În aceste costuri sunt incluse asigurarea elevilor, asistență academică, dar și biblioteca digitală.
În plus, Andra și Cătălin Măruță trebuie să plătească și pentru uniformele copiilor. Taxa anuală nu include servicii precum cateringul sau transportul elevilor.