Andrei Dicu, „de gardă” în joia Europa League: Cruciada Copiilor a cerut demisia lui Papură

U Craiova – AEK Atena (scor 0-2) și FCSB – Mlada Boleslav (scor 0-0) ne-au supus, în ordine cronologică, la o decepție europeană progresivă. Am văzut două meciuri de la care am sperat enorm, dar familiaritatea tristeții noastre ne-a condus spre o nouă și nesfârșită „glorie”, la apogeul căreia ne gândim dacă, nu cumva, cele două „europene” n-ar trebui să facă o rocadă de antrenori, pentru ca show-ul să capete conotații apocaliptice. Pentru că „apocaliptic” nu este jocul slab, fără orizont, ci impresia că le știi pe toate și că ești „agentul secret” al unei satisfacții utopice.

Dacă la Craiova podul iluziilor s-a spart în repriza a doua, la Giurgiu speranța a împietrit în gheata lui Florinel Coman. În situația în care există un numitor comun al acestor două partide, acesta ar putea fi oferit de granițele speranței, pe care încercăm să le forțăm, e drept, cu mecanisme și în circumstanțe diferite, dar cu aceeași patimă și cu același vis european, care, de multe ori, pare o himeră. Sigur, atât din prisma valorii cât și a adversarului, FCSB era cotată cu o șansă în plus față de Universitatea. Cele 9 absențe, completate și cu aceea a lui Filip, au clătinat formația păstorită de Gigi Becali și era firesc că aceste „găuri” vor avea ceva de spus. Important este, însă, cum le cârpești, pentru că la roș-albaștri, „a cârpi” ține loc de „a crea”.

Andrei Dicu, „de gardă” în joia Europa League: Cruciada Copiilor a cerut demisia lui Papură

Fotbalul ține rareori cont de sensibilități. Nu mai contează în ce context s-au jucat cele două partide. Bănia fotbalistică nu se regăsește pe plan european de zeci de ani, așa că orice calificare poate fi considerată o surpriză plăcută. Numai că atunci când sapi groapa altora, cum au făcut juveții cu ungurii de la Honved, în majoritatea cazurilor cazi singur în ea. Sancțiunile primite ustură, ca o nuia pe fundul imberbului neastâmpărat, dar poate că și aici lucrurile sunt un pic discutabile, după cum vom vedea mai târziu. În schimb, la FCSB, în valurile create de patronul-antrenor s-au scăldat mulți, i-au scandat numele, pentru ca apoi să-l injure cu toată ființa lor materială și imaterială. Ce ți-e și cu viața asta…

Il Luce, în rolul înțeleptului karatist

La FCSB, s-a bătut destul moneda pe dezertarea lui Meme Stoica, taman în ajunul meciului cu Mlada. Se spune că, dincolo de felul în care îl privesc adversarii și o parte din mass-media, Stoica avea destulă influență în vestiar și pe banca tehnică, încât să ajungă, uneori, să dicteze, cu sau fără girul patronului. Însă, după ce s-a plictisit chiar și el să-și ungă rănile cu „tictatura” de iod a lui Gigi sau măcar a luat o pauză de la tratament, Meme pare să fi lăsat un strop de vid, în urma unei decizii – fulger. Pe care Gigi a încercat să-l umple, injectându-l în vestiar tocmai pe Mircea Lucescu, înțeleptul de serviciu care a jucat rolul Domnului Miagy, din „Karate Kid”. Lucescu a făcut de toate, ba chiar părea și pasionat de misiunea sa. A urcat și a coborât scări cu Argăseală, a coborât în vestiarul echipei și a ținut disertații, mai mult, glumeam (cam deplasat, e drept!), a reușit să ia inclusiv notițe după Andronache. Luați-o doar ca pe un banc!

Sigur, poate părea bizar, dar apropierea lui Nea Mircea de trupa păstorită de Becali nu pare o joacă de copii. Cine știe ce surprize ne mai oferă această morală a minei, care îl face pe Il Luce să sfideze toate aventurile posibile și imposibile?… A intrat el în toate focurile și a biruit peste tot, orice flacără. Cine știe ce va fi? Poate că după ce le-a ținut discursuri motivationale, ca la MLM-uri, lui Panțîru și lui Oaidă, și-ar putea regăsi blândețea minunilor pe care le-a făcut, pe vremuri, cu Sergiu Radu, în Giulești, un alt spațiu în care toată România l-a considerat, initial, ca pe un Mai-Tai turnat într-un vin de țară, dar în care a izbutit nu doar să câștige trofee, ci mai ales să schimbe mentalități.

În Bănie, corul puștilor s-a transformat în… Pink Floyd

Dincolo de starea de vervă din teren, la Craiova a impresionat starea de iubire a copiilor olteni. 3500 de suflete mari așezate în recipiente delicate au cântat „Imnul pentru Oltenia”, înaintea jocului, de parcă deveniseră corul de „kids alone” care cânta refrenul hitului „Another Brick In The Wall”, al eminențelor de la Pink Floyd. Deși a fost învinsă pe teren, „Știința” a mai dărâmat o prejudecată, grea ca un bolovan, aceea că ai noștri copii ar fi, de multe ori, impasibili și chiar vulgari. Pe lângă scandările logice, „Hai Știința” și „România, România”, n-am auzit nicio huiduială, chiar atunci când echipa lor de suflet se târa pe teren.

Asta, până în minutul 80, când micuții au cerut, explicit, „demisia” lui Papură. Ei bine, Domnul Goe a murit, deşi poate că n-ați crede! Până și copiii s-au „prins”, iar asta grație faptului că sunt responsabili, nu imberbi! Cu un singur părinte „paznic” pentru un pluton de puști, pe un stadion de fotbal din țara noastră se putea întâmpla orice. Ei bine, nu s-a întâmplat. Ba mai mult, „juniorii” au devenit întruchiparea orală a intuiției și a inteligenței românești și trebuie să ținem bine minte lecția pe care ne-au oferit-o.

„Al 12-lea Leuț”

Bănuiesc că nu există cineva care să fi ignorant acel banner afișat de doi băieți, pe care stătea scris:„ Al 12-lea Leuț”. Aici, dincolo de patriotismul local, se citesc responsabilitatea și conștientizarea. Cei 3500 nu s-au simțit spectatori, ci parte din echipă. Poate că și această regulă, a… plutonierului adult, obligat să țină-n frâu un regiment de mânji, restabilește morala și devine un recurs la bunul simț. „Al 12-lea Leuț” nu este o mostră de avânt oltenesc, ci proclamația respectului și a conștientizării unei misiuni.

Digisport.ro

De nicăieri! S-a retras la 32 de ani și a luat pe neașteptate întreaga lume a tenisului

Chiar dacă joacă precum o felină și nu ca o echipă de fotbal, Craiova nu moare și poate că nu va sucomba nici România, dacă și alte cluburi s-ar trezi în aceeași situație. Posibil, lucrurile ar sta la fel, pentru că nu doar puștii olteni își desenează toate circumvoluțiunile sufletelor în buna creștere, ci și alții, din toate colțurile țării. De ce nu, pornind de la acest episod inedit, să schimbăm ceva și să impunem ca, la partidele din campionatul nostru, să existe sectoare compacte, populate cu copii? Nu pe sistemul comunist, în care părți din peluze erau ocupate de soldați în uniforme, dar poate că așa vom avea spectatori civilizați pe stadioane. Și poate că, puși într-o asemenea situație și adulții s-ar „mai” cenzura… E doar o idee, poate utopică, dar ce ne-am face fără generozitatea visului?

Cum se trage targa pe uscat la C.A.P

Cât despre meciul propriu-zis de pe „Oblemenco”, aici lucrurile sunt clare. De când la Craiova nu se mai fabrică locomotive, băieții trag targa pe uscat. Universitatea a jucat fără Martic, Koljic și Mihăilă, iar adversarul era, oricum, superior. Problema echipei lui Papură nu este atât legată de înfrângere, ci de felul în care, în majoritatea cazurilor, tinde să înceapă jocurile precum o rachetă și le termină ca o popică, trosnită letal de un biloi de fier. Echipa nu poate invoca lipsa „ultrașilor”, ci gafa lui Briceag, lipsa de concentrare a atacanților, un gol fulgerător și impardonabil marcat de Livaja, la capătul unui contraatac devastator și, poate (desi nu sunt convins…) un penalty neacordat în minutul 78. Dar, așa se întâmplă când în fiecare an confunzi echipa cu defunctele C.A.P-uri (Cooperativele Agricole de Producție, pentru cititorii mai tineri, cunoscute și sub deviza „Munca în zadar”) și vinzi tot ce ai mai bun și când, după ce ataci vreo 20 de minute, te culci „furibund” în tranșee. Unde nu e cap, vai de industrie…

Vox Populi, Vox Dei: „Facem un schimb, Becali-Papură?”

Pe rețelele de socializare se întețesc glumele, după transferul lui Mihai Bălașa la Universitatea Craiova, la schimb cu Tiago Ferreira. Un hâtru întreabă:„ Facem și un schimb de antrenori, Becali – Papură?”… Sigur, ambii par la fel de „inspirați”. Mai ales tehnicianul Gigi. Când contorizezi trei înfrângeri în ultimele trei meciuri, ceva crapă, nu scârțâie. Sigur, Cornel Papură este un fost jucător emblematic al Universității Craiova. Problema se pune, însă, altfel. În viață, dacă suntem „buni”, ar trebui să fim și „bărbați”. Și când nu poți, când devii bătrân și inaccesibil pentru înțelegere, când… poate că mapamondul nu se mai potrivește cu tine, e firesc să pleci. Lasă-i să te regrete, decât să te suduie…

Catastrofa, privită ca normalitate

La Giurgiu, povestea s-a scris cam în același registru. Cu excepția faptului că fanii îl înjurau pe Becali și pe… cei de la Dinamo. Mlada a condus jocul în prima repriză, era firesc, din pricina absențelor multor jucători roș-albaștri. Apoi, au venit marile ocazii ale lui Florinel, Panțîru și Gikiewicz. Antrenorul Vergil Andronache s-a aflat la primul său meci în cupele europene. Au luptat, cu toții, cât au putut. Au avut și ghinion, e drept. Dar când duci politici falimentare, e greu să eviți ghinionul. Ești precum un melc, cu inevitabilitatea morții, în spinare.

Până la urmă, ne interesează mai puțin cine poartă acest blestem. Ori această nebunie. Grav este că am început să trăim catastrofele cu un sentiment de normalitate. Și nimeni nu pleacă acasă…