Sport

Andrei Ivan, mesaj pentru Gigi Becali după Universitatea Craiova – Rapid 1-1: ”Joc vârf sau dreapta cu mare plăcere”

Cerut în primul ”11” al lui Ivaylo Petev de Gigi Becali, Andrei Ivan i-a mulțumit patronului de la FCSB după meciul Universitatea Craiova - Rapid 1-1.
04.03.2024 | 22:56
Andrei Ivan mesaj pentru Gigi Becali dupa Universitatea Craiova  Rapid 11 Joc varf sau dreapta cu mare placere
Cerut în primul ”11” al lui Ivaylo Petev de Gigi Becali, Andrei Ivan i-a mulțumit patronului de la FCSB după meciul Universitatea Craiova - Rapid 1-1. Sursă foto: Răzvan PĂSĂRICĂ/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Înainte de partida din Bănie, finanțatorul ”roș-albaștrilor” i-a transmis omologului său din Oltenia că dacă vrea să-i învingă pe giuleșteni să înceapă cu Ivan titular, în locul lui Lyes Houri, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Andrei Ivan i-a mulțumit lui Gigi Becali după Universitatea Craiova – Rapid 1-1

La finalul întâlnirii Universitatea Craiova – Rapid 1-1, din etapa a 29-a, penultima a sezonului regulat din SuperLiga, atacantul Andrei Ivan a avut un mesaj pentru Gigi Becali, cel care l-a cerut în echipa de start a oltenilor.

ADVERTISEMENT

”Ce să spun, îi mulțumesc. În trecut, domnul Becali m-a vrut la FCSB. Cred că o să revin în primul 11, e doar o chestiune de timp. Trebuie să trag de mine. Am jucat mereu în stânga. Acum, dacă se apelează la mine să joc vârf sau dreapta, o să o fac cu mare plăcere.

Eu cred că meritam să câștigăm, ne-am creat mai multe ocazii. Am dominat cele două reprize și cred că trebuia să luăm cele 3 puncte. A fost un meci bun, și pentru noi, și pentru suporteri. Ne pare rău că nu le-am putut face bucuria suporterilor noștri, să luăm cele 3 puncte.

ADVERTISEMENT

Ne așteaptă un alt meci foarte important (n.r. – derby-ul Olteniei, cu FC U Craiova) și sperăm să câștigăm. Vom juca în deplasare, dar tot pe terenul din Craiova. Așteptăm toți suporterii să fie lângă noi și trebuie să luăm cele 3 puncte, să îi bucurăm pe suporteri. În ziua de azi, cu orice echipă este foarte greu. Vom avea un meci foarte tare”, a declarat Ivan.

Mitriță și Bancu, cu gândul la derby-ul cu FC U Craiova

Atacantul Alexandru Mitriță a mărturisit că a avut probleme medicale după jocul cu Petrolul și nu a fost la capacitate maximă la întâlnirea cu Rapid, însă este fericit pentru faptul că are parte de un sezon bun  la Universitatea Craiova.

ADVERTISEMENT

”Mă bucur că am reușite. Sunt bucuros că am putut să fac acest sezon bun la echipa mea. Mă bucur pentru reușitele mele. Nu m-am simțit bine de la meciul cu Petrolul, am o problemă la aductor.

La fiecare meci suntem pregătiți, plecăm cu gândul să câștigăm meciul cu FC U Craiova, dar va fi greu. Nu vreau să vorbesc despre alte echipe, noi suntem din ce în mai bine, și fizic și mental”, a spus Mitriță.

ADVERTISEMENT

”Este un rezultat echitabil, ambele echipei au arătat bine. Suntem mulțumiți de cum am jucat, e important că nu am pierdut și am luat un punct. Am vorbit la pauză să intrăm bine în partea secundă, dar iar am luat gol repede.

Eu și Mitriță suntem ca doi frați atât pe teren, cât și afara lui, dacă nu stau toți adversarii pe noi putem crea ocazii. Avem nevoie de suporteri ca să câștigăm etapa viitoare. Nu mă interesează ce se întâmplă la FC U Craiova, dar nu va fi o partidă ușoară chiar dacă ei nu sunt într-o situație bună.

Am fost sigur că vom fi în play-off, m-am bazat pe forța grupului. Lupta la titlu nu s-a încheiat, noi încercăm să câștigăm fiecare meci nu să fim un arbitru”, a format și căpitanul Nicușor Bancu.

Alexandru Mitriță, după U Craiova - Rapid 1-1

ADVERTISEMENT
Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 1,60 este cota pentru „ambele marchează sau peste 2,5 goluri” la meciul FCU Craiova - Universitatea Craiova