Sport

Andrei Ivan, salvatorul Universității Craiova în 2023. A marcat 6 goluri în acest an, toate decisive! Cum stă în clasamentul golgheterilor după reușita cu Petrolul

Andrei Ivan este jucătorul momentului la Universitatea Craiova! Căpitanul „alb-albaștrilor” a deschis scorul împotriva celor de la Petrolul Ploiești în finalul primei reprize.
05.03.2023 | 17:10
Andrei Ivan salvatorul Universitatii Craiova in 2023 A marcat 6 goluri in acest an toate decisive Cum sta in clasamentul golgheterilor dupa reusita cu Petrolul
Andrei Ivan a deschis scorul pentru Universitatea Craiova în meciul cu Petrolul Ploiești. Sursă foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova are posibilitatea să se apropie din nou de primele locuri din SuperLigă după pașii greșiți făcuți de Farul și Rapid. Oltenii caută cele trei puncte pe stadionul „Ilie Oană” în fața celor de la Petrolul, în penultima etapă. Andrei Ivan a deblocat tabela cu un gol în minutele de prelungire ale primei reprize, validat după analiza VAR.

Andrei Ivan, jucătorul momentului la Universitatea Craiova! A înscris șase goluri în 2023

Andrei Ivan este într-o revenire de formă evidentă, fiind în acest an cel mai important jucător al Universității Craiova. Fotbalistul în vârstă de 26 ani a marcat al șaselea gol în acest an în minutul 45+3 al meciului cu Petrolul. Elvir Koljic a deviat cu exteriorul în careu, iar căpitanul „juveților” a înscris fără ezitare din fața porții.

ADVERTISEMENT

Astfel, fotbalistul în vârstă de 26 de ani a ajuns la cota 10 goluri în acest sezon, la egalitate Daniel Paraschiv, de la Hermannstadt. Internaționalul român, cu 17 selecții la prima reprezentativă, se află într-o evidentă creștere de formă înaintea debutului României în preliminariile pentru Euro 2024.

Șase dintre cele zece goluri le-a înscris de la reluarea SuperLigii. Andrei Ivan a reușit să înscrie câte o „dublă” în meciurile cu Hermannstadt și CFR Cluj și a marcat un gol în etapa precedentă cu FC Argeș. Al doilea marcator din echipa lui Eugen Neagoe este Alexandru Crețu, care a marcat de cinci ori în acest sezon.

ADVERTISEMENT
  • 2,3 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Ivan, conform Transfermarkt
  • 12 goluri și două pase decisive în 30 de meciuri sunt cifrele lui Andrei Ivan în actuala stagiune, în toate competițiile. 

„Dubla” din meciul cu Hermannstadt l-a reactivat pe Andrei Ivan

Andrei Ivan a fost omul meciului la Universitatea Craiova în meciul cu Hermannstadt, încheiat 2-0 pentru olteni în etapa a 23-a din SuperLigă. A fost momentul când căpitanul echipei din Bănie a marcat prima „dublă” în acest sezon și pentru prima oară când marchează două goluri în campionat într-un singur meci după o pauză de 4 ani.

ADVERTISEMENT

Ultima oară când izbutea să marcheze o „dublă” în SuperLigă se întâmpla pe 4 noiembrie 2019, când atacantul Universității Craiova marca două goluri împotriva lui Dinamo, într-un meci câștigat cu 4-1 pe „Ion Oblemenco”. Ivan reușea „dubla” între minutele 31 și 46.

Ulterior, Andrei Ivan a repetat isprava și a marcat două goluri în derby-ul cu CFR Cluj, scor 2-0 în etapa 25 din SuperLigă. Adrian Ilie, specialistul FANATIK SUPERLIGA, i-a făcut radiografia lui Andrei Ivan și a mărturisit ce-i lipsește pentru a deveni cu adevărat un atacant de clasă.

ADVERTISEMENT

Adrian Ilie a dezvăluit ce-i lipsește lui Andrei Ivan: „Nu este constant în jocuri”

„Ivan are foarte multe calități. Însă în momentul de față nu este constant în jocuri. Are fluctuații foarte mari. Dispare două-trei etape, nu face nimic, iar apoi apare din nou și, pe calitățile pe care le are, este jucătorul meciului. Nu este constant. 

Nu-l cunosc foarte bine pentru a știi ce are nevoie. Clar îi lipsește ceva, poate încrederea. Cu siguranță, la calitățile pe care le are poate mai mult. Aleargă bine, unu contra unu este foarte bun, driblează, face foarte multe faze, dă goluri. Doar că are momente în timpul unui campionat în care dispare.

Este un fotbalist peste media din prima ligă. Dar care ar fi cota jucătorului? ”Dacă aș lucra într-un club de-afară, să-l cumpăr, un milion și jumătate. Pentru Ungaria, Polonia, să spunem așa, liga a doua din Italia. Nu cred că undeva mai sus”, au fost cuvintele lui Adrian Ilie, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.


  • Cota BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,62 este cota pentru „peste 2,5 goluri” la meciul Universitatea Craiova – UTA Arad

ADVERTISEMENT