Seria Olimpicii României vă prezintă interviuri, poveşti şi reportaje cu sportivii români calificaţi la Jocurile Olimpice. Episodul trei îl are în prim plan pe Andrei Muntean, singurul gimnast român din probele masculine calificat la Paris.
FANATIK l-a vizitat pe Andrei Muntean în sala de gimnastică din cadrul complexului Lia Manoliu, acolo unde se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice. Gimnastul în vârstă de 30 de ani a vorbit despre începuturile sale în acest sport, dar şi despre gândurile şi obiectivele pe care le are la Paris.
Andrei, cum ai început gimnastica?
– Am început de la grădiniţă, de când eram micuţ. Era un bileţel, antrenorii făceau nişte selecţii la mai multe sporturi. Bileţelul meu norocos a fost cel de gimnastică, pe care l-am dus acasă şi a fost cel câştigător până la urmă. De acolo a pornit tot acest drum ce înseamnă gimnastică şi ce înseamnă sportul pentru mine. A fost primul contact cu adevărat într-un sport. La şcoală am mai avut activităţi de fotbal, atletism, dar gimnastica este singurul care s-a şi legat.
Bileţelul a fost ales de tine sau aleatoriu?
– A fost oarecum ales de mine, pentru că l-am primit de la grădiniţă şi eu am ales să îl duc acasă la părinţi. Nu ştiam despre ce este vorba. Până la urmă, a fost cel câştigător şi s-au întâmplat foarte bine lucrurile pentru mine, zic eu.
Ce spuneau părinţii când le-ai zis de gimnastică?
– În primul rând, eram foarte activ acasă şi s-au gândit că este o variantă bună de a-mi folosi energia şi abilitatea asta… Săream prin pat, făceam rostogoliri. Au zis că este mai bine să mă ducă la un sport, să îmi consum toată energia şi să fiu mai liniştit când ajung acasă.
Cum au fost primele zile în sala de gimnastică?
– A fost interesant. Erau foarte mulţi copii, era activitate continuă. M-am bucurat să interacţionez cu mai multe persoane şi mai mulţi copii. A fost plăcut şi interesant, în acelaşi timp.
Când ai început serios, când ţi-ai spus că gimnastica e drumul tău?
– Când am început competiţiile de la club, la vârsta de 7 ani. Nu ştiu cât de serios a fost atunci, pentru că nu realizam. Dar atunci am început cu competiţiile şi am început să văd ce înseamnă să concurezi într-o sală adevărată, cu arbitrii, cu note, cu tot ce înseamnă atmosfera asta de competiţie. Cu adevărat, cred că a început la 14-15 ani, gimnastica adevărată. Am început să concurez şi afară, cu alte naţiuni, cu alţi sportivi din alte ţări. Am simţit cu adevărat ce înseamnă competiţie internaţională şi concurenţă cât mai mare.
Ce a însemnat pentru tine să participi la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016?
– Pentru fiecare sportiv este o realizare foarte mare să ajungă la cea mai mare competiţie, aşa o văd eu. Este cea mai importantă competiţie pentru un sportiv de performanţă. Este o dată la patru ani, ajung doar cei mai buni şi tot procesul de patru ani este unul complex, care necesită multe sacrificii, multă muncă şi este greu să ai constanţă, în primul rând. Mă bucur că am ajuns să văd ce înseamnă această competiţie, ce înseamnă Jocurile Olimpice şi cu siguranţă mi-a dat motivaţie pentru ce a urmat.
Ce a fost diferit faţă de alte competiţii?
– În primul rând, satul olimpic. Este singura competiţie în care toţi sportivii şi antrenorii stăm în acelaşi sat olimpic. Este o atmosferă incredibilă. Sportivii de top stăm în acelaşi loc, putem să îi urmărim pe ceilalţi sportivi de top cum concurează. Şi avem o energie pozitivă cu care te încarci.
Ai rămas cu o idee sau o amintire a unui sportiv mare la Rio?
– În satul olimpic am văzut foarte mulţi sportivi de top pe care îi apreciez. Dar, îl urmăream pe Usain Bolt şi mi-am dorit foarte mult să îl văd şi la competiţie şi la antrenament. Am avut ocazia să îl văd la antrenament, cum era pregătirea înaintea competiţiei. Ulterior, l-am văzut şi în curse. Mi-a plăcut implicarea şi devotamentul cu care se antrena şi cu care a concurat. Cu siguranţă, asta îi trebuie fiecărui sportiv. Rezultatele cu siguranţă vor apărea.
Revenind la gimnastică, spuneai de sacrificii. Ce înseamnă acest ciclu de patru ani?
– Este vorba de foarte multă muncă zilnică pe care o faci. Trebuie să fii în totalitate în sală. Inclusiv viaţa extrasportivă. Totul trebuie să fie concentrat pe asta. Orice faci afară, poate să dea rezultate în sală. Negativ sau pozitiv. Că vorbim de sacrificii, ele există, dar sunt şi lucruri pe care îţi doreşti să le faci. Mie îmi place ceea ce fac şi de asta am ajuns până unde am ajuns şi, în continuare, îmi doresc ca tot ceea ce fac să o fac la un nivel foarte înalt şi tot ce pot să ofer, să fie la maximum.
Cum a fost senzaţia când ai reuşit să te califici pentru Jocurile Olimpice de la Paris?
– A fost un drum foarte greu până să mă calific, cu destule probleme de sănătate. Am reuşit să trec peste acestea cu tot ce înseamnă familie, prieteni care chiar mereu m-au fost alături şi m-au susţinut pentru că ştiau mereu că pot. Am ştiut şi eu că pot, dar sunt multe momente când ştii că e greu şi e momentul în care ai nevoie de susţinerea celor din jur. Cu atât mai mult, satisfacţia a fost mai mare, că după tot acest drum greu, am reuşit să mă calific. A fost un obiectiv pe care ni l-am impus de la începutul anului. Am zis că nu vreau să închei anul 2023 fără o calificare la Jocurile Olimpice şi toată energia aia pusă a ajuns să fie triumfătoare.
Ce îţi propui la Paris?
– Vreau să mă bucur de competiţie, că sunt în continuare printre cei mai buni sportivi din lume. Vreau să merg relaxat şi, în acelaşi timp focusat şi concentrat pe ceea ce trebuie să fac. Tot ce îmi doresc, să ajung într-o formă cât mai bună acolo, să fiu sănătos. Cu siguranţă rezultatele vor apărea. Aici, în cap, totul este pregătit. Drumul meu se duce în direcţia aceea.
Ce înseamnă pregătirea de acum până la Paris?
– S-au schimbat puţin lucrurile. Obişnuiam să fac şase aparate, dar vreau să mă axez pe paralele. Să mă concentrez mai mult acolo. În continuare o să mă antrenez şi la celelalte aparate pentru a-mi menţine o formă bună, dar focusul principal va fi spre paralel. Vreau să fac totul la maxim, ca să ajung într-o formă cât mai bună. Nu am nimic de pierdut şi vreau să fac totul cât pot eu de bine.
Referitor la gimnastică, în general, România a înregistrat o scădere în ultimii ani. Tu cum vezi situaţia de acum?
– Da, într-adevăr. Gimnastica a decăzut destul de mult în ultima perioadă. Sper şi observ că anumite lucruri încep să se schimbe. Cred că lucrurile se vor schimba, nimănui nu îi place să fie la un nivel scăzut în ceea ce face. Cred că oamenii competenţi, vor încerca să schimbe lucrurile şi gimnastica să crească, să fim la un nivel la care am fost cândva. Sunt conştient că asta necesită foarte mult timp şi cred că în viitor lucrurile se vor schimba şi vom putea să fim la un nivel mult mai înalt.
Eşti finalist deja la paralele, la Rio. Ai vreun ţel pentru Paris? Poţi obţine o medalie?
– Cu siguranţă se poate. Cu siguranţă sunt şanse. Dar în acelaşi timp, vreau să fiu şi realist. Vreau să mă bucur de tot acest drum până la Paris, inclusiv la Jocurile Olimpice. Tot ce ţine de mine voi face cât pot eu mai bine. Vreau să termin competiţia cu capul sus şi să fiu mândru de această realizare.
VEZI VIDEO INTERVIU