Istoria se repetă, dar nu la date fixe. Vorba aceasta am auzit-o de la Ana Blandiana, fix acum 31 de ani, în balconul Operei din Timișoara, la exact un an de la Revoluția începută acolo, pe 16 decembrie. Românii mai vroiau o Revoluție și marea noastră poetă îi anunța că întotdeauna mai e o șansă, dar nicidecum atunci. Poate în timp. Poate peste mulți ani.
Așa e și la fotbal. Istoria pare că se repetă, dar nu la date fixe. Era prin martie 1997. Tot un Steaua – Rapid. Tot un 3-1 în final. Și tot așa, când roș-albaștrilor le era mai greu, la 1-1, antrenorul de atunci (pe bune!), Țiți Dumitriu, a aruncat în luptă un puști, Cătălin Munteanu, pe numele lui. Fusese adus de la Motoare Diesel pe două rânduri de echipament și un sac de mingi.
Fără preparație, cum zic magicienii, cel poreclit ulterior ”Cap de Zmeu” a intrat pe parcusul reprizei secunde și a întors soarta meciului. Până în final, Steaua a câștigat nu numai meciul cu 3-1, ci și un jucător de bază la numai 19 ani. Un fotbalist care avea să ajute la câștigarea următoarelor două titluri, care califica aproape de unul singur echipa în cupele europene după un meci uluitor la Bastia și care avea să fie vândut pe vreo 3,6 milioane de dolari la Salamanca. Un ”jugador” care avea să stea 7 ani în unul dintre cele mai puternice campionate din lume, Primera Division.
Aseară, când Ianis Stoica a intrat pe teren și am văzut cum a schimbat soarta meciului cu Rapid, mi-am amintit de cel care azi mi-a devenit coleg la FRF. Dinamismul lui a destabilizat un sistem defensiv bine articulat și, grația acestei mișcări permanente, Ianis a izbutit să obțină penaltyul din care s-a făcut 2-1, ulterior marcând și golul de 3-1. La el e o confirmare a unui sezon excelent în care a reușit să marcheze de 8 ori și să mai ofere 3 pase de gol. Iar asta în condițiile în care, din 16 meciuri în care a fost folosit în acest sezon, doar în 5 a fost titular.
Ianis Stoica, băiatul lui Pompilică Stoica, fundașul de acum două decenii al Petrolului și al Stelei, intră astfel cu forță în fotbalul românesc după ce celălalt Ianis, Hagi, tot băiat de fotbalist, o făcuse în urmă cu vreo 6 ani. Avem tineri talentați, tupeiști, dând semne de performanță, care merită câteva rânduri bune, chiar dacă, de ceva timp, le cam scriem cu o oarecare frică, o teamă conturată de multe alte exemple negative anterioare. Expresia ”s-a născut talent și a murit speranță” pare, în ultimul timp, și, din păcate, marcă românească. Trăim însă, de fiecare dată, cu nădejdea că acum va fi altceva.
Ianis Stoica a erupt în Liga 1 și îl așteptăm s-o confirme la loturile naționale și în cupele europene, acolo unde se află hârtia de turnesol a marii performanțe. Productivitatea sa a crescut însă din momentul în care poziția lui pe teren a fost schimbată, din jucător de bandă dreaptă în vârf de atac. Sigur că, succesele au o mie de tați, iar eșecuirile sunt orfane. Și în acest caz, paternitatea schimbării postului e revendicată de mulți. Pentru că i-am urmărit îndeaproape evoluția, de la debutul cu gol în Cupa României în 2017, trecând pe la toate loturile de juniori și prin Liga 2, la Petrolul, Metaloglobus sau Slatina, pot confirma că l-am văzut pentru prima oară evoluând ca vârf de atac la naționala U18.
Numit principal, după ce Daniel Mogoșanu, calificase echipa la Elită, Dan Oprescu a fost primul care a intuit că randamentul lui Ianis poate fi mult mai bun ca ”nouar”. Și asta, atenție, în condițiile în care pe acea poziție părea bătut în cuie un alt talent, Louis Munteanu, actualmente la Fiorentina. Dan a vut această intuiție, iar azi Ianis ar putea să-i mulțumească.
Sau ar putea să-i dea un telefon ca să-i ureze toate cele bune. Pentru că exact azi, inspiratul antrenor care poate că i-a schimbat definitiv traiectoria carierei aniversează 50 de ani. Ce frumos cadou a primit aseară de la jucătorul în care a crezut! La mule goluri, Ianis! Și La mulți ani, Dane!