Milionarii britanici sunt cunoscuți pentru viața de lux pe care o duc, de această dată fiind protagoniștii unei aroganțe supreme. Cum apar cei doi frați într-o filmare, în arest la domiciliu, măsură prelungită de autoritățile din România.
Andrew și Tristan Tate demonstrează încă o dată că nu renunță la stilul cu care s-au obișnuit. Bărbații nu par afectați de dosarul în care sunt acuzați de aproximativ jumătate de an, dovadă impertinența uriașă pe care au făcut-o.
Ipostaza cu cei doi frați, în arest la domiciliu, îi arată stând la masă și având alături un bucătar pregătit să le gătească cele mai gustoase preparate. Însă nu aceasta este aroganța lor, ci carnea care poartă ștampila cu numele lor.
Cei doi milionari britanici au imortalizat momentul, un cameraman fiind în locuință la momentul respectiv. Afaceriștii se bucură de fiecare clipă, chiar dacă duc dorul restaurantelor selecte și ieșirilor în oraș. Vezi filmarea aici.
În aceeași notă, Andrew și Tristan Tate nu renunță la vechile obiceiuri, chiar și atunci când vine vorba de sport. Oameii de afaceri se antrenează mereu în locuință sau în fața casei impunătoare în care își duc traiul.
„Viața nu este despre cât de tare poți lovi. Este despre cât de tare poți lovi în timp ce ești lovit. Este vorba despre cât de mult poți da atunci când iei. Uneori nu ai unde să fugi. Nicăieri unde să te ascunzi.
Uneori trebuie doar să lupți”, este unul dintre mesajele cu subînțeles pe care Andrew Tate le-a lăsat pe contul de Twitter, acolo unde este foarte activ și postează frecvent. Omul de afaceri are o comunitate destul de mare.
Milionarul britanic a transmis cu altă ocazie că este sigur că va depăși această perioadă întunecată din viața sa. Totodată, susține că este recunoscător pentru vremurile neplăcute prin care trece, însă are o minte de fier.
Consideră că poate reconstrui totul de la zero după ce autoritățile i-au luat mașinile de mii de euro, cu mulți cai putere sub capotă. Andrew și Tristan Tate s-au lăudat că au o avere uriașă și că nu le lipsește nimic.