Un animal rar din România, dar și din întreaga lume, dă bătăi de cap cercetătorilor. Cu greu reușesc să-i mai dea de urmă, fiind pe cale de dispariție. Descoperirea lui reprezintă pentru oamenii de știință un motiv real de bucurie. Specia este una protejată de lege.
În România există o mulțime de animale incluse pe lista celor pe cale de dispariție. Ele sunt atent monitorizate de experți, pentru a se vedea câte exemplare mai rămân de la un an la altul. Unul dintre ele a captat dintotdeauna atenția prin ”măiestrie” și prin faptul că își îngrijește puii în cuibul altor viețuitoare.
Țara noastră este una bogată în faună și ne impresionează mereu prin varietatea de viețuitoare care există. O parte dintre acestea sunt exemplare foarte rare la nivel global, printre care și șoimul dunărean. După denumire deja îți dai seama că locul unde își petrece timpul este Dunărea, delta fiind zona sa favorită.
În Delta Dunării, dacă vei da din întâmplare peste un șoim dunărean, bucură-te, căci ai în față una dintre cele mai rare specii de pe Pământ. Șoimul dunărean s-a caracterizat de-a lungul timpului ca fiind o pasăre prăduitoare, popândăii fiind hrana sa de bază.
Însă, ce să vezi? Și popândăul este un animal pe cale de dispariție, așa că șoimul dunărean nu are posibilitatea de a-și asigura zilnic o astfel de masă. În schimb, se poate hrăni și cu păsări, șopârle, mamifere de mici dimensiuni sau insecte.
Cunoscut și ca ”Falgo cherrurg”, șoimul dunărean are o lungime a corpului de 45-55 de cm, anvergura fiind de 105-130 cm. Femela are dimensiuni mai mari decât masculul. Poate cântări între 970 și 1300 de grame, în timp ce masculul între 730 și 990 de grame.
Șoimul dunărean poate fi recunoscut cu ușurință. Are, evident, o structură de șoim, cu aripi lungi, înguste și o coadă lungă. Adultul se diferențiază de femelă prin faptul că are un colorit brun pe spate și aripi, iar pe cap, abdomen și sub aripi este alb, cu striuri maronii.
Un alt lucru prin care s-a mai remarcat șoimul dunărean este acela că nu își construiește cuib pentru pui. Preferă să-i crească direct pe sol, dar nu-l împiedică nimic și să se instaleze în cuibul altui animal. Aceasta este o practică des întâlnită la șoimul dunărean.
În Delta Dunării se găsesc peste 300 de specii de păsări. Multe sunt rare și pe cale de dispariție, fiind astfel protejate de lege. Peste 100 dintre ele migrează în fiecare an. Oamenii de știință ne atrag adesea atenția să fim mai responsabili față de protejarea mediului, deoarece așa protejăm și animalele.