Toamna se numără bobocii, iar Antena 1 numără producții care mai de care mai spectaculoase. Postul de televiziune a anunțat în linii mari ce ne așteaptă din luna septembrie.
Spotul de promovare ale producțiilor a fost deja difuzat pe micul ecran, dar și pe pagina de Youtube a canalului de televiziune.
Telespectatorii se vor bucura de un nou sezon X Factor. Antena 1 a început din timp filmările pentru concursul muzical, date fiind audințele uriașe înregistrate în sezonul trecut, care a fost câștigat de Andrada Precup.
Pe lângă X Factor, se anunță un nou sezon al serialului-fenomen Adela! Telenovela românească își continuă povestea, iar telespectatorii vor avea ocazia să vadă cum evoluează poveștile și personajele lor preferate din această producție.
Unul dintre cele mai așteptate show-uri, dacă nu chiar cel mai așteptat, este Asia Express: Drumul Împăraților. Filmările pentru reality-show-ul care i-a purtat pe concurenți în Turcia, Georgia și Azerbaijan s-au încheiat deja, iar aventura prin care au trecut vedetele îi va ține cu sufletul la gură pe cei de acasă din luna septembrie.
Antena 1 nu se oprește aici și anunță și continuarea show-urilor deja cunoscute printre care matinalul Neața cu Răzvan și Dani și emisiunea de după-amiază Acces direct.
Un alt reality-show cunoscut este și Mireasa, care își va aștepta noii concurenți imediat după finalizarea celui de-al doilea sezon.
Antena 1 vine și cu o producție nouă! Încă un show de umor va fi difuzat pe micul ecran. Este vorba despre deja anunțatul Stand-Up Revolution.
Proiectul Stand Up Revolution este un proiect separat de iUmor. Teo, Vio, Costel și Dan Badea. Show-ul va fi prezentat de Șerban Copoț, fost membru al trupei Animal X și actrița Ilona Brezoianu.
Emisiunea va fi dedicată exclusiv iubitorilor de stand-up comedy, după cum îi spune și numele. Până la toamnă, însă, postul de televiziune oferă o altă mare producție.
Concursul Splash, vedete la apă va fi difuzat în curând. Din juriul noului sezon vor face parte Iulia Albu, Nea Mărin și Jean de la Craiova.
Emisiunea revine după 6 ani de absență, iar concurenții vor fi anunțați nu peste mult timp de postul de televiziune. Fanii se așteaptă, ca de obicei, la numele unor vedete în trending care să aibă curajul să sară în apă. Rămâne de văzut cine va participa, până la urmă.