Grecii din Salonic pregătesc un contract uriaș pentru Răzvan Lucescu. PAOK este gata să plătească 6.000.000 de euro în cadrul noii înțelegeri. Conducerea formației elene îi propune lui Lucescu Jr. un contract valabil până în 2027.
Astfel, tehnicianul român ar urma să primească câte 2.000.000 de euro pe an în perioada sa de la PAOK. Suma uriașă, pe care o va plăti patronul Ivan Savvidis, va fi împărțită de Răzvan Lucescu cu întreg staff-ul său.
Actuala înțelegere expiră la finalul acestui sezon, iar contractul propus de greci va fi semnat în cursul următoarei săptămâni, așa cum anunță chiar jurnaliștii din Grecia.
“Lucescu va semna contractul săptămâna viitoare. Situația a fost ceva mai complicată pentru că e vorba de opt contracte care sunt pregătite, al lui și ale colaboratorilor săi. Ce este clar e că românul va continua pe banca lui PAOK pentru încă trei ani”, au scris jurnaliștii de la News Bomb.
În cadrul noului contract, pentru o eventuală despărțire, niciuna dintre părți nu a ridicat vreo pretenție. Așa cum a fost atunci când Răzvan Lucescu a plecat prima dată de la PAOK la Al-Hilal. Antrenorul român a avut atunci clauza de 2.000.000 de euro plătită de clubul din Arabia Saudită. Sau cum a fost atunci când Lucescu s-a întors doi ani mai târziu, când i s-a pus o clauză de 7.000.000 de euro.
În acest caz, Gazetta.gr susține că atât Răzvan Lucescu, cât și patronul Ivan Savvidis nu vor ridica alte pretenții atunci când una dintre părți își va dori o despărțire: “Nici Lucescu nu îi va cere vreodată despăgubiri lui Savvidis, nici Ivan nu îi va pretinde lui Răzvan bani pentru a-l lăsa să părăsească echipa”.
Tehnicianul român trece printr-o perioadă foarte bună la PAOK. Astfel, presa din Grecia a dat un anunț de ultimă oră despre Răzvan Lucescu. Se pare că antrenorul liderului din țara elenă urmează să își prelungească contractul.
Jurnaliștii greci au dezvăluit două vești bune pentru Răzvan Lucescu. Se pare că Taison și Thomas Murg se pregătesc să își prelungească actualele înțelegeri cu PAOK.
Brazilianul va semna un contract valabil pe încă un sezon, 2024/2025, iar austriacul a căzut de acord cu formația elenă pentru înțelegere valabilă pe 2 ani plus un an de prelungire.
Taison, fost mare jucător la Shakhtar Donetsk, are un sezon excelent în Grecia. Astfel, conducerea clubului s-a hotărât să îi ofere 1.000.000 de euro pe an. În schimb, mijlocașul Murg va câștiga jumătate din suma oferită brazilianului, adică 500.000 de euro.
În urma dezvăluirilor făcute despre cei doi fotbaliști de la PAOK, presa din Grecia a făcut un anunț de ultimă oră și despre Răzvan Lucescu. Urmează ca cei din conducerea clubului să îi ofere un nou contract antrenorului român.
Potrivit celor de la News Bomb, tehnicianul ar urma să semneze săptămâna viitoare. Contractul propus lui Răzvan Lucescu de PAOK ar putea să fie valabil până în 2027.
În acest moment, formația elenă condusă de Răzvan Lucescu are un parcurs foarte bun în campionat. În Grecia, PAOK este pe primul loc cu 47 de puncte, la 2 puncte de locul doi, AEK Atena și la 3 puncte de poziția a 3-a ocupată de Panathinaikos.
Cu echipa condusă de Fatih Terim, PAOK se va întâlni în semifinală în Cupei Greciei. Răzvan Lucescu are de gând să câștige trofeul pus în joc și va trebui să treacă de fostul rival al tatălui său din Turcia, acum antrenor la Panathinaikos.
În Conference League, PAOK a terminat pe primul loc în grupă cu 16 puncte. Răzvan Lucescu i-a montat pe jucătorii săi care s-au clasat la 5 puncte de favorita Frankfurt.
Locurile 3 și 4 au fost ocupate de Aberdeen și HJK Helsinki. Datorită indicațiilor lui Răzvan Lucescu, jucătorii lui PAOK au ajuns la 6 victorii consecutive. Acum, formația din Grecia își așteaptă următoarea rivală din Conference League.