Life

Anunț de ultimă oră despre Asia Express, de la Antena 1: „S-a lăsat greu”

O vedetă cunoscută dorește să revină la Asia Express, după ce Mona Segall a anunțat că renunță la America Express! Despre cine e vorba?
26.09.2023 | 13:00
Anunt de ultima ora despre Asia Express de la Antena 1 Sa lasat greu
O cunoscută cântăreață vrea din nou la Asia Express. Foto: Antena 1/ Instagram/ Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Asia Express va reveni la Antena 1 după al doilea și ultimul sezon de America Express, cel în care au participat vedete neașteptate precum fiica Andreei Esca sau fratele lui Șerban Huidu.

Eliza Natanticu vrea din nou la Asia Express!

Mona Segall a anunțat de curând că din cauza riscurilor la care s-au tot expus concurenții în periplul din țările latino-americane, următoarea ediție va fi tot de Asia Express. Show-ul se întoarce, practic, la originile sale!

ADVERTISEMENT

O participantă din ultimul sezon Asia Express a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, că și-ar dori să revină în show alături de soțul ei sau făcând echipă cu alți prieteni cunoscuți din showbiz.

Eliza Natanticu, căci despre ea este vorba, nu regretă absolut deloc experiența pe care a trăit-o la Asia Express. Dimpotrivă, ar vrea să o repete! Vedeta a descris aventura prin care a trecut și ne-a zis că și-a pus serios amprenta asupra ei, dar cu toate dificultățile, e o călătorie care merită toții banii din lume!

ADVERTISEMENT

„Toată experiența s-a lăsat greu. Mă țineam de pereți prin casă”

Cântăreața ne-a spus că în privința ei și a lui Cosmin Natanticu nu prea există secrete legate de Asia Express. „Se cam știe tot ce a fost la Asia Express. Nu-mi amintesc lucrurile rele și grele, pentru că am mintea selectivă. Toată experiența s-a lăsat greu. Stresul și-a spus cuvântul.

După experiență m-am simțit atât de obosită. Eram ca și cum aș fi avut Covid. Mă țineam de pereți prin casă, dar a fost mișto. Aș repeta experiența asta oricând”, a declarat Eliza Natanticu pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

În continuare, fosta concurentă de la Asia Express a mărturisit că experiența de la Antena 1 a învățat-o multe lucruri. Dacă ar fi să participe din nou, ar merge tot cu Cosmin, iar dacă soțul ei ar refuza, atunci i-ar alege pe Cuza sau Emilian, cu care e prietenă, de altfel.

„Aș merge tot cu Cosmin. Dacă nu ar fi el aș alege dintre prieteni: Emi, Cuza, Emilian, habar nu am. Am o grămadă de prieteni. Sau chiar cu prietene de-ale mele. Din Asia am învățat multe. M-am descoperit. Am aflat că sunt competitivă. Nu știam asta despre mine. Dacă am trecut de experiența asta nu cred că mai există piedici în viața asta”, a adăugat Eliza Natanticu, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT
asia express
Eliza Natanticu a participat în ultimul sezon Asia Express. Foto: Instagram

Fosta concurentă de la Asia Express anunță revenirea în televiziune: „Sunt proiecte, dar nu pot să vorbesc despre asta”

De altfel, soția juratului de la iUmor a mai spus că va reveni în curând în televiziune, fără să ofere detalii despre proiectul la care s-a înhămat. Nu se știe, deocamdată, dacă va apărea tot la Antena 1 sau, cine știe, poate chiar în cel mai așteptat reality-show din România, difuzat de PRO TV: Survivor!

„Eu, de obicei, vara nu dorm, muncesc… Și iarna mă distrez dacă am timp, dar se anunță o toamnă și o iarnă pline de proiecte. Doamne ajută să plouă cu muncă. Sunt proiecte în tv, dar nu pot să vorbesc despre asta.

Doar atât pot să spun că e vorba despre televiziune. Am și piese noi, colaborări”, a dezvăluit Eliza Natanticu în exclusivitate pentru FANATIK. Rămâne de văzut, așadar, în ce fel de proiect va fi soția lui Cosmin Natanticu și mai ales la ce post tv, în curând!

 

ADVERTISEMENT