Federația Română de Fotbal a anunțat în urmă cu mai bine de o săptămână că, în urma incidentelor de la România – Kosovo, scor 2-0, UEFA a decis ca următoarea partidă a naționalei de pe teren propriu să fie închisă publicului larg. Astfel, la meciul României cu Andorra pot intra pe stadion doar copiii sub 14 ani. Intrarea se va face gratuit, iar partida este programată pe 15 octombrie, ora 21:45, pe Arena Națională.
Ultrașii de la „Uniți Sub Tricolor” au scandat „Kosovo e Serbia” la meciul România – Kosovo, iar meciul a fost întrerupt timp de aproximativ 45 de minute. Lozinca nu este deloc pe placul UEFA, care a decis ca România – Andorra să se joace fără spectatori.
Totuși, copiii cu vârsta de sub 14 ani pot intra gratuit pe stadion, iar FRF a elaborat o procedură în acord cu normele forului continental și legislația românească. FRF a lansat „invitații către școli, cluburi sportive, de fotbal și nu numai, academiile de juniori, și orice altă instituție cu activitate juvenilă să vină pe stadion și să susțină România în drumul spre EURO 2024!”.
Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani atât din cadrul instituțiilor de învățământ preșcolare sau școlare, publice sau private, cât și din cadrul academiilor și școlilor de fotbal și orice alt sport, au acces gratuit pe Arena Națională la meciul România – Andorra.
Totodată, toți cei care sunt legitimați la cluburi cu grupe de copii și juniori sunt așteptați la următorul meci al României din preliminariile Euro 2024. Fiecare grup organizat de 10 copii trebuie să fie însoțit de un adult. Intrarea este gratuită atât pentru copii, cât și pentru adulți.
„Un reprezentant al conducerii instituției respective trebuie să acceseze platforma https://evenimente.frf.ro/romania-andorra/ și să completeze formularul online. Odată cu mailul de confirmare va primi un formular de prelucrare a datelor personale ale copiilor, care trebuie completat și returnat către FRF, conform instrucțiunilor, până la ora meciului. Înscrierile se pot face până pe 6 octombrie 2023, ora 15:00”, se arată pe pagina celor de la FRF.
România – Andorra este programat duminică, 15 octombrie, ora 21:45. Considerată ca fiind o oră târzie pentru un astfel de public, FRF a menționat că ora și data disputării partidei nu au fost stabilite de Federația Română de Fotbal și nici nu pot fi modificate.
De asemenea, oficialii de la Casa Fotbalului au precizat că responsabilitățile legate de transportul copiilor la stadion participarea acestora la meci și transportul lor de la stadion după finalul partidei le revin însoțitorilor. Meciul poate fi urmărit în format live stream pe FANATIK.RO. Partida se vede la tv pe Prima Sport.
Ultima oară când echipa națională de fotbal a României a fost sprijinită de pe stadion de o galerie a copiilor a avut loc tot pe 15 octombrie. În 2019, „tricolorii” au primit vizita naționalei Norvegiei în preliminariile pentru Euro 2020, scor 1-1.
Nu mai puțin de 29.854 de spectatori, copii și însoțitori, au fost prezenți la meciul din urmă cu aproximativ patru ani. Acel meci nu a fost deschis publicului larg, din cauza scandărilor xenofobe și a petardelor aruncate în teren, dar și pentru că doi suporteri români au intrat pe gazon la meciul cu Spania, scor 1-2. Totodată, Federația Română de Fotbal a primit atunci o amendă de 83.000 de euro.