Este vorba despre Simion Apreutese, Andrei Cionca și Sorin Preda, care din informațiile mele au avut și încă au discuții cu acționarii Red & White.
De ce am făcut acest apel!? Pentru că în ciuda evidenței și a confirmării tratativelor inclusiv de către Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, există încă mulți suporteri dinamoviști care cred că oferta acestor oameni pentru a intra în acționariatul lui Dinamo nu este reală. Cu alte cuvinte, dacă Red & White își retrage sprijinul astăzi, Dinamo cade.
Pentru că suporterii dinamoviști, în prezent împărțiți în două tabere, trebuie și merită să știe adevărul. Există oameni de afaceri capabili să scoată Dinamo la lumină, cu adevărat, au ei puterea financiară necesară să reconstruiască un Dinamo mare, așa cum și-l doresc dinamoviștii sau totul este o perdea de fum!? Intenția este reală sau vorbim de jocuri de imagine și interese de altă natură!?
Pentru că inclusiv acționarii Red & White merită asta. În cazul în care oferta celor 3 domni nu este reală, înseamnă că Andrei Nicolescu și Eugen Voicu nu îi refuză o șansă uriașă lui Dinamo, dimpotrivă, acționarii Red & White reprezintă singura șansă certă a clubului de a se ridica din nou, așa că trebuie susținuți de suporteri 100%, în deplină cunoștință de cauză.
Cel mai important motiv dintre toate: DINAMO. Situația din jurul clubului trebuie să devină limpede, astfel încât acționari, angajați, jucători, staff și suporteri să tragă toți cât pot de tare și într-o singură direcție: către un viitor strălucit, așa cum îi este istoria și pe care clubul ăsta atât de încercat îl merită!
Este ocazia perfectă ca toți cei menționați să demonstreze că interesul lui Dinamo este singurul care primează. Cine reușește să facă asta, va avea de partea sa susținerea necondiționată a suporterilor dinamoviști, care și-au demonstrat forța și atașametul uriașe pentru acest club. Câinii sunt unici.
În dialogul cu Horia și ceilalți invitați în emisiune, am folosit inclusiv un tertip. Am spus că suma pe care Apreutese, Cionca și Preda intenționează să o investească la Dinamo este pe parcursul a 2-3 ani. Vorbim despre 12-14 milioane de Euro. Am vrut doar să le ating orgoliul, maximizând astfel șansele de a prezenta oferta și intențiile lor pentru Dinamo public.
Știu că oamenii ăștia nu se joacă, vor să bage bani mulți și imediat, adică să scoată clubul din insolvență cât mai repede posibil și mai departe să facă performanță, așa cum au reușit în cazul afacerilor pe care le conduc. Sunt informațiile mele eronate!?
Sper ca lucrurile să se clarifice în următoarea perioadă și astfel lui Dinamo să îi fie bine. Dinamo are nevoie de liniște! Suporterii trebuie să știe adevărul!
Red & White și cei trei oameni de afaceri au acum ocazia să facă lumină.