Fundașul Alin Toșca a fost integralist în partida pe care formația sa Al Riyadh, a câștigat-o, pe teren propriu, scor 1-0, în fața formației Al Wehda, în prima etapă a campionatului Arabiei Saudite. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Knowledge Musona (17).
Într-un alt meci din runda inaugurală, echipa Al Fateh a terminat la egalitate, scor 1-1, cu formația Al Taawon. Gazdele au deschis scorul prin Al Buraikan (24), oaspeții restabilind egalitatea prin Girotto (45+1).
Echipa Al Nassr a câștigat Arab Club Champions Cup, după ce a învins, în finală, scor 2-1 după prelungiri, formația Al Hilal.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo (74, 98). Portughezul, care a ieșit accidentat în minutul 115, se află la primul trofeu câștigat în Arabia Saudită. Pentru învinși a înscris brazilianul Michael (51).
Imediat după ultimul fluier al arbitrului la mijlocul terenului a avut loc o altercație între jucătorii celor două echipe. Brazilianul Talisca de la Al Nassr a vrut să înfigă în gazon steagul echipei sale, dar gestul său nu a fost pe placul fotbaliștilor lui Jorge Jesus și astfel a avut loc o bătaie în toată regula.
Echipa Damac, antrenată de Cosmin Contra, a fost învinsă, în deplasare, scor 0-1, în fața formației Al Tai, în prima etapă a campionatului Arabiei Saudite.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Al Harabi (79).
Echipa Al Ahli a învins, pe teren propriu, scor 3-1, formația Al Hazm, în primul meci al noului sezon din campionatul Arabiei Saudite.
Atacantul brazilian Roberto Firmino, adus în această vară după ce s-a despărțit de Liverpool, a avut parte de un debuta fantastic, reușind un hattrick. Golul oaspeților a fost marcat de un alt brazilian Vina, după o eroare colosală a portarul senegalez Edouard Mendy, transferat de la Chelsea.
https://www.youtube.com/watch?v=BxXBerJn2Ig
Chiar dacă au ratat aducerea lui Lionel Messi, saudiții, cu ajutorul petrodolarilor, au pus în scenă un mercato de invidiat, reușind să atragă numeroși fotbaliști de top de la cele mai mari echipe ale Europei.
Sezonul 2023-2024 din Saudi League, unul care va fi urmărit cu mare interes de pasionații sportului rege, va avea startul vineri, 5 august, iar întrecerea este animată de jucătorii importanțo care au ajuns acolo în această vară.
Printre numele grele aflate la startul stagiunii din Arabia Saudită regăsim și cinci români. Antrenorul Cosmin Contra a fost confirmat în funcție la Damac, după ce în primăvară a reușit să ducă formația în prima parte a clasamentului.
Fostul fundaș de la CFR Cluj, Andrei Burcă, a semnat cu nou promovata Al Akhdoud, acolo unde a ajuns și Florin Tănase, după aventura la Al Jazira în Emiratele Arabe Unite, chiar dacă Gigi Becali și-a dorit să-l readucă la FCSB, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.
După ce a retrogradat cu Benevento în Serie C, fundașul Alin Toșca a luat și el drumul Golfului și va juca la o altă nou promovată, Al Riyadh. Ultimul care a ajuns în Arabia Saudită este Ciprian Tătărușanu. Ajuns la final de contract cu AC Milan, portarul a ales să semneze pe două sezoane cu Abha și va primi un salariu de 1,8 milioane de euro pe an.
https://twitter.com/SaudiLeagueFR/status/1689722489612447744?s=20
După cum spuneam, șeicii saudiți au făcut investiții masive în transferuri. Suma cheltuită în această perioadă de mercato se apropie de 360.000.000 de euro, una considerabilă dacă ținem cont că în urmă cu un an se plăteau doar 37 de milioane de euro pentru aducerea de jucători.
Au fost făcute 160 de transferuri, iar toată această schimbare de optică a făcut ca jucătorii înregistrați de echipe în actualul sezon să ridice mult nivelul. Cota de piață a tuturor fotbaliștilor care vor evolua în prima ligă din Arabia Saudită a ajuns la peste 780 de milioane de euro.
Este adevărat că transferurile de top au fost realizate în principal de cele patru cluburi de top ale Arabiei Saudite, Al Ittihad, Al Ahli, Al Nassr și Al Hilal, cele care din acest sezon au primit acceptul de a avea și susținere financiară privată într-o proporție de 25%.
Campioană en-titre, Al Ittihad a dat marea lovitură a verii și l-a adus gratis de la Real Madrid pe atacantul francez Karim Benzema. Nu a fost singura mutare de excepție, lângă acesta mai venind francezul N’Golo Kante de la Chelsea, portughezul Jota de la Celtic și brazilianul Fabinho de la Liverpool.
După ce a dat startul investițiilor în iarnă cu transferul lui Cristiano Ronaldo, Al Nassr a conștientizat că o floare nu este de ajuns pentru a pune mâna pe trofee. Așa că în această vară i-a transferat pe senegalezul Sadio Mane de la Liverpool, ivorianul Seko Fofana de la Lens, croatul Marcelo Brozovic de la Inter Milano și brazilianul Alex Telles de la Manchester United. Mai mult, ei l-au numit pe banca tehnică pe portughezul Luis Castro.
Al Hilal este cel mai mare și mai iubit club al Arabiei Saudite, astfel că nu putea sta deoparte în toată această nebunie. L-a ratat pe Messi, însă i-a semnat pe brazilianul Malcom de la Zenit, portughezul Ruben Neves de la Wolverhampton, sârbul Sergej Milinkovic-Savic de la Lazio și ivorianul Kalidou Koulibaly de la Chelsea. Iar ca antrenor a fost adus experimentatul portughez Jorge Jesus.
Deși este o nou promovată, Al Ahli este un nume mare în zona Golfului și șeicii vor o revenire cât mai rapidă în elită. Pentru asta i-au transferat pe algerianul Riyad Mahrez de la Manchester City, francezul Allan Saint-Maximin de la Newcastle, senegalezul Edouard Mendy de la Chelsea, brazilianul Roberto Firmino de la Liverpool și ivorianul Franck Kessie de la FC Barcelona. Pentru banca tehnică au mizat pe tânărul german Matthias Jaissle (35 de ani), care a pregătit-o în ultimele două sezoane pe RB Salzburg.
O echipă care visează să spargă monopolul celor patru este Al Ittifaq, iar pentru asta șeicii l-au adus ca antrenor pe Steven Gerrard. La capitolul jucători i-au semnat pe englezul Jordan Henderson de la Liverpool, scoțianul Jack Hendry de la Club Brugge și francezul Moussa Dembele de la Lyon.
În aceste condiții, campionatul Arabiei Saudite va fi un punct de atracție în noul sezon pentru iubitorii fotbalului. Iar dacă tot acest proiect grandios al șeicilor va da roadele așteptate, atunci există posibilitatea ca pe viitor să se ajungă la o schimbare a polilor de putere dinspre Europa spre Golf.
La fel de bine însă, ar putea fi un eșec răsunător. Și nu ar fi primul consemnat într-o bătălie inegală cu Europa. Așa s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani și cu întrecerea din China, care a investit sume importante în transferuri, însă nu a reușit să atragă pe termen lung.
Până vom primi toate aceste răspunsuri, Arabia Saudită poate fi numită noul El Dorado al fotbalului. Iar gazdele și-au adunat toate vedetele pe o scenă și le-au prezentat publicului într-un show de zile mari.
Sezonul va începe în acest weekend, iar programul primei etape este următorul: